Primaria de Verde

==Primăria de Verde==

Adresa: Banu Manta nr.9	Ani in existenta: 1937 - Prezent
Adresa alternativa:	Google Maps
In cladire au functionat:
*Primariile Orasului	Autor: Cornel D.

Preluat dupa pagina facebook a D-lui Cristian Bulfon

Majoritatea articolelor apărute până acum, scrise de mine sau de alții, s-au concentrat pe ”povestea” Primăriei din Banu Manta nr.9 doar pe perioada de când clădirea ”Palatului Comunal al Sectorului IV de Verde” a fost proiectată și construită, oprindu-se la momentul anului 1938 când a fost trecută în subordinea Ministerului de Interne al Regatului României.
Pentru a-i completa ”povestea”, în rândurile de față, încerc să o spun și dincolo de această dată până când a devenit Primăria Sectorului 1.
Așadar, sintetizând, situația cronologică – începând din 1938 și până astăzi – a administrației locale a actualei Primării a Sectorului 1, București, se prezintă astfel:
1938: Clădirea de pe Banu Manta nr. 9 a fost trecută în patrimoniul Ministerului de Interne (devenit Ministerul Afacerilor Interne – M.A.I. în 1941) dar acest lucru nu înseamnă neapărat că a fost imediat folosită de minister pentru funcțiuni specifice activității sale. Acest transfer administrativ nu a presupus automat o mutare fizică imediată a funcțiilor primăriei și cel mai probabil, a fost o reorganizare de patrimoniu imobiliar, în contextul creșterii autorității Ministerului de Interne în perioada regimului autoritar carlist.
1947-1950: După alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946 când, cu sprijin sovietic, comuniștii au fraudat masiv scrutinul și au preluat astfel puterea, una din măsurile imediate a fost și cea de ștergere a legăturilor cu regimul regal, chiar și prin schimbarea denumirilor administrative. Astfel, numele Sectorului IV de Verde a fost schimbată în Sectorul 4 Roşu
1949: În contextul instaurării regimului comunist și al preluării controlului asupra întregii administrări a României și în urma sovietizării administrației românești, clădirea a fost preluată efectiv de Ministerul Afacerilor Interne pentru utilizare activă.
În perioada 1949 – 1951, M.A.I. a desfășurat activități specifice în clădire și nu există informații precise în sursele disponibile pe internet privind o denumire specifică atribuită acesteia în acel interval. Este posibil ca, în acea perioadă, clădirea să fi fost cunoscută pur și simplu ca un sediu al M.A.I., fără o denumire distinctă publică sau oficială.
În plus, conform unui articol din data de 9 mai 1949 din ziarul ”România Liberă”, în clădirea din Banu Manta funcționa (și) ”Direcția Muncii” a Ministerului Muncii și Prevederilor Sociale. (mulțumesc pentru informație dlui. Cătălin Paraschiv)
1950: După reorganizarea administrativă din acel an, făcută prin ”LEGEA nr. 5 din 7 septembrie 1950 pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului Republicii Populare Române”, Bucureștiul a fost împărțit în raioane care au luat loc zonificării ”pe culori”, iar clădirea a fost returnată administrației locale în 1951, devenind sediul Sfatului Popular al Raionului ”Grivița Roșie”, denumire ce făcea referire la greva de la Atelierele CFR Grivița din 1933, eveniment mitificat de regimul comunist.
1968: Capitala a fost împărțită în Sectoare printr-o nouă reorganizare administrativă stabilită prin ”LEGEA nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României”, care a transformat fostele raioane în sectoare numerotate de la 1 la 8.
Astfel, între 1968 și 1979, clădirea de pe Bulevardul Banu Manta nr. 9 a funcționat ca sediu al Primăriei Sectorului 8.
1979: Prin ”Decretul Consiliului de Stat nr. 284 din 31 iulie 1979, privind stabilirea sectoarelor municipiului Bucureşti”, structura administrativă a Capitalei a fost reorganizată, reducându-se numărul sectoarelor de la opt la șase. În urma acestei reforme, Sectorul 1 a fost format prin comasarea fostelor Sectoare 1 și 8, iar clădirea din Banu Manta nr. 9 a devenit sediul Primăriei Sectorului 1, funcție pe care o îndeplinește și în prezent.
Clădirea este recunoscută oficial ca monument istoric de interes local, fiind clasată în categoria B și înregistrată în Lista Monumentelor Istorice, actualizată prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2.828/2015, la poziția 347 și are codul B-II-m-B-18073.

Palatul Primăriei de Verde - Primăria Sectorului 1
Edificat între 1928-1936 și cunoscut ca fiind prima construcție din Capitală ce trebuia să aibă exclusiv destinația de primărie, ”Palatul comunal al Sectorului IV de verde” din bulevardul Banu Manta nr. 9, actualul sediu al Primăriei Sectorului 1 este realizat în stil eclectic, înglobând două stiluri, unul de sorginte neoromanică și un altul chiar mai bine reprezentat în epocă, cel neoromânesc. Autorii proiectului au fost arhitecții George Cristinel și Nicu Georgescu și clădirea are o poveste ce nu este știută de mulți.
Astfel, la 1 martie 1926, în scopul unei administrări mai eficiente a orașului care se dezvolta edilitar dar și administrativ, Municipiul București a fost împărțiți în 4 sectoare (culori), fiecare cu o conducere și un consiliu comunal propriu însă subordonate bugetar Primăriei ”Mari” a Municipiului București.
Structura consiliului comunal era: 12 consilieri aleși, 7 consilieri de drept, 2 consilieri cooptați și 4 consilieri supleanți. Printre primii consilieri aleşi îl avem şi pe doctorul Mina Minovici, director al Morgii din 1892. Între consilierii de drept se afla şi doctorul Ştefan Anastasiu, unul dintre primii interni ai Societăţii „Salvarea” la1906.
Administrația nou creată avea un număr de 65 de funcționari care activau în 5 servicii: Secretariat-Personal și Administrativ, Financiar, Autorizații-Cadastru și Căi de Comunicații, Starea Civilă și Salubritatea. Până atunci, Primăria a funcționat într-un imobil închiriat situat în Calea Griviței nr. 217 ( lîngă fosta pasarelă pietonală Basarab) însă, un an mai târziu, a fost achiziționat de către municipalitate un teren din moșia Elefterescu, de aproape 2 ha, cu fața” la bulevardul Banu Manta. Pe acest teren pe care urma, conform destinației și proiectului general de dezvoltare urbanistică al acelei vremi, să fie ridicat un nou centru administrativ cu mai multe clădiri publice a fost ridicat liceul „Marele Voievod Mihai”, actualul Colegiu Național „Ion Neculce”, Percepția a IX a Fiscală, actual sediu al unei instituții a Statului şi ”Palatul Comunal” (Primăria). Lucrările la ”Palatul Comunal” au durat 9 ani şi au costat 35 milioane lei. Clădirea primăriei are demisol, hoch-parter și două etaje (la care, la lucrările de reabilitare și consolidare din 2009 - 2015 s-a adaugat ca spațiu funcțional și mansarda clădirii amenajată și restructurată pentru funcțiuni administrative). În partea stângă este turnul cu ceas cu o înălțime de 56 m, dezvoltat în interior pe patru niveluri și marcat în registrul superior, sub terasa deschisă, cu un bandou ce susținea inițial o frumoasă frescă exterioară (nu am găsit informații despre cel ce a realizat-o), înfățișându-i pe Regele Ferdinand și pe Regina Maria, frescă acoperită în anii ’50 ai secolului al XX-lea cu tencuială armată ce face azi imposibilă recuperarea ei.
Vârful turnului este și el, odată în plus, marcat ca un element dominant prin statuia unui cavaler cu scut și armură, realizare a meșterului tinichigiu Alexandru Dimitriu, care de-a lungul anilor a reușit să devină un reper vizual al Bucureștiului și al clădirii primăriei, căpătând în anecdotica orală porecla de „Pandelică”, după numele (mit urban?) unui pompier care veghea din turn eventualele incendii care puteau fi observate din acest punct înalt al orașului. Din 2015, străjerul din turnul primăriei are un frate geamăn amplasat la sol, în dreapta clădirii primăriei, astfel încât să poată fi admirat de cei ce vor să-l ”cunoască” îndeaproape.
Întreaga clădire este o bijuterie arhitectonică iar ”perla coroanei” este Sala de Consiliu, însă nu sunt de neglijat nici ”broderiile” de fier forjat sau alamă ciocănită ale ușilor, ferestrelor și măștilor caloriferelor, realizate (atribuire neconfirmată ferm) de același Alexandru Dimitriu, creatorul lui ”Pandelică” – Cavalerul înzăuat din turnul primăriei.
Sala Mare (Sala de Consiliu), aflată la etajul 1, monumentală și solemnă, a fost decorată cu un ansamblu de fresce realizate de Olga Greceanu, un artist reprezentativ al neobizantinismului românesc și cu o contribuție semnificativă în arta decorativă monumentală, laică și religioasă.
Realizate în 1936, frescele acestui ”artist burghez” și care nu se încadrau în ideologia noii orânduiri comuniste, au fost condamnate în 1948 la dispariție, la fel cum dispărute trebuiau să fie și alte lucrări semnificative ale artistei: frescele reprezentând „Răstignirea", de la Judecătoria din Str. Ştirbey Vodă, cea de la Primăria din Piaţa Amzei sau cea din salonul oficial de la Gara regală Băneasa, realizată împreună cu Dumitru Știubei intitulată ”Regele și poporul său” și care îl reprezintă pe Carol al II lea înconjurat de oameni din popor.
Totuși, cineva (probabil nu o să știm niciodată cine), a decis să le acopere cu var sau/și humă, decât să le îndepărteze.
Că a făcut-o gândindu-se la vremurile când vor fi recuperate sau a fost o decizie ce trebuia să rezolve rapid ordinul primit, la fel, nu vom afla niciodată!
Important este că, dispărute timp de mai bine de jumătate de veac, frescele au fost redescoperite cu ajutorul doamnei profesor Adina Nanu, o apropiată a Olgăi Greceanu care știa de ele de la chiar autoarea lor.
Astfel, după Revoluție, după mai multe încercări și multe insistenţe și cu fotografii ale frescelor, i-a convins pe edili că au o comoară la etajul 1 care trebuie ”dezgropată”.
După lucrările de restaurare, frescele au fost readuse la viață, în toată strălucirea lor, în 2007.
Fiecare frescă întruchipează momente din viața socială și istoria orașului. Spre exemplu, fresca mare amplasată pe latura vestică a Sălii (direcția Bd. Mihalache), amintește de adunările "judeţelor de pârgari" care hotărau soarta oraşului și la care luau parte boieri şi cetăţeni, deopotrivă, îmbrăcați în straie pitoreşti. Frescele mici reușesc să reunească, într-un ansamblu conceptual unitar, personaje alegorice care evocă principalele activități și instituții în stat: "Armata", "Școala", "Spitalul", "Industria", "Agricultura".
Cealaltă frescă mare, amplasată pe latura estică a Sălii (spre Calea Griviței), evocă autoritatea statului, înfățișând imaginea Maiestății Sale Regele Carol al II-lea și a celorlalte personaje reprezentând autoritățile politice și administrative din perioada Monarhiei în România.
Orice prilej de a vizita clădirea primăriei, cu ocazia ”Zilelor porților deschise” (chiar azi și mâine este această ocazie), se poate transforma într-o veritabilă incursiune în istoria arhitecturală, culturală și administrativă a ”Sectorului de Verde”.
Notă: Fotografiile vechi prezintă clădirea primăriei și Sala Mare (Sala de Consiliu) în 1936 și 1938, iar cele noi, frescele în ziua de astăzi și câteva detalii ale Sălii de Consiliu.