Cofetaria Capsa

==Cofetaria Capșa==

Familia Capsa, de origine macedo-romana, se pare ca a venit in Bucuresti in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. Primul cunoscut este Dumitru Capsa, cojocar de meserie, care avea o pravalie in centrul orasului in mica piata Sf. Anton. Este cunoscut faptul ca aceasta pravalie disparut in urma incendiului din martie 1847 care printre altele a distrus sus numita piata.

Unul dintre baietii lui Dumitru Capsa, Constantin, a continuat traditia familiei practicand meseria de cojocar.

In 1818 Constantin Capsa se casatoreste cu Ana Vasiliu, fiica unui negutator din Ploiesti. Din casatoria lui Constantin cu Ana, in1818, au rezultat, intre 1819 si 1841, 12 copii. Patru din baieti s-au facut cofetari si au intemeiat "Casa Capsa",

Unul din baieti, anume Vasile(1827-1879), dupa terminarea claselor gimnaziale, la virsta de 14 ani, a fost dat ca ucenic sa invete mestesugul cofetariei la Constantin Lefteriu (zis si Alecu Elefterescu) care pe atunci era cel mai renumit cofetar din Bucuresti si isi avea pravalia in Hanul Dedu. Incepand cu 10 aprilie 1841 Vasile devine ucenic la susnumitul cofetar. Dupa o ucenicie de patru ani, Vasile devine lucrator cu leafa, calitate in care mai ramine l apatronul sau inca sase ani pina in 1852. La acea data, cu banii stransi isi deschide propria cofetarie in Hanul Damari vis-a-vis de Biserica Zlătari. Vasile capsa il convinge pe fratele sau Anton (1821-1880) sa-si dea demisia din slujba pe care o avea la Departamentul Vistieriei si sa intre in tovarasie cu el. Anton vine cu 4273 de lei capital, iar Vasile cu pravalia, marfa, "edecurile" si suma de 727 de lei.

Cofetaria purta numele de "La doi frati, Anton si Vasile Capsa".

Afacerile merg foarte bine clientela marindu-se constant, astfel incat pravalia devine neincapatoare, motiv pentru care fratii Capsa se muta intr-un local nou, mult mai mare pe Podul Mogosoaiei la intersectia cu Starda Doamnei. Cladirea se afla la acel moment in proprietatea lui Vasile Pappa, dar aici se aflase vestitul han al Castrișoaiei. Tot in aceasta cladire se va deschide si faimoasa "Croitorie Newmann".

Prosperitatea afacerii celor doi frati se datoreaza in mare parte unui eveniment istoric major, Razboiul Crimeiei(1853-1856). In aceasta perioada numerosi ofiteri ai mai multor natiuni se aflau in Bucuresti; veniti din Austria, Rusia, Turcia, acestia doreau sa petreaca, sa se distreze, iar cofetariile si cafenelele erau locurile lor preferate de adunare.

Pentru satisfacerea cerintelor, inca din 1854, Vasile pleaca la Viena, Lipsca si Paris de unde aduce tot ceea ce era mai nou in specialitatea cofetariei. In lipsa lui, grija pravaliei ramane pe seama lui Anton si mai tarziu, a fratelui mai mic Constantin, care inca din 1855 era in serviciu, iar mai tarziu, din 1860, a fost considerat si el tovaras, partas la beneficiu, in raport cu capitalul depus.

In acelasi timp Vasile Capsa ii invata pe cei doi frati mai mici, Constantin(1832-1889) si Grigore(1841-1902) meseria der cofetar.

In 1865 Anton se retrage, din afaceri iar firma continua in tovarasia lui Vasile si Constantin Capsa. La acea data in 1865 afacerea avea un capital de 382000 lei. Prin contributia adusa de Vasile si Constantin dupa retragerea lui Anton capitalul social ajunge la 565464 de lei. Grigore cel mai mic dintre frati devine parte din afacere incepand cu 1865.

In anul 1866 Grigore Capsa, fratele mai mic, pleaca la perfectionare in Franta facand ucenicie la vestita firma "Boissier" din Paris. Datorita talentului in 1867 i sa permis sa participe la o expozitie a cofetarilor din Paris unde i se acorda o mentiune onorabila si este laudat in persoana de Imparateasa Eugenia, care ii promite functia de furnizor oficial al casei regale, dupa terminarea uceniciei la firma "Boissier".

In mai 1867 Constantin Capsa se retrage din afacere. In 1868 dupa intoarcerea lui Grigore din Paris, Vasile si Grigore capsa formeaza un nou parteneriat.

Din dorinta de a isi extinde afacerile si din nevoia unui spatiu mai intins, cei doi frati cumpara fondul de cormert al lui Ionita Dumitrescu si se muta ei in pravalia lui care se afla putin mai la nord pe Podul Mogosoaiei, in casele fosta proprietate ale marelui logofat Iancu Slatineanu. Acesta este localul pe care il foloseste Cofetaria Capsa si astazi.

Noua locala, pe langa faptul ca se afla intr-una din cele mai selecte zone ale orasului, ,unde se aflau Teatrul National, hoteluri, restaurante si pravalii de lux, era intr-o zona cu o istorie bogata. Spre sfIrsitul secolului al XVIII-lea, pe Podul Mogosoaiei, se aflau casele si "atenansele" marelui vornic Radu Slatineanu. Familia Slatineanu a ramas in posesia acestor terenuri pentru cateva generatii. Dupa 1812, in partea din fund a terenului Slatineanu, sasul Mathias Brody a deschis prima diorama din Bucuresti. Intre 1828 si 1829, grecul Ieronim Momolo a deschis tot aici o sala de teatru. Afacerile mergand bine Ieronim Momolo cumpara de la cele doua fiice ale lui lancu casele numite Slatineanu.

Revenind la fratii Capsa, acestia inchiriasera localul de la urmasii lui Ieronim Momolo cu 132 galbeni pe an. Cofetaria lor, a fost deschisa la 23 aprilie 1868, sub firma "La doi frati, Constantin si Grigore Capsa", si se asemana ca mobilier si prezentare cu cele mai rafinate firme din centrele europene.

Podul Mogosoaiei, la acea data, In locul birnelor de lemn, era pavat cu piatra cubica si devine artera principala pe care protipendada orasului isi facea obisnuita "trecere" sau plimbare. Cofetaria fratilor Capsa, prin specialitatile sale, nemaiintalnite pana atunci la noi in tara, devine un punct de mare atractie. Clientela devine foarte numeroasa astfel incat in 1871, Grigore Capsa aduce de la Paris cinci lucratori francezi, fiecare dintre ei cu o specialitate diferita. Laboratorul cofetariei eraacum un adevarat atelier unde se lucreaza zi si noapte pentru a se putea satisface cerinta clientelei.

Tot in anul 1871, Grigore Capsa s-a casatorit cu Marie Obeline Vautier fiica unui negutator francez. Au avut tei fete si un baiat, dar nici unul nu a mers pe urmele familiei.

In cursul anului 1872, fratii Constantin si Grigore Capsa cumpara imobilul, in care stateau cu chirie, pentru suma de 18000 galbeni austrieci, de la urmasii grecului Ieronim Momolo. Fratii Capsa cumpara in acelai an si imobilul adiacent cofetariei care se afla pe Strada Noua(edgar Quinet de astazi). In aceasta cladire isi avea locuinta si atelierul celebrul fotograf Franz Duschek. Cladirea a costat 12000 galbeni austrieci.

Succesul masiv al firmei sa datorat in mare parte muncii neobosite a celor doi frati si a calitatii personalului specializat adus din Paris. In 1873 Casa Capsa participa la o mare expozitei la Viena unde castiga Premiul 1.

Incepand cu anul 1874 Grigore Capsa ramane singurul proprietar. Constantin se retrage din afacere si se ocupa de comertul de bacanie engross avand sediul in Str. Blanari Nr. 20 iar mai tarziu devine bancher cu sediul in Str. Lipscani Nr. 51

Grigore Capsa continua cu tardita de cofetar si in 1875,obtine brevetul de furnizoral Curtii princiare sarbesti si tot in acel an concureaza la expozitia internationala din Paris unde obtine marea medalie de aur.

In 1881 cu ocazia incoronarii ragelui Carol I si a expozitiei ce a avut loc, produsele casei Capsa obtin medalia de aur.

Casa capsa continua sa castige premii la expozitii interne si international; Bordeaux 1883, Bucuresti 1884, Paris 1889, Paris 1900.

Grigore Capsa isi intinde afacerea care pe langa cofetaria cu patiserie fina, Inghetata, bucatarie, etc. dobandeste in timp un restaurant si un hotel.

In acelasi timp Casa Capsa a contribuit la dezvoltarea si artei de cofetar educand generatii intregi de tineri cofetari. Mentionam pe Nita Ionescu care a avut pravalia pe Str. Lipscani nr.81, Nae Draghiceanu si Jean Nestor pe Calea Victoriei nr.77(Cofetaria Nestor).

Grigore Capsa devine Presedintele camerei de Comert in 1886 si membru al Academiei de Comert din Paris in 1889. A fost de asemenea distins cu inalte decoratii: Comandor al Coroanei Romaniei, Ofiter al Stelei Romaniei, Ofiter al Legiunii de onoare.

La 23 decembrie 1902 Grigore Capsa se stinge din viata. Nepotul sau Stefan, fiul lui Constantin, a preluat conducerea firmei. (Constantin Capsa a avut doi baieti: Gheorghe Capsa, inginer, profesor la Scoala Politehnica din Bucuresti si Stefan Capsa care a condus Intreprinderea dupa moartea lui Grigore Capsa.)

In 1912 cu prilejul a 60 de ani de la infiintarea firmei, evenimentul a fost sarbatorit ofical in prezenta multor personalitati ale vreimii printre care ministrii Nicolae Xenopol si Constantin Dissescu.

Restaurantul si cafeneaua

Dupa cumpararea fostei proprietati a lui Ieronim Momolo Grigore Capsa a inceput sa refaca proprietatea. A terminat construirea hotelului, restaurantului si cafenelei, intreaga fatada, la parter, a fost imbracata in lemn de stejar natur, dat cu ulei pentru a fi protejat contra intemperiilor, iar in fata marilor vitrine au fost puse bare de alama pentru a feri geamurile de atingere sau spargere.

O nota apart o facea terasa deschisa din mai pana toamna; pe trotuar se aflau "masute rotunde, cu placa de marmura si scaune usoare din trestie de mare, la care puteau sta clientii cit mai aproape de lumea care trecea, spre a o vedea si a fi vazuti". Terasa avea un acoperis lat, de panza vargata, cu franjuri pe margine.

In timp sala restaurantului, s-a dublat in marime si avea peretii captusiti cu marmura rosie, pentru care motiv unii au numit-o "mormintul faraonilor". In timp restaurantului i s-au adaugat inca trei salonase particulare foarte elegante cu mobilier luxos, cu oglinzi, lampadare si aplice.

Links: Loading comments... Return to top Referinta: