==Casa Moruzi==

Casa Moruzi Casa moruzi 1936 Adresa in 1911: Calea Victoriei Nr. 131 Adresa: Calea Victoriei Nr. 117 Arhitect : Ani in existenta: 1814 -1941 Google Maps In cladire au functionat: Autor: Cornel D. Calea Victoriei Palate/Imobile

Casa Moruzzi numita cateodata si "Casa cu lanțuri".

Casa Crețulescu-Cantacuzino-Moruzi sau „Casa cu lanțuri” Casa Crețulescu-Cantacuzino-Moruzi sau „Casa cu lanțuri” se afla pe Podul Mogoșoaiei în fosta mahala a Popei Cozma și a reușit să reziste vicisitudinilor vremii până în anul 1941. A fost zidită de către medelnicerul Ioniță Crețulescu, la sfârșitul veacului al XVIII-lea, pe un loc primit ca zestre de la socrul său, stolnicul Iordache Neculescu. Afectat în timpul războiului ruso-otoman (1806-1812), imobilul a fost renovat de către marele vornic Costache Crețulescu între anii 1812 și 1814. Însă, plecarea sa neașteptată din această lume, petrecută în anul 1814, a făcut ca meremetul (reparația) casei să fie continuat de către tânăra sa văduvă, în vârstă de doar 20 de ani, cocoana Măndica, ajutată chiar și de către soacra sa vitregă, Smaranda Crețulescu, cu care a împărțit cheltuielile în valoare de aproximativ 1.500 de taleri. Cu prilejul căsătoriei încheiate între Grigore Cantacuzino cu fiica văduvei, Roxanda, pe 8 iunie 1830, casa părintească a trecut în proprietatea acestuia. În anul 1838, noul proprietar i-a cerut arhitectului francez Lepetit să întreprindă câteva reparații care au vizat feroneria, apoi unele transformări în arhitectura clădirii și împodobirea cu ornamente de ipsos, pentru care a fost răsplătit cu 68 de galbeni. La 30 august 1846, arhitectul Iacob Melik a solicitat 150 lei pentru plata meșterilor parchetari care au lucrat în această casă.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, casa a ajuns în stăpânirea lui Dumitru Panaiot Moruzi, poreclit „Kneazul” după căsătoria sa cu Smărăndița, nepoata cocoanei Măndica ajunsă la venerabila vârstă de 82 ani. Devenise tradiție de familie ca această locuință să fie lăsată celui mai tânăr descendent.

De-a lungul timpului, imobilul a cunoscut mai multe transformări impuse de necesitățile timpului, ca de pildă adăugarea, în spate, a unei aripi și a unei odăi, fostul iatac al Smărăndiței, care a înlocuit un frumos cerdac în partea nordică. Accesul în curtea înconjurătoare a casei se făcea printr-o poartă mare la Pod, prevăzută cu uși masive de lemn susținute de înalte coloane pătrate, de piatră, în timp ce ieșirea se făcea prin latura de sud a curții. Rațiunile urbanistice de aliniere a vechiului Pod au făcut ca trotuarul să se îngusteze spre intrarea principală a curții, astfel că au fost așezați la stradă, de-a lungul fațadei casei, niște stâlpi de piatră legați între ei cu lanțuri groase de fier, de la care provine și numele de „Casa cu lanțuri”. Ulterior, acești piloni au fost îndepărtați tot din motive edilitare.

Casa a beneficiat de un foișor cu scară exterioară de acces. La începutul secolului al XIX-lea, după stilul francez, a fost construită o altă scară dublă, în sala din mijloc de la parter, căreia i s-a făcut un luminător, foișorul a fost închis și s-a adăugat un vestiar. Pentru a adapta casa noilor cerințe ale vremii și sub influența arhitecturii franceze, proprietarul a adus și alte modificări prin adăugarea unor pilaștri corintici la etaj, care însă nu aveau nicio legătură cu restul construcției. În schimb, la parter a fost păstrat aspectul naiv cu suprafețele scobite, așa cum se poate observa la cule. Este posibil ca grajdul și locuința pentru servitori, aflate în spatele curții, să fi fost zidite odată cu construcția imobilului.

Planul acestei case era cel specific caselor boierești de la sfârșitul veacului al XVIII-lea, având camere așezate de o parte și de alta a unei săli centrale care, prin prelungire, conferea imobilului planul unei cruci. W. Jänecke, acela care s-a preocupat de această locuință, o considera chiar prototipul vechilor case boierești, prin prisma poziției sale, a așezării camerelor pe o sală lungă și întunecoasă, a spațiosului hol cu scări impunătoare care permiteau accesul la etaj.

În marea sală a casei au avut loc întruniri politice la care au participat importante personalități ale vremii, ca de pildă Barbu Catargiu, Iancu Câmpineanu, Iancu Rosetti, Constantin M. Mano, Scarlat Crețulescu, sub conducerea decanului de vârstă Manolache Băleanu, ce au pus temeliile necesare unei țări – egalitatea legii și a dărilor, dezrobirea țiganilor, răspunderea ministerială, libertatea tiparului, instrucția generală și gratuită, emanciparea mănăstirilor închinate ș.a. De asemenea, aici au fost organizate baluri, petreceri literare sau artistice.

O primă încercare de dispariție a casei a avut loc în anul 1929, când s-a dorit trasarea unei străzi, însă imobilul și-a mai continuat existența cu puțin peste un deceniu. În februarie 1930, Consiliul Comunal condus de primarul Dem I. Dobrescu (1930-1934) a atribuit această casă, care până atunci adăpostise Direcția Serviciului Sanitar, proaspătului Muzeu Municipal, înființat, prin strădania istoricului Nicolae Iorga, încă din anul 1921.

Cu toate că a fost declarată monument istoric, în ciuda protestelor Comisiei Monumentelor Istorice și a promisiunii Primăriei de a ridica o casă asemănătoare într-o altă parte a urbei, Casa Moruzi a fost dărâmată în cursul anului 1941, deoarece fusese serios afectată de cutremurul din 10 noiembrie 1940, deși era una dintre puținele exemplare de case boierești bucureștene care se mai păstrau din secolul al XIX-lea.^[1]