Restaurantul La leul și carnatul
==Restaurantul si grădina "La leul și cârnatul"==
Restaurantul"La leul și cârnatul"
 Adresa: Str. 11 Iunie nr. 58 Ani in existenta: 1880-1940? Autor: Cornel D. *Restaurante *Str. 11 Iunie |
"La leul și cârnatul", restaurant cu faima din prima jumatate a sec. XX, aflat pe Strada 11 Iunie Nr. 58, in apropriere de fundatura(strada de azi) Ovidiu. proprietatea pe care se afla restaurantul avea o curte de dimensiuni mari care in timpul verii era folosita drept gradina de vara unde aveau loc si spectacole de multe ori cu artisti faimosi din epoca. Maria Tanase se afla frecvent pe capul de afis.
Mentiuni despre acest restaurant se gasesc inainte de 1880.(Bucureştii de altă dată. Volumul 1 1871-1884 - C. Bacalbasa) Se pare ca numele restaurantului vine de la pretul unui carnat care era un leu.
Se pare ca celebrul naist Fănică Luca (Ștefan Luca Iordache 1894-1968) la inceputul carierei, in jur de 1910 a cantat intr-un restaurant din "11 Iunie", avand un contract de 3 ani, dar in acelasi timp a cantat la mai multe restaurante celebre din zona, precum "Suzana" si „Leul și Cârnatul”
In anul 1935 a fost unul din cele mai cautate si frecventate localuri din Bucuresti. Aceasta faima a dus la aparitia unor ale localuri cu nume asemanatoare. In zona parcului Carol se aflau la acea data: "La leul și cârnatul", "La Cârnatul și Leul", "La Leul cu un Carnat" si "La Adevaratul leu cu carnat".[1]
"Foarte vestite pentru carnati si fripturi erau restaurantele si gradinile populare: Leul si Carnatul, Herastraul, Zdrafcu, Bordeiul, mai tarziu Floreasca. Leul si Carnatul era vestit pentru carnatii cu piele. O fleica costa 40 de bani, o vrabioara 80 de bani, un carnat patrician 40 de bani, un fel de mancare cu sos intre 40 si 80 bani, cele de 8O bani fiind mancarile de pasári, vanaturi, pescarie."[2]
"In luna mai 1892 In Gradina "Leul si carnatul" studentii se intrunira la o agapa la care participa luptatorul ardelean(Parintele Lucaci) si Barbu Delavrancea."[3]
In romanul lui E.C. Teodoroscu: Merry Midwife (Moasa cea Vaselà),editura Houghton Mifflin Co.,Boston, 1947, roman publicat direct in limba engleza, gasim o descriere amanuntita a Restaurantului "La leul și cârnatul". Romanul descrie viata bucurestenilor la inceput de secol XX.
"Serile le petreceam prin gradinile unor restaurante populare, unde viata era foarte vesela si patriarhala, precum erau la "Stravri", "Rasca" sau "Gradina cu cai", "La Zdrafcu" vestit pentru fleici mari si gustoase, la "Leu1 si Carnatul", din Strada II Iunie, vestit pentru renumitii mititei si patricienii "burtosi" ,fleicile, vrabioarele, frigaruii, muschiuletii, bobocii de rata, fuduliile de berbec, ciulamale si tuzlamale."[4]
In luna iunie 1938 Clubul "Spiritistilor" din Bucuresti se intrunea de multe ori la Restaurantul "La leul și cârnatul". [5]
....Si pentru cei interesati, mai jos este reteta faimosilor "Patricieni"
Patricienii de la „Leul și Cârnatul” 600 grame carne de vacă din capac, aceasta este partea dinapoi a pulpei 200 grame carne de porc, de preferat fleica de la spate 200 grame carne moale de mânzat. piper floare de măghiran ardei, fie verde, fie roșu, după sezon zeamă de usturoi zeamă de carne (bulion) Toata carnea se presară sarea si toate aceste cărnuri se taie în bucăți mici spre a fi mai ușoară tocătura. Se toacă, fie cu mașina specială, fie cu satârul. Mai gustos iese cârnatul când a fost tocată carnea cu satârul. După tocătura făcută, carnea se pune într un vas și acolo se începe frământarea cu mâna cum se face coca de cozonac. Se adaugă puțin piper, puțin chimion pisat, puțină floare de măghiran luată de la drogherie. Se mai pune și foarte puțin ardeiul, fie verde, fie roșu, după sezon, apoi iarăși puțină zeamă de usturoi. în tot timpul, se adaugă zeamă de carne (bulion). Frământarea se face mereu până ce tocătura se leagă bine. Apoi, se umplu mațele, având grija să nu se îndese tocătura prea multă; căci, la fript, carnații prea îndesați, plesnesc și se varsă zeama din ei. Puși pe grătar, se cer următoarele condiții: focul să nu fie prea tare, grătarul să fie fierbinte, iar jăratecul să fie acoperit întotdeauna cu cenușă pentru ca frigerea să se facă încet. (C. Bacalbașa - Dictatura Gastronomică)
-
1911 -
1921 -
-
meniu, 1923 -
meniu, 1923 -
-
"Semnalul” de Luni, 9 august 1943 -
-
2025
Loading comments...
Referinta: |
- ↑ ilustrată (sau Lucrurile aşa cum le vedem cu ochii), 09, nr. 418, 23 ianuarie 1935
- ↑ Bucureştii de altă dată. Volumul 1 1871-1884 - C. Bacalbasa
- ↑ Bucureştii de altă dată. Volumul 2 1885-1900 - C. Bacalbasa
- ↑ Bucureştii Vechi : Buletinul Societăţii Istorico-Arheologice "Bucureştii -Vechi". Anii I–V, 1930-1934
- ↑ Gazeta Municipală 07, nr. 325, 6 iunie 1938
