Palatul Senatului
==Palatul Senatului==
Palatul Senatului
 Adresa: Piata Senatului Nr. 2 Adresa alternativa: Str. Danielopol Gheorghe Ani in existenta: Doar in faza de proiect In cladire au functionat: Palatul Culturii Romane, Expo Basarabia Autor: Cornel D. *Piata Senatului *Palate/Imobile |
Istoria Senatului României începe o data cu Unirea Principatelor Române din 1859. Aceasta a fost un moment cheie pentru reorganizarea democratică a structurilor politice și administrative. Reforma legislativă și instituțională, începută sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a dat noului stat național român o fizionomie modernă, cu legi, norme și structuri politice similare cu cele din țările democrațiilor europene.
In acest contest, prin plebiscitul din 23-26 mai/4-7 iunie 1864 românii s-au pronunțat in favoarea instituirii alături de Adunarea Deputaților, a unei noi Camere parlamentare, Senatul. Prin Constituția din 1866, Senatul a devenit un organ ales, pe bază de vot cenzitar, deși cuprindea și câțiva membri de drept, cum sunt moștenitorul tronului și fruntașii bisericii.
Prin constituția din 1923, Senatul și Adunarea Deputaților au devenit organe reprezentative alese prin vot universal, fapt care a marcat o etapă nouă în evoluția politicii in Romania.
Senatul României nu a avut inițial nici o clădire desemnata expres pentru bunul mers al activităților. Ședințele Senatului se țineau in diferite locale din București.
Unul din locurile frecvent folosite in jur de 1890-1900 si chiar mai târziu a fost vechea clădire centrala a Universității din București.(Tot aici se întruneau cu schimbul membrii Acadienii Romane si al primelor Muzee bucureștene (cel zoologic, cel de antichități si cel geologic).
Majoritatea funcționarilor care facilitau bunul mers al lucrărilor senatului își aveau birourile împrăștiate pe la diferite adrese din oraș.La un moment dat lucrările si ședințele Senatului se țineau într-o clădire din vecinătatea biserici Alexe, in apropiere de strada Șerban Voda. Pentru acest motiv strada sa numit pentru multa vreme Strada Senatului(Strada Valerian Prescura in zilele noastre). Pentru referință am atașat mai jos o harta a străzilor din zona si un link cu Google Maps.
După 1910 situația a devenit tot mai urgenta, necesitatea unui local propriu fiind discutata in cursul mai multor întruniri ale Senatului. In final s-a luat hotărârea pentru construirea unui local propriu si eventual au fost alocate fondurile necesare. Astfel încât in 1912 se începuse turnarea fundațiilor noului senat.
Locul ales pentru construirea senatului se afla in zona centrului vechi al orașului. Zona respectiva se aflase in stăpânirea familiei Brâncoveanu de generații. In aceasta zona se afla și reședința temporara a lui Constantin Brâncoveanu, imediat după focul care distrusese Curtea lui cea mare din piața Bibescu-Voda. Acest palat, a trecut in posesia lui Grigore Brâncoveanu, ultimul urmaș al Basarabilor Brâncoveni, si a fost dat ca zestre fiicei sale adoptiva Joița. La căsătoria Joiței cu Gheorghe Bibescu, "Palatul cel mic", așa cum era numit, a revenit acestuia si i-a servit ca reședința chiar după alegerea lui ca Domn al Munteniei. Gheorghe Bibescu-fiul a fost moștenitorul direct, si mai târziu fiul acestuia George-Valentin Bibescu.
Ultimul proprietar al palatului, printul George Valentin Bibescu, a refuzat sa îl repare. La moartea acestuia terenurile au fost vândute Statului; terenul dinspre calea Rahovei a servit pentru ridicarea Palatului justiției, iar restul împreuna cu vechea clădire, "Palatul cel mic", a fost dat ca local Institutului antirabic, la întemeierea lui de către profesorul Victor Babeș. Această clădire a fost demolată si in 1912 au început lucrările pentru construirea noului Palat al Senatului. O alta versiune a evenimentelor ne spune ca terenurile au fost preluate de către stat iar clădirea respectiva a fost demolata datorita stării avansate de degradare.
Palatul Senatului a fost început după planurile D-lor Arhitecți Ernest Doneaud si Dimitrie Maimarolu, cărora li s-a decernat premiul I Ex-aequo la concursul ce s-a ținut în acest scop. Aceștia sunt aceiași doi arhitecți care, în acei ani întocmeau si proiectul pentru Palatul Cercului Militar.
In 1912 s-a început turnarea fundațiilor noului senat, dar din cauza lipsei de fonduri lucrările înaintează foarte încet si eventual se opresc de tot o data cu venirea Primului Război Mondial.
La începutul anilor 1920 au fost mai multe tentative de revitalizare a proiectului, lucrările la Senat sunt reluate, este ridicat eventual si parterul, dar apar alte priorități iar fondurile alocate construcției se împuținează si eventual dispar. Senatul si-a desfășurat in aceasta perioada lucrarile în in cladirea de pe coltul Bd. Elisabeta nr.45, cu strada Anghel Saligny, langa Primaria Capitalei unde a fost Clubul Austro-Ungar (intre 15 noiembrie 1929 şi 1948).
In 1929 au început din nou lucrările de construcție. Intrarea pe șantier era prin strada Danielopol. Planurile generale preconizau amenajarea unui parc in jurul Palatului Senatului. O parte din terenul rezervat pentru parc era ocupat de o biserica veche, fără cupola, pe jumătate ruinata, aceasta fiind Biserica Sf. Spiridon Vechi de pe strada Apolodor Nr. 2. Biserica era la acea vreme sortita demolării.
Un articol din ziarele vremii descriu biserica fiind pe jumătate îngropata in pământ si in acel moment ruinata. Biserica a fost inițial construita din lemn si a aparținut boierului Florescu care își avea casa la câțiva pași de ea.
n 1732 Constantin Mavrocordat reconstruiește biserica, in cărămidă. Deasupra ușii de la intrare se afla o inscripție de mare valoare istorica. Ultimele doua rânduri sunt scrise in turcește, dovada a vasalității fata de poarta.
La începutul anilor ’30 lucrările fuseseră din nou sistate, iar viitorul palat devenise un refugiu pentru hoți si vagabonzi. In Planul de Sistematizare din 1934, pag.53 gasim o propunere prin care,locul destinat senatului sa fie destinat noului local al Operei Romane. Acest proiect de asemenea nu a fost finalizat(cu multumiri D-lui Cătălin Paraschiv pentru aceasta informatie)
In anul 1937 lucrările sunt sistate definitiv si este luata decizia ca pe fundația deja existenta sa se ridice un "Pavilion Expozițional National", care va fi numit "Palatul Culturii Romanești". Inaugurarea are loc in 1938; se organizează "Luna festiva a cărții". La festivitățile de inaugurare au participat MS Regele Carol al II-lea si demnitari ai vremii.
Una dintre funcțiile expoziționale pe care le-a îndeplinit a fost „Expoziția Basarabia”, organizata o data cu eliberarea Basarabiei de sub "jugul" rusesc.
In anii 1947-1948, si începutul anilor 1950, in incinta clădirii expoziționale exista, si funcționa sala(si gradina) cinematografului “Gioconda”.
In 1959 a început construcția așa zisului bloc turn cunoscut tot sub numele de Gioconda. Acesta a fost construit chiar peste vechea fundație a Senatului. Coloanele exterioare ale blocului amintesc de construcția inițiala; se recunosc traveele “Senatului”.
"Locul exact este pe Calea Serban Voda colt cu Str Senatului (actualmente Valerian Prescurea). O mica istorie a acestui loc: Locul în 1846 îi aparţinea lui Ivancea Mustakov (apare in Planul Bucureștiului făcut de Maiorul Baron Rudolf Artur Borroczyn în anul 1852) care deţinea hanul din dreptul bisericii Sf. Anton, han ce va fi distrus de incendiul din 1847. Acest ofiţer al armatei ţariste cu nume bulgăresc, venit după 1830, intenţiona să se stabilească în Bucureşti, dar după distrugerea hanului, principala sursă de venit, a renunţat la idee, şi-a vândut rând pe rând proprietăţile şi a părăsit oraşul la izbucnirea războiului Crimeii. Proprietar a ajuns un negustor de peşte, căruia i se spunea „Sperie-Peşte”, suficient de bogat pentru a călători până în Ţara Sfântă. El a ridicat pe vechea temelie o casă mai mult triunghiulară. Această clădire a fost cumpărată de stat sau luată cu chirie, după aşa zisa lovitură de stat din 2 mai 1864, când s-a constituit unui Corp Ponderator numit ulterior Senat. La prima şedinţă, ce a avut loc în 6 decembrie 1864, al cărui parter a fost amenajat în formă de amfiteatru, au participat 73 de persoane, primii senatori din istoria României. În această clădire au păşit Cuza Vodă, Kogălniceanu, fraţii Brătianu, fraţii Goleşti, Carol I etc., majoritatea constructorilor României moderne. Totuşi, fiind prea îndepărtată – conform dimensiunilor de atunci ale Capitalei – şi devenită neîncăpătoare după mărirea numărului senatorilor în 1866, s-a renunţat la ea după inaugurarea Palatului Universităţii în 1869, în care a fost amenajată special pentru şedinţele Senatului o sală de la parter, pe colţul cu strada Academiei. În anii sistemului comunist acolo au funcţionat un atelier de argintărie şi apoi o secţie de stanţare a Cooperativei Metalica. La 10 februarie 1948 „Strada Senatului” a devenit „Strada Valerian Prescurea”." Cu multumiri D-lui Florin Cetateanu
-
Urbanismul 1932
- Palatul Senatului
Links: |
Referinta:
