==Cofetaria Capșa==

Cofetaria Capșa Adresa: Podul Mogosoaiei Nr. 14 Adresa: Calea Victoriei Nr. 36 Ani in existenta: 1868-Prezent Autor: Cornel D. Calea Victoriei Podul Mogosoaiei Cofetarii Google Maps*

Familia Capsa, de origine macedo-romana, se pare ca a venit in Bucuresti in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. Primul cunoscut este Dumitru Capsa, cojocar de meserie, care avea o pravalie in centrul orasului in mica piata Sf. Anton. Este cunoscut faptul ca aceasta pravalie disparut in urma incendiului din martie 1847 care printre altele a distrus sus numita piata.

Unul dintre baietii lui Dumitru Capsa, Constantin, a continuat traditia familiei practicand meseria de cojocar.

In 1818 Constantin Capsa se casatoreste cu Ana Vasiliu, fiica unui negutator din Ploiesti. Din casatoria lui Constantin cu Ana, in 1818, au rezultat, intre 1819 si 1841, 12 copii. Patru din baieti s-au facut cofetari si au intemeiat "Casa Capsa",

Unul din baieti, anume Vasile(1827-1879), dupa terminarea claselor gimnaziale, la virsta de 14 ani, a fost dat ca ucenic sa invete mestesugul cofetariei la Constantin Lefteriu (zis si Alecu Elefterescu) care pe atunci era cel mai renumit cofetar din Bucuresti si isi avea pravalia in Hanul Dedu. Incepand cu 10 aprilie 1841 Vasile devine ucenic la susnumitul cofetar. Dupa o ucenicie de patru ani, Vasile devine lucrator cu leafa, calitate in care mai ramane la apatronul sau inca sase ani pina in 1852. La acea data, cu banii stransi isi deschide propria cofetarie in Hanul Damari vis-a-vis de Biserica Zlătari. Vasile capsa il convinge pe fratele sau Anton (1821-1880) sa-si dea demisia din slujba pe care o avea la Departamentul Vistieriei si sa intre in tovarasie cu el. Anton vine cu 4273 de lei capital, iar Vasile cu pravalia, marfa, "edecurile" si suma de 727 de lei.

Cofetaria purta numele de "La doi frati, Anton si Vasile Capsa".

Afacerile merg foarte bine clientela marindu-se constant, astfel incat pravalia devine neincapatoare, motiv pentru care fratii Capsa se muta intr-un local nou, mult mai mare pe Podul Mogosoaiei la intersectia cu Starda Doamnei. Cladirea se afla la acel moment in proprietatea lui Vasile Pappa, dar aici se aflase vestitul han al Castrișoaiei. Tot in aceasta cladire se va deschide si faimoasa "Croitorie Newmann".

Prosperitatea afacerii celor doi frati se datoreaza in mare parte unui eveniment istoric major, Razboiul Crimeiei(1853-1856). In aceasta perioada numerosi ofiteri ai mai multor natiuni se aflau in Bucuresti; veniti din Austria, Rusia, Turcia, acestia doreau sa petreaca, sa se distreze, iar cofetariile si cafenelele erau locurile lor preferate de adunare.

Pentru satisfacerea cerintelor, inca din 1854, Vasile pleaca la Viena, Lipsca si Paris de unde aduce tot ceea ce era mai nou in specialitatea cofetariei. In lipsa lui, grija pravaliei ramane pe seama lui Anton si mai tarziu, a fratelui mai mic Constantin, care inca din 1855 era in serviciu, iar mai tarziu, din 1860, a fost considerat si el tovaras, partas la beneficiu, in raport cu capitalul depus.

In acelasi timp Vasile Capsa ii invata pe cei doi frati mai mici, Constantin(1832-1889) si Grigore(1841-1902) meseria der cofetar.

In 1865 Anton se retrage, din afaceri iar firma continua in tovarasia lui Vasile si Constantin Capsa. La acea data in 1865 afacerea avea un capital de 382000 lei. Prin contributia adusa de Vasile si Constantin dupa retragerea lui Anton capitalul social ajunge la 565464 de lei. Grigore cel mai mic dintre frati devine parte din afacere incepand cu 1865.

In anul 1866 Grigore Capsa, fratele mai mic, pleaca la perfectionare in Franta facand ucenicie la vestita firma "Boissier" din Paris. Datorita talentului in 1867 i sa permis sa participe la o expozitie a cofetarilor din Paris unde i se acorda o mentiune onorabila si este laudat in persoana de Imparateasa Eugenia, care ii promite functia de furnizor oficial al casei regale, dupa terminarea uceniciei la firma "Boissier".

In mai 1867 Constantin Capsa se retrage din afacere. In 1868 dupa intoarcerea lui Grigore din Paris, Vasile si Grigore capsa formeaza un nou parteneriat.

Din dorinta de a isi extinde afacerile si din nevoia unui spatiu mai intins, cei doi frati cumpara fondul de cormert al lui Ionita Dumitrescu si se muta ei in pravalia lui care se afla putin mai la nord pe Podul Mogosoaiei, in casele fosta proprietate ale marelui logofat Iancu Slatineanu. Acesta este localul pe care il foloseste Cofetaria Capsa si astazi.

Noua locala, pe langa faptul ca se afla intr-una din cele mai selecte zone ale orasului, unde se aflau Teatrul National, hoteluri, restaurante si pravalii de lux, era intr-o zona cu o istorie bogata. Spre sfIrsitul secolului al XVIII-lea, pe Podul Mogosoaiei, se aflau casele si "atenansele" marelui vornic Radu Slatineanu. Familia Slatineanu a ramas in posesia acestor terenuri pentru cateva generatii. Dupa 1812, in partea din fund a terenului Slatineanu, sasul Mathias Brody a deschis prima diorama din Bucuresti. Intre 1828 si 1829, grecul Ieronim Momolo a deschis tot aici o sala de teatru. Afacerile mergand bine Ieronim Momolo cumpara de la cele doua fiice ale lui lancu casele numite Slatineanu.

Revenind la fratii Capsa, acestia inchiriasera localul de la urmasii lui Ieronim Momolo cu 132 galbeni pe an. Cofetaria lor, a fost deschisa la 23 aprilie 1868, sub firma "La doi frati, Vasile si Grigore Capsa", si se asemana ca mobilier si prezentare cu cele mai rafinate firme din centrele europene.

Podul Mogosoaiei, la acea data, In locul birnelor de lemn, era pavat cu piatra cubica si devine artera principala pe care protipendada orasului isi facea obisnuita "trecere" sau plimbare. Cofetaria fratilor Capsa, prin specialitatile sale, nemaiintalnite pana atunci la noi in tara, devine un punct de mare atractie. Clientela devine foarte numeroasa astfel incat in 1871, Grigore Capsa aduce de la Paris cinci lucratori francezi, fiecare dintre ei cu o specialitate diferita. Laboratorul cofetariei eraacum un adevarat atelier unde se lucreaza zi si noapte pentru a se putea satisface cerinta clientelei.

Tot in anul 1871, Grigore Capsa s-a casatorit cu Marie Obeline Vautier fiica unui negutator francez. Au avut tei fete si un baiat, dar nici unul nu a mers pe urmele familiei.

In cursul anului 1872, fratii Constantin si Grigore Capsa cumpara imobilul, in care stateau cu chirie, pentru suma de 18000 galbeni austrieci, de la urmasii grecului Ieronim Momolo. Fratii Capsa cumpara in acelai an si imobilul adiacent cofetariei care se afla pe Strada Noua(Edgar Quinet de astazi). In aceasta cladire isi avea locuinta si atelierul celebrul fotograf Franz Duschek. Cladirea a costat 12000 galbeni austrieci.

Succesul masiv al firmei sa datorat in mare parte muncii neobosite a celor doi frati si a calitatii personalului specializat adus din Paris. In 1873 Casa Capsa participa la o mare expozitei la Viena unde castiga Premiul 1.

Incepand cu anul 1874 Grigore Capsa ramane singurul proprietar. Constantin se retrage din afacere si se ocupa de comertul de bacanie engross avand sediul in Str. Blanari Nr. 20 iar mai tarziu devine bancher cu sediul in Str. Lipscani Nr. 51

Grigore Capsa continua cu tardita de cofetar si in 1875,obtine brevetul de furnizoral Curtii princiare sarbesti si tot in acel an concureaza la expozitia internationala din Paris unde obtine marea medalie de aur.

In 1881 cu ocazia incoronarii ragelui Carol I si a expozitiei ce a avut loc, produsele casei Capsa obtin medalia de aur. Capsa participa la parada care a avut loc la incoronarea regelui Carol I cu un "Car Alegoric".

Casa capsa continua sa castige premii la expozitii interne si international; Bordeaux 1883, Bucuresti 1884, Paris 1889, Paris 1900.

Grigore Capsa isi intinde afacerea care pe langa cofetaria cu patiserie fina, Inghetata, bucatarie, etc. dobandeste in timp un restaurant si un hotel.

In acelasi timp Casa Capsa a contribuit la dezvoltarea si artei de cofetar educand generatii intregi de tineri cofetari. Mentionam pe Nita Ionescu care a avut pravalia pe Str. Lipscani nr.81, Nae Draghiceanu si Jean Nestor pe Calea Victoriei nr.77(Cofetaria Nestor).

Grigore Capsa devine Presedintele camerei de Comert in 1886 si membru al Academiei de Comert din Paris in 1889. A fost de asemenea distins cu inalte decoratii: Comandor al Coroanei Romaniei, Ofiter al Stelei Romaniei, Ofiter al Legiunii de onoare.

La 23 decembrie 1902 Grigore Capsa se stinge din viata. Nepotul sau Stefan, fiul lui Constantin, a preluat conducerea firmei. (Constantin Capsa a avut doi baieti: Gheorghe Capsa, inginer, profesor la Scoala Politehnica din Bucuresti si Stefan Capsa care a condus Intreprinderea dupa moartea lui Grigore Capsa.)

Capsa a deschis incepand cu anul 1905 o cofetarie de mare succes si in Sinaia cu mese in aer liber in timpul verii. Un Hotel si un Restaurant sub numele Capsa erau printre cele mai cautate destinatii din Sinaia. Aici se dadeau concerte la care participau cantaretii si artistii la moda ai vremii.

"In anul 1905 „Casa Grigore Capşa” şi-a extins activitatea în afara Bucureştiului. Întrucât familia regală îşi petrecea verile la Sinaia, în această staţiune montană se instaurase o atmosferă aristocratică. Deoarece printre cei care îşi petreceau acolo vacanţa se aflau şi mulţi dintre clienţii obişnuiţi ai cafenelei, conducerea firmei a hotărât deschiderea unei sucursale, pe bulevardul Ghica, intitulată „Vila Capşa”, amenajată cu terasă unde concertele erau susţinute de Grigoraş Dinicu. Toată această lume, „uzina de vise de la Capşa” cum o numea un ziarist, dispare odată cu desfiinţarea cafenelei în toamna lui 1936, sacrificată de patronii de atunci ai firmei în vederea lărgirii restaurantului care le aducea mai mare profit, iar cei care se obişnuiseră să facă popasuri cotidiene acolo, să ocupe aceeaşi masă, să salute aceeaşi oameni, să privească strada prin aceeaşi vitrină şi să pornească spre casă de aici, la aceeaşi oră, se vor muta fie peste drum la „Café de la Paix”, fie în Piaţa Palatului, la „Corso”."^[1]

In 1906 Casa Capsa a participat la Expoziția Generală Română din 1906 si a avut unul dintre cele mai cautate pavilioane ale expozitiei.

In primul deceniu al secolului XX cladirea care adapostea firma Capsa a trecut prin renovari substantiale. Nu am gasit documente oficiale referitoare la aceste renovatii, dar sunt vizibile in cartile postale din acea perioada. Cea mai vizibila transformare este aparitia cupolei de pe acoperis, cupola care exista si astazi. De asemenea se pot vedea minore renovari/modificari ale fatadei si zidarie in special in zona ferestrel. O alta diferenta vizibila consta in diferenta in marime si forma a cupelor care se aflau pe terasa acoperisului. A fost adaugat sun balcon din fier forjat, dupa moda timpului.

In 1912 cu prilejul a 60 de ani de la infiintarea firmei, evenimentul a fost sarbatorit ofical in prezenta multor personalitati ale vreimii printre care ministrii Nicolae Xenopol si Constantin Dissescu.

Hotelul Capșa era recunoscut pentru modernitatea sa. În 1890 a fost instalat primul telefon privat din București, iar în 1906, a fost primul local public iluminat cu electricitate.

Restaurantul si cafeneaua

Dupa cumpararea fostei proprietati a lui Ieronim Momolo Grigore Capsa a inceput sa refaca proprietatea. A terminat construirea hotelului, restaurantului si cafenelei, intreaga fatada, la parter, a fost imbracata in lemn de stejar natur, dat cu ulei pentru a fi protejat contra intemperiilor, iar in fata marilor vitrine au fost puse bare de alama pentru a feri geamurile de atingere sau spargere. ^[2]

O nota apart o facea terasa deschisa din mai pana toamna; pe trotuar se aflau "masute rotunde, cu placa de marmura si scaune usoare din trestie de mare, la care puteau sta clientii cit mai aproape de lumea care trecea, spre a o vedea si a fi vazuti". Terasa avea un acoperis lat, de panza vargata, cu franjuri pe margine.

In timp sala restaurantului, s-a dublat in marime si avea peretii captusiti cu marmura rosie, pentru care motiv unii au numit-o "mormintul faraonilor". In timp restaurantului i s-au adaugat inca trei salonase particulare foarte elegante cu mobilier luxos, cu oglinzi, lampadare si aplice.

In perioada 1886-1900 clientela era alcatuita in mare din inalta boierime si si majoritatea erau membri ai partidului conservator. In timp au inceput sa frecventeze localul si membrii ai partidului liberal, fapt care a dus la discutii politice infocate. In acelasi timp ziaristii au inceput sa frecventeze localul pentru a afla ultimele stiri si can-can-uri politice. Si urmatorul pas a fost prezenta tot mai frecventa a intelectalitatii Bucurestiului.

Scriitorul Mircea Damian care era frecvent prezent la Capsa a lasat cateva insemnari interesante despre local:

"Localul, masurat de el avea cinci pasi latime si doisprezece lungime. Intrarea era prin Calea Victoriei colt cu str. Edgar Quinet. De o parte si de alta, cite opt mese de stejar. La fiecare masa, in partea dinlauntru, cite doua scaune tot de stejar. Pe linga pereti canapele. Iar in fund, trei mese, tot asa. Spre Calea Victoriei, o fereastra enorma. Spre Edgar Quinet, inca trei,tot atit de mari.  Infund, o oglinda cit peretele, in care te vezi intreg si in care vezi un colt din Calea Victoriei, o bucata din Sarindar si Cercul Militar".

Alături de cofetărie, Grigore Capsa a ridicat și un hotel (în decembrie 1886) și apoi Cafeneaua „Capșa” (în 1891).

La inceput de secol XX si dar chiar si dupa primul razboi mondial, Capsa a fost cafeneaua scriitorilor si a artistilor. Dar nu numai. Veneau aici si pensionari, profesori si militari. Localul se deschidea la 7 dimineata, iar pana la ora 9 toatele mesele erau ocupate.

Pe data de 23 Decembrie 1902 Grigore Capsa inceteaza din viata si este inmormantat pe data de 25 decembrie, acelasi an.

In 1908, revista britanica "John Bull" a cotat Hotelul Capsa drept unul din cele mai selecte din lume. Inainte de aparitia Hotelului Atene Palace, aici trageau cei mai distinsi vizitatori straini si romani. Aici au stat Kaiserii Wilhelm I si Wilhelm II, Imparatul Franz Josef I, Tarul Alexander II, regii Serbiei, Bulgariei si Greciei. De asemene personalitati de faima internationala precum Josephine Baker, Sarah Bernhardt, Enrico Caruso, George Enescu, Paul Morand, W. Averell Harriman, Józef Pilsudski, si Raymond Poincaré.

O data cu intrarea Romaniei in Primul razboi mondial si ocuparea Bucurestiului de catre Puterile Centrale, cladirea Capsa a fost rechizitionata si transformata in Comandamentul trupelor bulgare. Acestia, bulgarii, s-au purtat ca niste barbari in timpul ocupatiei Bucurestiului. Violurilr furturile si crimele infaptuite de bulgari erau frecvente. Din aceasta cauza politia militara a inceput sa ii execute sumar, la locul faptei, pe militarii bulgari. Aceiasi barbarie au aratat si in felul in care au tratat frumoasa proprietate Capsa.

Bulgarii au devenit faimoși pentru prădarea Cofetăriei Capșa și pentru tentativa de a fura manuscrise din Biblioteca Academiei Române, dar și pentru episodul spectaculos al sustragerii moaștelor Sfântului Dimitrie Basarabov.

Dupa razboi la capsa apare una dintre prajiturile reprezentative ale Casei capsa, si anume "Jofra". Aceasta prajitura a fost montata in cinstea generalului francez Joseph Jacques Césaire Joffre, cu ocazia vizitei acestuia la Bucuresti. Prajitura avea o forma cilindrica asemanatoare cu cascheta militara a celebrului general.

Cofetaria capsa a fost prima care a introdus inghetata publicului bucurestean si romanesc.

După Primul Razboi Mondial, „Casa Grigore Capșa” s-a transformat, în 1921, în urma unor probleme juridice, în „Comandită simplă”, unul dintre primii directori fiind Albert Balen. Îi urmează Rudolf Knapp, care împreună cu Ștefan Capșa (nepotul lui Grigore) au condus firma până la naționalizare (1948).

In decembrie 1921 se constitue o societate anononima sub denumirea "CAPSA" S.A.R. pentru fabricarea chocolatei si bomboanelor, cu sediul in Bucuresti. Durata Societii este de 30 ani, incepind de la data constituirei ei legale. Societatea are de scop fabriearea chocolatei si a bomboanelor. Capitalul social este de lei 6.000.000 cu actiuni la purtator. Administrarea Societatei este incredintata unui Consiliu de Administratie compus din 9-11 membri alesi pe patru ani. ^[3]

In iunie 1931 "CAPSA" Societate anönimä romanä pe actiuni, pentru fabricarea ciocolatei si a bonboanelor, isi avea sediul in Bucuresti, Soseaua Viilor Nr. 44--48. ^[4]

Mircea Damian, in lucrarea sa "Bucureşti" din 1935 ne povesteste.....

Cafeneaua Capsa, n'avea firma pana anul trecut. Nu-i trebue, pentru ca e cunoscuta de toata lumea: a intrat in istorie. Acum are insa o firma luminoasa, agatata in colt. Mi se pare ca e verde. N'am inIeles de ce i-or fi pus-o. Poate numai asa, pentru decor? Ca a mai primenit-o si p'afara: i-a curatat placile de stejar si le-a lustruit, i-a spalat marmura...
Cafeneaua propriu zisa, e mica. Eu am masurat-o: cinci pasi latime, doisprezece lungime. Intrarea, prin Victoriei colt cu Edgar Quinet. De o parte Si de alta, cate opt mese de stejar. La fiecare masa, in partea dinlauntru, cate doua scaune tot de stejar. Pe langa pereti, canapele. Iar in fund, trei mese, tot asa. Spre Calea Victoriei, o fereastra enorma. Spre Edgar Quinet, inca trei, tot atat de mari. Una este gaurita sus, in colt, de un ventilator minuscul, care se'nvarteste turbat de dimineata pana seara tarziu, mereu, frara sa poata birui fumul.In fund, o oglinda cat peretele, in care te vezi intreg si in care vezi u ncolt din calea Victoriei, o bucata din Sarindar si Cercul Militar, cand intri.... Ba mai este un ceas, un pendul mic si foarte vechi. Merge intotdeauna cum vrea el, si uneori sta......  ^[5]

Cei care frecventau Capsa erau atat de adanc implicati in viata politica, incat un prefect de politiei din Bucuresti i-a cerut Regelui Carol l sa inchida localul pentru ca ar fi reprezentat “capul tuturor rautatilor”. Cererea prefectului a fost respinsa cu umor de suveran. Dupa primul razboi mondial, Capsa a continuat sa fie considerata pericol public. Liberalul Ghe. Tatarescu i-a cerut inchiderea, atat intre 1923 si 1928, pe cand era subsecretar de stat la Interne, cat si intre 1934-1936, cand s-a aflat la Presedintia Consiliului de Ministri. Pana la urma, Cafeneaua Capsa chiar a fost inchisa, in 1936 si redeschisa imediat dupa plecarea Regelui Carol al II din Romania.

După naționalizarea din 1948, Casa Capșa a primit denumirea „Cofetăria și Restaurantul București”, iar hotelul s-a închis. În 1975 clădirea a fost restaurată și s-au redeschis hotelul, restaurantul și cofetăria, cafeneaua redevenind un loc de întâlnire al scriitorilor și universitarilor.

Venirea comunistilor la putere s-a dovedit catastrofala si pentru Capsa. Dupa 1948, Societatea “Casa Capsa”, a trecut, cu tot cu zestrea sa materiala, in subordinea Societatii Comerciale de Stat pentru Exploatarea de Restaurante si Hoteluri. Nemultumiti de amintirea fastului burghezo-mosieresc invocat chiar si de numele localului, comunistii au inlocuit gloriosul nume cu proletarul “Bucuresti. Braserie si Restaurant”. Dupa 1990, vechiul nume i-a fost redat, odata cu restaurarea localului. Dar ceea ce nimeni nu a reusit inca sa-i redea este “spiritul Capsei”, disparut odata cu generatia de aur a literaturii romane.

De-a lungul timpului Cofetaria Capsa a "inventat" numeroase delicatese. Pe langa faimoasele Joffre au mai aparut:

„În anul 1896, când împăratul Franț Iosif a vizitat Bucureștii, Capșa, care nu a lipsit de la festivități cu preparatele sale, a lansat și pus în vânzare «Molles Francois Ioseph, Garnier, des merveilleux, chocolate Francois-Ioseph»”.    
„În anul 1897, Capșa a lansat delicioasa «Bonbons Theodorini», în cinstea marii cântărețe române Elena Teodorini, care obținea succese răsunătoare în țară și peste hotare”.
„În amintirea reprezentațiilor marii tragediene Rejane, a lansat chocolata «Sans-Geene», «Sapho» și «La Douloureuse»”.
„În anul 1885, Alexandru Marghiloman, câștigătorul Derby-ului, a dat un banchet cu care ocazie Capșa a lansat bomboane «Jokey-Club»”.
„Cu ocazia venirii la București a comedienei Reichemberg, Capșa a lansat bomboane «Reichemberg»”.
„Cu alte ocazii a lansat prăjiturile: «Bibescu»”, «Tache Ionescu»”, «Princesse»” ș.a.m.d.

Si in incheiere. Adresa Cofetariei si a Hotelului s-a schimbat de nenumarate ori:^[6]

In 1864 Calea Mogosoi Nr. 14
In 1874-75 Callea Mogosoi Nr. 26
In 1886 Calea Victoriei Nr. 26 si Str. Noua Nr. 1
In 1891-93 Calea Victoriei Nr. 48 si Str. Noua Nr. 1
In 1924 Calea Victoriei Nr. 42
In 1929 "Restaurantul Capsa", Str. Edgar Quinet Nr. 1
In 1934 "Cofetaria Capsa", Calea Victoriei Nr. 36 si "Restaurantul Capsa", Calea Victoriei Nr. 36
In 1935 "Hotelul Capsa", Str. Edgar Quinet cu 20 "odai", "Restaurantul Capsa", Str. Edgar Quinet si "Cafeneaua Capsa", Calea Victoriei

Logo

1889

Anunturi Publicitare

Românul, 08, 28 mai 1864
Literatorul, 05, nr. 01, 1884
Voinţa naţionala 1887
Voinţa naţionala 1886
România liberă 15 noiembrie 1886
România liberă, 7 februarie 1887
Anuarul Bucurescilor pe anul 1887-1888
1896
Voinţa naţionala 1896
Voinţa naţionala 1896
Voinţa naţionala 1897
Voinţa naţionala 1900
L'Indépendance Roumaine, 25, no. 7526, 12 Juillet 1901
L'Indépendance Roumaine, 25, no. 7429, 29 Mars 1901
Voinţa naţionala 1901
Voinţa naţionala 1901
L'Indépendance Roumaine, 26, no. 7798, 4 Mai 1902.
Adevărul, 16, nr. 5677, 29 decembrie 1903
Voinţa naţionala 1903
Adevărul, 18 decembrie 1903
Tout-Bucarest Almanach 1911
Adevărul, 51, nr. 16536, 24 decembrie 1937

La inceput de secol XX exista o sucursala a casei capsa in Sinaia. Tot aii functiona un restaurant si un hotel

Muzeul 1985
1907
1910
1910
1910
1910
Adevărul, 12 iunie 1932
Adevărul, 28 iunie 1934
Sinaia Ilustraţiunea română, septembrie 1934

Luni, 23 decembrie 1902, Grigore Capsa inceteaza din viata. Voinţa naţionala Ďiar naţional-liberal, 25 decembrie 1902
25 decembrie 1902, are loc inmormantarea lui Grigore Capsa. Telegraful Român, 31 decembrie 1902
Adevărul, 26 august 1936
Adevărul, 26 august 1936
Adevărul, 26 august 1936
Adevărul, 26 august 1936