Hotel Metropole

From In București
Jump to navigationJump to search

==Hotel Metropole (fosta casa A.G.Assan)==

Hotel Metropole
1
Hotel Metropole

Adresa: Calea Victoriei Nr. 66(88)(94)

Adresa: Podul Mogosoi Nr. 66(1877)

Nr. camere: 80

Ani in existenta: 1877-1939

Google Maps

In cladire au functionat:

Autor: Cornel D.

*Calea Victoriei  *Palate/Imobile *Hoteluri


Casa A.G. Assan, sediul Hotelului Metropole, a fost construită de catre arhitectii Alfred, (tatal) și Paul (fiul) Gottereau. Aceasta a fost construită în stilul eclectic, autorizația de construcție datând din 18 iunie 1873. Aceasta construcție, la interior, a avut amprenta inserției metalului , fiind la începuturile gloriei frumoaselor structurii metalice autohtone.

Cei doi Gottereau au contribuit printre altele la planurile Palatului Fundației Universitare Carol I, Palatul C.E.C si Casa Golescu (remodelata 1882-1885).[1]

In zona unde se va construi Hotelul Metropole pe Podul Mogosoaiei se aflau in jur de 1870, un sir de case mici majoritatea doar parter, iar terenul in cea mai mare parte se afla in posesia familiei Lahovari.

Constructia imobilului a durat pana in 1877 si la inaugurare a purtat numele de Casa Assan, devenind mai tarziu Hotel Metropole. De fapt initial numele a fost "Metropol" iar dupa 1900 apare numele de "Metropole".

Corpul hotelului se intindea de fapt pe doua strazi, avand o fatada si pe Str. Academiei la Nr. 21.

Proximitatea fata de Palatul Regal a avut un avantaj imens, atat din punct de vedere al clientelei cat si a spatiilor inchiriate pentru diferite magazine de lux. Astfel pe la 1880, în curtea din spatele clădirii funcţiona litografia şi fabrica de ambalaje a fotografului M.R Baer, iar în anii ’20, la parter se găsea cel mai asortat debit de tutun din Capitală, care oferea, în afara „specialităţilor C.A.M.”, „accesorii şi cadouri pentru fumători, produse marca DUNHILL şi altele, cu renume stabilit”.

In camerele hotelului isi aveau domiciliul (semi)permanent multe personalitati literare ale zilei. "În odaia lui Vlahuţă(Alexandru) de la Metropol(e), unde, într-o seară ploioasă a anului 1887, ţinând o garoafă roşie în mână, fusese în vizită Eminescu. Vor fi venit de multe ori şi Caragiale cu Delavrancea, în vremea când „se adunau seara când la unul, când la altul”, să schimbe idei".

Vecinul hotelului spre nord era familia Creteanu. Casa Cretzeanu a devenit celebra prin bacania de la parterul casei, Bacania Coltescu, si mai tarziu Bacania Ciobanu. Casa Cretzeanu a fost, dupa multe tergiversari, demolata in anul 1911. Cativa ani mai tarziu, in 1915, pe locul ei a fost construit imobilul care adapostea Banca Natiunei mai tarziu Banca Danubiana.

Tronsonul la nord de Str. Campineanu a inceput sa fie demolat in 1936 pentru a se construi Palatul Bancii Sindicatului Ilfov (Constructia incepe pe data de 23 Aprilie 1936). Imobile urmatoare incluzand Hotelul Metropole au fost demolate la sfarsitul anului 1939.

Pe locul Hotelului Metropole se întinde acum părculeţul de lângă „ţepuşă”.

Adresa hotelului a variat in timp. Initial a fost Podul Mogosoaiei Nr. 66, devenind Calea Victoriei Nr. 66 dupa 1878. In 1889 adresa a fost Calea Victoriei Nr. 68. In perioada 1890-1892 adresa a fost Calea Victoriei Nr. 158,[2] iar dupa 1893 adresa a devenit Calea Victoriei Nr. 94.[3]. Adresa Restaurantului Metropol a fost Str. Academiei Nr. 71 dar si Str. Poincare Nr. 71.
D-nii Vasile si George G. Assan aufacut un imprumut pe termen de 5 ani la Creditul Urban din Bucuresti pentru suma de 250.000 de lei imprumut garantat prin Hotel Metropole. Banii sunt folositi pentru capitalul social al noii institutii "Societatea anonima Fabricele Assan".[4]




  • Voinţa naţionala 4 iunie 1898
  • Voinţa naţionala 1 mai 1899
  • Voinţa naţionala 03, nr. 0570, 2 iulie 1886
  • Telegraphulŭ de Bucuresci 19 decembrie 1878
  • Voinţa naţionala 3 noiembrie 1888
  • Restaurantul Metropol Str. Pointcare Nr. 51
  • 1889
  • România liberă 15 iulie 1880






..

..

..

..

..


 
Links:

Hotel Metropole

Loading comments...

Return to top

Referinta:
  1. https://vondigto.wordpress.com/tag/paul-gottereau/
  2. Anuarul Bucurescilor pe anul 1890-1892
  3. Anuarul Bucurescilor pe anul 1893-1906
  4. Monitorul Oficial al României, nr. 077, 5 iulie 1906