Palatul Regal
==Palatul Regal fosta Casa Golescu, si Palat Domnesc==
Palatul Regal
 Adresa: Calea Victoriei Nr. 49-53 Ani in existenta: 1821-Prezent Autor: Cornel D. |
Casa Boierească 1820
O mica parte din terenul ocupat de Palatul Regal de astăzi a fost inițial la temelia Casei Golescu, construita intre anii 1812-1815; construita in stil neoclasic, cu 25 de camere, era acceptabila cerințelor din Europa de Vest, dar imensa pentru București la începutul secolului XIX. Data finalizării lucrărilor nu este cunoscuta, construcția fiind probabil terminata după inabusirea rebeliunii eteriste.
Casa fiind prea mare pentru nevoile lui, si in același timp pentru a-si scoate din cheltuieli Dinicu Golescu a închiriat o parte din casa; librăria lui Walbaum si Winterhalder si un salon de muzica erau o parte din chiriașii pe care ii avea.
După moartea lui Dinicu Golescu în anul 1830 moștenitorii lui au vândut casa statului în anul 1833, iar mai târziu în 1837 a fost transformata în Palat Domnesc.
In acest scop au fost alocați 10.000 galbeni. În palat s-a mutat Sfatul Administrativ (Guvernul). Lucrările au fost executate de Xavier Villacrosse, care a păstrat arhitectura exterioara inițiala precum si ornamentațiile exterioare cu basoreliefuri, frize si capiteluri, realizate în 1820 de sculptorul Karl Schmutzer.
Casa Golescu si Palatul Domnesc
Casa care a devenit mai târziu o parte din Palatul regal a aparținut Boierului Dinicu Golescu, care a vândut-o statului in 1851. Statul a instalat in ea, rând pe rând, o scoală Militara, o cazarma, un spital, un comandament al armatei, iar mai târziu devine reședința princiara a Voievozilor Alexandru Ghica (1856-1858) si Alexandra Cuza (1859-1866).
Încăperile vechii case Golescu, cu excepția "salonului" (mai târziu, biblioteca Regelui Carol) nu erau prea mari, însă de proporții plăcute.
In fata încăperilor care dădeau spre nord, se afla o mica construcție care servea drept corp de garda.
In fata ferestrelor camerelor de jos se afla pe o piață părăsita, murdara, unde țiganii își aduceau vitele. Aceasta piață a fost in anii dinainte una dintre piețele mici de la periferia orașului. Intr-una din aceste încăperi, Printul Alexandra Cuza a fost arestat in noaptea de 11/23 Februarie 1866.
In jur de 3.30 dimineața, un batalion de vânători sub comanda maiorului G. Lecca, se postează in spatele Palatului, in timp ce o trăsură condusa de comerciantul Chirița Tudor, aștepta semnalul la intrarea Parcului Schlater(mai târziu Aleea Carmen Sylva) in spre Str. Brezoianu/Cișmigiu.
Conspiratorii : Maiorul G. Lecca, însărcinat cu garda Printului si căpitanii Pillat, Costinescu si Lipoianu au intrat in dormitorul Principelui care era însoțit de amanta sa, Principesa Maria Obrenovici. Aceștia i-au prezentat printului documentele întocmite pentru abdicare, pe care printul le-a semnat fără nici o împotrivire.
Printul părăsește imediat Palatul, iar câteva zile mai târziu pleacă in străinătate, unde moare in 1873, fără a își mai revedea tara. Cu toate el a cerut reîntoarcerea de nenumărate ori, nu i sa permis reîntoarcerea in tara.
Coroana României a fost oferita Principelui Carol de Hohenzollern, care a sosit la București in primăvara anului 1866. El si-a făcut intrarea pe Podul Mogoșoaiei, dar a fost prost impresionat la vederea Palatului Domnesc, viitoarea sa reședință regală: o clădire simpla cu un etaj, zugrăvită într-o culoare albastru-cenușiu.
Palatul Domnesc 1859
Gheorghe Crutzescu descrie interioarele palatului asa cum erau în 1872 în cartea sa "Podul Mogoșoaiei": "În vestibul, pe panele de lemn datorate lui Sthor din Baden, erau agatate vederi din România si Constantinopol. La stânga era Sala aghiotanților si Sala de așteptare, la dreapta, camera Mareșalului Palatului si biroul Cancelariei Domnești. În fundul vestibulului un geamlâc mare, împodobit cu o draperie de catifea roșie cu ciucuri de fir si luminator. La stânga scării, jos, era sufrageria cea mare pentru mesele oficiale, cu tavanul purtat de un îndoit rând de coloane, cu mobilierul de stejar.
La etajul de sus, în capul scării se deschidea, la dreapta sala tronului, cu draperii de catifea stacojie brodate cu aur, cu tavanul pictat în fresca, cu tronul aurit sub baldachin de catifea, cu policandre aurite, oglinzi mari, si doua sobe monumentale de teracota. În fundul salii dând spre curte, se înșirau trei saloane. Salonul albastru, Salonul Louis XV si Salonul chinezesc, care adăpostea o frumoasa colecție de porțelanuri si cele patru admirabile Gobelins-uri ce aparținuseră domnitorului Alexandru Ghica. Alături sufrageria intima, cu desene de Kaulbach pentru operele lui Goethe, apoi biblioteca, în sfârșit cabinetul de lucru, plin cu arme vechi si tablouri, unul înfatisând intrarea Domnitorului în tara si altul cu chipul lui Erlkönig, calul favorit al lui Carol I".
Conform mai multor documente de arhiva se pare ca a existat un proiect datat 1863 pentru construirea unui nou palat regal, ceea ce sugerează ca Alexandru Ioan Cuza avusese intenția de a extinde aceasta clădire. Planurile acestuia nu s-au materializat, iar vechea reședința Golescu a rămas așa cum fusese clădita pana în 1881, când în Jurnalul lui Carol I apar primele note despre întâlnirile cu arhitecții Paul Gottereau si Grigore Cerkez pentru a discuta planurile noilor corpuri.
Vechiul Palat Regal 1881-1926
Din Jurnalul lui Carol I aflam ca lucrările de construcție au ținut între anii 1881 si 1887. Arhitecții Paul Gottereau si Grigore Cerchez au fost însărcinați de Curtea Regala în 1881 cu construirea clădirii noilor apartamente de recepție si rotonda; fosta clădire Golescu fiind inclusa în noul Palat regal. Pentru prima data in București, o clădire a fost proiectata si a incorporat o instalație de iluminat electric. In proiectul sau arhitectul Paul Gottereau a căutat sa integreze liniile neoclasicismului fostei case Golescu cu noile corpuri de clădire ale Palatului regal. Astfel păstrând linia clasica au fost proiectate doua construcții distincte pentru corpul de ceremonii si de garda, subliniind astfel funcționalitatea diferita a fiecăruia dintre ele. Pe la 1885 se continua extinderea reședinței regale cu noul corp de Garda, cuprinzând grajduri si manej, iar simultan în vechea reședința au fost reamenajate interioarele. Sala tronului, unde se păstrau însemnele regale si coroana de otel, a fost mutata în noua aripa a Palatul regal din București. În timpul reamenajării dormitoarelor Majestăților Sale, a bibliotecii, a cabinetului Regelui Carol I, a Salii de suvenire, a Salonului oval, a bibliotecii Reginei Elisabeta si a Salonului de pictura toate situate în vechiul palat domnesc, arhitectul Gottereau a construit o noua scara de acces la etaj. Toate aceste încăperi au fost demontate în 1934 înaintea demolării casei Golescu, fiind ulterior reamenajate în noua aripa Crețulescu a Palatului. Amenajarea noului Palat se termina în jur de 1890.
In primnl an de domnie, Printul Carol s-a ocupat de transformarea palatului, din vechea casa Golescu, intr-o adevarata resedinta regeasca. In 1867 a adaugat o aripa noua si o constructie centrala pentrn a lega cele doua cladiri laterale, organizand in acelasi timp un parc si o gradina, toate terminate in 1883.
Palatul regal cu constructii adungate si suprapuse, nu avea un aspect omogen si nici proportii grandioase, dar interiorul era intr-adevar regesc.
Aripa stanga (care avea un ceas) unde se arbora steagul pentrn semna1area prezentei Familiei Regale, se compune dintr-un parter (unde se afla cancelaria Palatului biroul Maresalului, birourile casei civile si militare regale), si un etaj, (unde se aflau apartamentele ocupate de la 1873 pana in 1915, de catre Regale Carol si Regina Elisabeta, bibliotecile, salile de receptie, salonul de muzica, dormitorul, salonul chinezesc, salonul japonez, salonul rosu, etc.).
In cladirea centrala, se aflau vastele sali de receptie, rezervate festivitatilor insemnate, si de asemenea o imensa snfragerie; o scara somptuasa de marmora ducea sala tronului care se afla la primul etaj si era bogat decorata.
Aripa dreapta, era constructia cea mai recenta, si servea drept Corp de Garda; la etaj, se aflau apartamente luxoase pentru oaspetii de rang inalt. Palatul Regal era inchis publicului ; putea fi vizitat insa cu o autorizatie speciala, ceruta in scris Directorului Palatului.
lntrarea in aceasta aripa, era pe partea stanga. Scara era larga, si ducea la un pod unde erau pastrate provizoriu steagurile din sala tronului, (sala care a ars in 1927, si care nu a mai fost refacuta niciodata in forma originala) In capatul scarii erau doua manechine a unor cavaleri feudali. In stanga se afla un mic vestibul care ducea la o sala circulara numita "Rotonda". Pe jos era un imens covor persan si doua vaze persane pe margini. In aceasta incapere se afla celebrul tablou din seria "Nativititea" de El Greco. Tabloul are o marime de 30 de metri. De fapt acest tablou este unul din cele cinci tablouri numite "Nativity of Jesus" pictate de El Greco intre 1603 si 1605. Cele cinci picturi au fost concepute pentru altarul bisericii "Santuario de Nuestra Señora de la Caridad" din Illescas, Toledo. De fapt "Nativitatea si inca trei tablouri din serie se afla inca in Toledo. Al cincilea tablou care se gaseste in prezent la Muzeul de Arta din Bucuresti se numeste de fapt "Marriage of the Virgin", Căsătoria fecioarei". (Subiectul tratat este si religios si profan ; in mijlocul tabloulni, Fecioara in vestminte rosii (carminul s'a intins si asupra culorilor din prejur) se apleaca paste noul nascut, desfacandu-i scutecele.) Celalalte trei tablouri din Rotonda sunt: "Sf. Francisc in Extaz" de Giovanni Francesco Barbieri, "Isus in Mormant", compozitie splendida a lui Taddeo Zuccaro si "Legenda fiului ratacitor" de Sebastiano del Piombo, (1486-1547).
Din Rotonda se ajungea printr-un mic vestibul in "Salonul Galben". Acesta era in timpul Regelni Carol, "Sala de biliard", iar in timpul Regelui Ferdinand, o sufragerie. Pe vremea lui Carol al II-lea aceasta incapere a fost camera de lucru a "Inaltei Regente". Tapetele, draperiile, matasurile, totul era de culoare galbena, de unde si numele de "Salonul Galben". Iesind din "Salonul Galben" pe stanga este "Salonul Chinezesc".
Acesta tontinea o colectie bogata, de obiecte pretioase de aur argint si portelan: cupe de bronz, evantailuri, brule-parfum, statuete budiste, candele, sfesnice, pavaze, sulite, cutite, cadelnite frumoase, mobile de lac negru, cu picturi, incrustatii si aplicatii de aur.
Din Salonul chinezesc intram in dormitorul folosit de catre Printului Ferdinand, inainte de a se casatori. Usa din fund a acestei camere corespundea direct cu scara de la intrare, si era mascata de un gobelin superb din secolul al XV-lea. Pe peretele, din stanga, se aflau doua acuarele de Preziosi, una din 1868, alta din 1869, reprezentand cartiere vechi din Bucuresti, azi disparute. Alaturi, se afla un simplu "Salon Japonez", din care se putea ajunge din nou la vestiar. Intrand din nou in Salonul Galben, si iesind pe usa opusa intram in Palatul propriuzis.
Prima incapere este "Salonul Rosu", unde de obicei lucra Patriarhul. Pe perete, era expus un portret al Regelui Carol, copil, si alte portrete din Familia Regala: Printul Leopold, Principesa Maria-Stefania, regina Portugaliei, (Sora Regelui Carol), Carol-Anton de Hohenzollern, (tatal Regelui). Aici se afla de asemenea un portret al Reginei Stefania, expus pe un chevalet, bogat impodobit cu insignele regesti.
In incaperea urmatoare se afla Biblioteca. Acesta camera avea decoratii remarcabile toate realizate la indicatiile Regelui Carol, care era un mare admirator al sculpturii in lemn. Lemnaria era o adevarata, capodopera : panourile, balustradele cu colonete, scara, toate au fost montate si sculptate cu maestrie de catre bavarezul Martin Stohr(1819-1896). lntreaga lemnarie in stilul Renasterei germane, era de-o maretie extraordinara; peretii si plafonul prezintau o combinatie fericita de lemn deschis si inchis. Stilul era foarte "curat" si de-o infatisare "grava". Bibliotecile enorme, masive, ascundeau peretii. In ele erau carti rare, legate regeste in piele aurita si culori incbise. Corpul superior al bibliotecii era accesibil prntr-o galerie la care se ajungea printr-o scara in spirala, mascata intr-un colt. In bolta scarii se afla statuia lui Sf. Gheorghe doborind balalaurul, aproape in marime naturala si sculptata in intregime de mana lui Martin Sthor. Bogatia, gravitatea, caracterul sever, armonia acestei sali, faceau ca aceasta incapere sa fie opera cea mai desavarsita a Palatului.
"În anul 1866, sculptorul în lemn, bavarezul Martin Stöhr (1819-1896) l-a însoţit în România pe prinţul Carol I de Hohenzollern, iar după doi ani a fost numit „sculptorul Casei princiare din România”. Stöhr lucrase o perioadă la castelul Sigmaringen pentru Carol I, recomandat fiind de către regele (apoi împăratul) Wilhelm I al Prusiei. Tânărul Stöhr condusese lucrările de tâmplărie de la castelul acestuia, Babelsberg din Germania. În România a lucrat în slujba regelui Carol I timp de 30 de ani, atât pentru Palatul Regal din Bucureşti, cât mai ales, pentru reşedinţa de vară a acestuia, castelul Peleş, unde a deţinut funcţia de director al lucrărilor de construcţie şi amenajare. Idealul artistic al sculptorului a fost creaţia Renaşterii germane, trăsăturile acestui stil fiind regăsite în toate lucrările sale de ebenisterie. Din păcate, numeroase piese de mobilier, lambriuri, uşi si portaluri, au dispărut de la Palatul regal, o dată cu incendiul din anul 1926. Mobilier de o rafinată compoziţie artistică se păstrează în Castelul Peleş, precum şi lucrarea de o mare măiestrie şi minuţiozitate, uşa sculptată în lemn a intrării de onoare. Foarte personalizate, mobilele lui Stöhr se caracterizează prin abundenţă ornamentală. Sculptura desăvârşită şi ştiinţa folosirii unei asimetrii volumetrice, cu altoreliefuri şi ronde-bosse-uri conferă pieselor în stil Renaştere germană, o notă esenţial barocă. Pentru serviciul credincios şi talentul său, sculptorul şi arhitectul Martin Stöhr a fost distins cu mai multe ordine şi medalii: Carol I i-a decernat ordinul Steaua României în grad de cavaler, ordinul Coroanei în grad de ofiţer, iar prinţul Karl Anton de Hohenzollern, i-a înmânat Medalia de Aur . De la regele Suediei va primi ordinul regal Wasa, iar împăratul Austro-Ungariei îi va inmâna Crucea de cavaler al ordinului Franz Josef."
Grajdurile Regale
Undeva in spatele Palatului Regal existau "pina mai de curind" Grajdurile Regale. "Pina mai de curind" inseamna anii imediat urmatori de dupa razboi.
Grajdurile se aflau pe Strada Palatului, mai tirziu Strada Imperiala si erau situate chiar linga defuncta Biserica Stejarul, distrusa partial in bombardament. O parte din Grajduri se aflau pe strada Pictor Grigorescu, fosta Strada Modei, o alta strada disparuta in "praful" reconstruirii comuniste.
Incendiul 6/7 decembrie 1926 si Reconstrucția 1930
În noaptea de 6 spre 7 decembrie 1926 un incendiu a distrus complet etajul superior al parții centrale a palatului construita între 1881-1882. Atunci au ars: Sala Tronului, Sala de Festivitati, Sala de Argint, Salonul Doamnelor, Sala micilor serbări, Sala prânzurilor de onoare, Biroul si depozitul Crucii Roșie a MS Regina Maria, scara de Onoare, intrările principale, vestiare, oficii.
Biblioteca Palatului deosebit de înzestrata, așa după cum se vede in fotografiile vremii a funcționat pana in 1926, când a căzut prada incendiului ce a devastat clădirea. Nu se cunosc pierderile, dar, după toate probabilitățile, nu au fost însemnate. Incendiul dezastruos a izbucnit in perioada de amplificare a sentimentelor pro epoca ruso-comunista, ura fata de monarhie declanșând ura fata de cartile ce i-au împodobit bibliotecile.
Reconstrucția acestui corp încheiata în 1930 a fost considerata în epoca un simbol al Renașterii Naționale.
Inițial Regele Ferdinand a încredințat proiectul lui Karel Liman, arhitectul-sef al Curții Regale. Din dorința Regelui si spre nemulțumirea Reginei Maria, inițial s-a hotărât păstrarea aspectului exterior, s-au făcut însa unele transformări interioare, astfel ca reclădirea acestei parți sa corespunda noilor necesitați si cerințe ale Casei Regale a României.
După moartea Regelui Ferdinand, la 20 iulie 1927, elaborarea proiectului si conducerea lucrărilor de execuție a continuat sub direcția lui N.N. Nenciulescu, arhitectul-sef al Ministerului Agriculturii si Domeniilor. Proiectul a fost aprobat la 20 iulie 1928, urmând a se păstra vechile fundații si a se mari clădirea numai spre parcul Palatului.
Reconstrucția parții centrale a Palatului a cuprins: Sala Tronului, Sala de Festivitati, Sala de Argint, Salonul Doamnelor, Sala micilor serbări, Sala prânzurilor de onoare, Biroul si depozitul Crucii Roșie a MS Regina Maria, scara de onoare, apartamentele pentru oaspeți, intrările principale, placajul fațadelor exterioare cu piatra, decorațiunile interioare, mobilierul si instalațiile. Lucrarea a fost încheiata la roșu în 1930, rămânând de executat decorațiile interioare, fațadele în placaje de piatra si tencuieli în simili-piatra si învelitorile.
Noul Palat Regal - Stilul Carol Al II-lea 1931
Palatului sa fie reamenajata arhitectural si urbanistic pentru a crea impresia unei imagini unitare, monumentale care sa corespunda sobrietatii noului Palat.
Intreaga piata a Palatului, exceptând Fundatia Regala Carol I si Ateneul Român, si-a schimbat aspectul în perioada 1931-1945.
Astfel, cladiri precum Hotelul Athenée Palace si-au schimbat doar fatadele, însa Ministerul de Interne, cladirea de lânga Biserica Kretzulescu, blocul Generala, caruia în 1952 i-a fost adosata o travee cu fântâni, sunt edificii construite simultan si relativ în acelasi stil cu noul Palat Regal.
Au fost demolate in aceasta perioada Hotelul Imperial si Manu pina in dreptul Hotelului Splendid. De asemenea in 1938-39 Hanul Cretulescu si cladirile de pe partea opusa a strazii: Hotel Metropole, Banca Natiunei, Cladirea Jockey-Club, si totul intre ele.
Arhitectura noului palat se caracteriza printr-un clasicism monumental si auster, fiind reprezentativa pentru ceea ce în epoca a fost denumit stilul Carol al II-lea. Regele îsi dorea un palat impozant care sa reflecte "unitatea nationala". Cladirea pastra forma de U, prin deschiderea aripilor laterale catre curtea de onoare, dar era mult mai vasta si cuprindea construirea unei aripi spre parc si extinderea pâna dincolo de Strada Stirbei Voda. Fatadele sunt ritmate de coloane si pilastri ce au capiteluri corintice si de ferestrele ample cu ancadramente simple ale parterului si etajului. Ferestrele mai înguste ale etajelor superioare denota o alta functiune a acelor spatii.
Aripa Kretzulescu
În 1935, pe locul casei Golescu s-a ridicat aripa de sud a Palatului, numita Kretzulescu datorita bisericii din apropriere, care respecta retragerea pe alinierea vechii cladiri. Saloanele de odinioara si încaperile ce au servit drept locuinta Regelui Carol, Reginei Elisabeta si Regelui Ferdinand au fost demontate si refacute identic dupa aceea. Cu o suprafata de 1.691 de metri, parterul acestui corp de cladire fusese rezervat pentru Administratia Curtii Regale, în timp ce etajul includea spatii destinate expunerii colectiei de arta a Coroanei României lasate prin testament de Regele Carol I: "Galeria mea de tablouri, tocmai cum este descrisa în catalogul ilustrat al bibliotecarului meu Bachelin, va ramâne pentru totdeauna si în întregul sau în tara, ca proprietate a Coroanei României".
Aripa Stirbei
In anii 1938-1940 se incepe construirea aripii Stirbei Voda a Palatului, care va fi si bombardata in aprilie 1944.
Între 1938 si 1940 au fost întocmite planurile pentru o noua aripa, în partea de nord, încheiata în 1942. Pentru realizarea acesteia, dar si pentru crearea unei perspective a pietei Palatului au fost expropriate si demolate cladiri din Calea Victoriei pâna în Strada Stirbei Voda. Constructia, cu o suprafata de 1.705 metri, urma sa adaposteasca saloanele si birourile Consiliului de Ministrii. Aceasta a fost distrusa partial în timpul bombardamentelor din al doilea razboi mondial, fiind reconstruita o data cu complexul Salii Palatului.
Corpul Central
Fatada principala a corpului central este tratata diferit, având la etajul I în dreptul Salii Tronului o ampla loggie ce îi confera varietate raportului plin gol. Cele doua intrari oficiale aveau functiuni distincte: cea din partea stânga era folosita de Rege si oaspetii sai, cea din dreapta destinata festivitatilor. În partea stânga, intrarea conduce într-un hol octogonal, decorat în stil neobizantin de unde urca scara invitatilor din marmura galbena de Siena.
Holul intrarii din partea dreapta da într-un vestibul patrat ce are coloane din marmura galbena si paviment de marmura neagra si alba, de unde la stânga se intra în Sala de festivitati, al carei paviment este din marmura franceza de Comblanchien si Violina, iar semineurile din marmura de Ruschita. Sala se continua printr-un bar fumoar.
Din vestibul la dreapta urca "scara voievozilor", construita din marmura de Carrara, a scarii de onoare a vechiului Palat. La etaj, aceasta este înconjurata de un peristil de coloane din marmura galbena ce au capiteluri corintice, deasupra carora sunt medalioane reprezentându-i pe voievozii si regii României.
Sala Tronului ocupa întreg etajul I, având în stânga Salonul Verde. Usile sunt încadrate de patru coloane monolitice, înalte de 5 metri, din marmura de Ruschita. În spatele Tronului sunt Salonul de odihna si Capela decorata, de asemenea, cu marmura de Ruschita.
Casa Nouă, Resedinta Familiei Regale
Una din cele mai rar pomenite cladiri din zona Palatului Regal este "Casa Noua" care de fapt era resedinta Familiei Regale. Era o cladire tencuita, alba, cu un singur etaj; o alee o despartea de spatele corpului central al Palatului Regal, obligând vizitatorii sa traverseze prin exterior pentru a trece dintr-o cladire în alta. Adresa era Str. Pictor Grigorescu Nr. 24, (fosta Strada Modei) unde se gasea intrarea principala. Aceasta strada a fost coplet desfintata odata cu reamenajarea zonei Palatului. Data constructiei nu imi este cunoscuta, dar banuiesc dupa 1930 in timpul domniei lui Carol al II lea.
Pe 26 August 1944 a fost bombardata de aviatia germana si mai tirziu (dupa 1948 probabil) demolata. A fost considerata nerecuperabila. Cine poata sa spuna? Dar avind in vedere ca toate semnele Monarhiei au fost indepartate sau ascunse, tind sa cred, personal ca a fost demolata fara cauza.
Este foarte ciudat ca nu exista prea multe documente sau fotografii ale cladirii, cu atit mai mult incit a fost resedinta regala pentru o perioada semnificativa.
În aceasta casa a locuit, în timpul domniei sale din anii 1930-1940, Regele Carol al II-lea, împreuna cu Principele Mostenitor Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, când se aflau în Bucuresti. Pentru o perioada, Regele Carol a locuit aici si împreuna cu amanta sa, Elena Lupescu.
Regele Carol al II-lea a avut pe aceste premise o camera "Safe"(model Fichet) special construita, in care isi pastra in singuranta faimoasa sa colectie de timbre.
Imediat dupa abdicarea si plecarea în strainatate a Regelui Carol al II-lea, cu Elena Lupescu, petrecuta la 6 septembrie 1940, Regina mama Elena a revenit în tara, în urma invitatiei adresate public de generalul Antonescu. Regele Mihai si mama sa au dorit sa îsi stabileasca în alta parte resedinta, însa acest lucru nu s-a putut din cauza avariilor cauzate de cutremurul din 1940 Palatului Cotroceni, astfel ca vila a ramas resedinta Familiei Regale în putinele ocazii pe care le petreceau la Bucuresti, cel mai adesea la convocarea lui Ion Antonescu.
În biroul Regelui din Casa Noua, celebrul Salon galben, a avut loc, în dupa-amiaza zilei de 23 August 1944, audienta în cadrul careia Maresalul Antonescu, presedintele Consiliului de Ministri, a fost somat de Rege sa încheie un armistitiu cu Aliatii; întrucât acesta nu a fost de acord, a fost arestat si demis, fiind înlocuit la conducerea Guvernului cu generalul Constantin Sanatescu.
Dupa arestare, Antonescu a fost detinut în încaperea-seif de la etajul Casei Noi, în care Regele Carol al II-lea îsi pastrase colectia de timbre. Împreuna cu el, în aceiasi încapere a fost detinut si fostul ministru de externe Mihai Antonescu si alti colaboratori apropiati, care fusesera chemati la Palat pentru a putea fi arestati discret.
Casa Nouă a fost grav avariata de bombardamentul Luftwaffe din 24 august 1944, si ulterior demolata.
Asa cum am mentionat nu exista decit putine referiri la "Casa Noua".
1944
Pe data de 24 august 1944, a doua zi dupa ce Regele Mihai si colaboratorii sai au înlaturat brusc de la putere guvernul condus de Maresalul Ion Antonescu, Palatul a fost grav avariat de bombardamentul Luftwaffe, survenit ca represalii. Cladirea a devenit nelocuibila, iar vila aflata în spatele Palatului, Casa Noua (care era, de fapt, locuinta Familiei Regale) a fost distrusa în întregime. Pentru ca cealalta resedinta regala din Bucuresti, Palatul Cotroceni fusese, si ea, grav avariata de un cutremurul din noiembrie 1940, Regele a fost silit sa ceara matusii sale, Principesa Elisabeta, permisiunea de a folosi casa ei („vila din Kiseleff”, cunoscuta azi ca Palatul Elisabeta, desi nu a fost destinata niciodata activitatilor oficiale), atât pentru activitatea Curtii, cât si pentru locuit.
Muzeul De Arta al R.P.R. 1950
Dupa abdicarea regelui Mihai, prin decretul nr. 38 din 27 mai 1948, toate bunurile mobile si imobile ale Casei Regale au trecut în patrimoniul statului. Odata cu alungarea Regelui si instalarea completa a comunismului, în urma loviturii de stat de la 30 decembrie 1947, cladirea Palatului a fost reparata, elementele arhitecturale care aminteau de monarhie fiind înlaturate sau ascunse.
Palatul din Calea Victoriei, exceptând corpul central, care a devenit sediul Guvernului, a trecut în administrarea si folosinta Ministerului Artelor si Informatiilor. Din 1950 fostul Palat Regal este sediul Muzeului National de Arta.
În 1965, în Palat a fost depus cadavrul dictatorului Gheorghe Gheorghiu-Dej, pentru ca multimile sa îi aduca un ultim omagiu.
1989
În timpul Revolutiei din 1989, Palatul a fost incendiat, fiind puse în grav pericol operele de arta gazduite în cladire.
Dupa Revolutie, cladirea fiind grav avariata, între 1990 si 2000 au avut loc ample lucrari de consolidare a structurii, renovare si reamenajare a muzeului, fiind restaurate si elementele decorative interioare. Lucrari de reamenajare urmeaza sa înceapa în unele spatii de la etajele superioare.
Dupa anul 2000, unele spatii largi, de factura istorica, au fost folosite pentru organizarea de evenimente mondene private (nunti sau evenimente de firma).
În prezent, cladirea continua sa adaposteasca Muzeul National de Arta al României si sala de concerte „Auditorium”.
Conform unei legende urbane, între Palatul Regal (probabil, aripa sudica) si Biserica Kretzulescu exista un tunel subteran, menit accesului privat al Familiei Regale la serviciul divin, precum si ca iesire de siguranta.
|
.. |
.. |
.. |
.. |
.. |
Loading comments...
Referinta: Noul Palat Regal
Referinta: |
