Casa Apelor

>==Casa Apelor sau Uzina de Apa==

Casa Apelor Adresa: Adresa : Ani in existenta: 1846-1886 Google Maps In cladire au functionat: Casa Apelor Autor: Cornel D. Calea Victoriei Palate/Imobile

Uzina de apa se afla pe cheiul Dâmboviței intr-unul dintre coturile pe care râul le făcea înainte de sistematizarea din 1881-86. I apropiere se afla si una din casele Ghica. Poziția aproximativa in zilele noastre este intersecția Str. Mihai Voda cu Domnita Anastasia.(după unele aprecieri cam pe unde este Palatul Vămii Poștelor de astăzi) Istoricul acestei construcții este simplu. Bucureștiul spre mijlocul secolului al XIX lea era un oraș cu o populație in creștere, dar cu un sistem de alimentare cu apa care rămăsese arhaic. In 1844 se hotărăște începerea unui vast proiect de canalizare a râurilor, distribuire a apei în capitala si a altor lucrări adiacente( fântâni, cișmele, parcuri). Ministrul de interne împuternicit de Barbu Știrbey, semnează pe data de 20 ianuarie 1844 un contract între dr. Nicolas Picolo, împuternicitul lui Barbu Știrbe si inginerul Jean Baptiste Marsillon, domiciliat în 5 rue d’ Arcole. Inginerul primește 200 de franci pentru călătoria imediata la București, urmând ca salariul sau anual sa fie de 660 ducați austrieci. In plus, i se vor achita călătoriile în interes de studiu în alte localități, cazarea în 2 camere mobilate si i se va da un traducător. Începând cu 23 aprilie 1847, se închiriază pentru inginerul hidrotehnist, cu suma de 30 de ducații pe timp de 10 luni, casa cu trei camere a paharnicului Theodor Mărășescu. Conform arhivelor publice in mai 1844 in București încep lucrări majore de amenajare a grădinilor publice începând cu gradina Cișmigiu si pana la Sosea. În mai 1846 încep lucrările de construcție a Casei Apelor, amplasata în zona în care astăzi se afla Palatul Vămii Poștelor, inițiativa aparținând-i domnitorului Gheorghe Bibescu (1842-1848) si fratelui sau, Barbu D. Stirbey, vornicul Departamentului Trebilor din Nauntru la acea data. Instalațiile, mașinile cu abur care pompau apa din Dâmbovița până la sosea si proiectul canalizării si al fântânilor i-au aparținut toate inginerului francez Marsillon.

În 21 septembrie 1847 se organizează ziua serbării funcționarii a 20 de fântâni sau a „slobozirii cișmelelor” cum apare în documentele de epoca. Pentru serbările organizate cu aceasta ocazie sunt desemnați maiorul baron R. Borroczyn, inginerul hidrotehnist J. Marsillon si Carl Meyer, directorul grădinilor publice, pentru facerea unui pavilion la capătul grădinii Kiseleff si repararea si luminarea unui alt pavilion existent în centrul Grădinii publice Kiseleff, suma cheltuita fiind de 21.140 lei. Antreprenorul noului pavilion a fost Pitarul Dimitrie Iconomu. Pentru toate lucrările este consultat si X. Villacrose, arhitectul orașului. Franz Haferl tapițerul se ocupa de alegerea steagurilor, perdelelor si decorațiunilor.

Canalizarea și fântânile orașului - Arhiva de arhitectura
În data de 20 ianuarie 1844 se semnează contractul între dr. Nicolas Piccolos[1], împuternicitul lui Barbu Știrbey, ministrul de interne și inginerul Jean Baptiste Marsillon, domiciliat în 5 rue d’ Arcole pentru a demara un vast proiect de canalizare a râurilor, distribuire a apei în capitală și a altor lucrări conexe. Inginerul primește 200 de franci pentru călătoria imediată la București, urmând ca salariul său anual să fie de 660 ducați austrieci. Mai mult, i se vor achita călătoriile în interes de studiu în alte localități, cazarea în 2 camere mobilate[2] și i se va da un traducător. [3]
Lucrări ample încep în București cu prilejul amenajării grădinilor publice de la Cișmigiu și Șosea. Primele planuri identificate în arhive datează din mai 1844[4]. În mai 1846 încep lucrările de construcție a Casei Apelor, amplasată în zona în care astăzi se află Palatul Vamei Poștelor, inițiativa aparținându-i domnitorului Gheorghe Bibescu (1842-1848) și fratelui său, Barbu D. Știrbey, vornicul Departamentului Trebilor din Năuntru la acea dată. Instalațiile, mașinile cu abur care pompau apa din Dâmbovița până la Șosea și proiectul canalizării și al fântânilor i-au aparținut toate inginerului francez Marsillon.
În 21 septembrie 1847 se organizează ziua serbării funcționării a 20 de fântâni sau a „slobozirii cișmelelor” cum apare în documentele de epocă. Pentru serbările organizate cu această ocazie sunt desemnați maiorul baron R. Borroczyn, inginierul idrotect J. Marsillon și Carl Meyer, directorul grădinilor publice, pentru facerea unui pavilion la capătul grădinii Kiseleff și repararea și luminarea unui alt pavilion existent în centrul Grădinii publice Kiseleff, suma cheltuită fiind de 21.140 lei. Antreprenorul noului pavilion a fost Pitarul Dimitrie Iconomu. Pentru toate lucrările este consultat și X. Villacrose, arhitectul orașului. Franz Haferl tapiserul se ocupă de alegerea steagurilor, perdelelor și decorațiunilor.[5]
[1] Tot el se va ocupa de comenzile obiectelor fântânilor
[2] Începând cu 23 aprilie 1847, se închiriază pentru inginerul hidrotect, cu suma de 30 de ducați pe timp de 10 luni, casa cu trei camere a paharnicului Theodor Merișescu.
[3] A.N.R., fond Ministerul Agriculturii, Comerciului și a Domeniilor, dosar 16/1845, f.2
[4] A.N.R., fond Planuri, dosar 348
[5] A.N.R., fond Vornicia din Năuntru, dosar 51/1847