Casa Anticarilor
==Casa Anticarilor==
Casa Anticarilor
 Adresa: Piața Belvedere Adresa: Arhitect: Nr. apartamente: Ani in existenta: 1924-1944? Autor: Cornel D. |
Istoria anticariatului in București începe in a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Începuturile au fost timide si in general se vindeau reviste si cărți publicate in occident, in Germania sau Franța. "Anticarii" erau mai mult niște vânzători ambulanți, care mergeau adesea din poarta in poarta, sau te îmbiau la intrarea in grădinile restaurant de vară ale vremii. Gradina restaurant Rașca este menționată in unele documente.
Pasul următor a fost "dulapul cu cărți", "un "dulap rătăcitor care era mutat de pe un maidan pe altul".
Este posibil ca primul anticar care a deschis o prăvălie sa fie cineva din familia Pohl care la început de secol XX avea un anticariat in București cu firma "Casa de Încredere, întemeiată in 1859". Dar, după cum menționează George Potra in volumul "Din Bucureștii de ieri Volumul 2" orașul in care a fost deschis poate sa fi fost "București, Iași sau alt oraș din tara". Nu exista informații reale despre locul in care a fost deschis.
Primul anticar despre care avem numeroase informații precise a fost Leon Alcalay. Acesta s-a născut in București in anul 1847.
Alcalay si-a început cariera vânzând cărți, broșuri si reviste vechi si rare, mai întâi, alergând toata ziua prin oraș vizitând ca vânzător ambulant pe amatorii de cărți.
După un timp, in jur de 1864 a reușit sa acumuleze un capital cu care si-a făcut doua dulapuri pe care le-a umplut cu cărți. Locul lui preferat a fost inițial pe locul viran de la intersecția Podului Mogoșoaiei cu noul deschis Bulevard Elisabeta. Se pare ca Alcalay era un negustor înnăscut si afacerea lui a fost prospera.
Dar in scurt timp, in 1867, pe acel teren viran a început construcția marelui hotel Herdan, mai târziu cunoscut sub numele de "Grand Hotel de Boulevard". Leon Alcalay este nevoit sa își mute afacerea într-o prăvălie situata in apropiere casa baronului Meitani si de Prefectura Politiei, in apropiere de strada Domnita Anastasia de astăzi. Zona fiind la un moment dat in demolare, Alcalay a fost nevoit sa se mute din nou, de data aceasta într-o prăvălie "cocheta" de librărie si papetărie, situata pe Calea Victoriei vis-a-vis de Legațiunea Ruseasca. Aici a stat pana in anul 1883, când s-au dărâmat si acele prăvăli spre a se clădi in locul lor actualul Palat Nifon. Deci in 1883 s-a mutat in Hotel de Boulevard, aflat chiar pe locul unde se afla maidanul unde el își începuse cariera, cu aproape 20 de ani in urma.
In timp încep să apară si alți anticari. In jur de 1878 sunt menționați Pinath si H. Steinberg. Magazinul lui Pinath este menționat pe la 1910. "Pe Calea Văcărești, in fata Bărăției, se afla magazinul de anticariat a lui Pinath care, pe o firma mare, avea emblema "La Labori", iar dedesubt, drept prezentare si reclama Vechea Anticuarie Pinath, casa proprie de încredere, fondata in 1878".
Un alt anticar din aceiași perioada a fost Hascal Steinberg. Acesta își avea dulapurile pe Calea Rahovei chiar lângă vechiul local al Curților si Tribunalelor.
Imediat după tăierea noului bulevard, Elisabeta, in zona dintre Str. Academiei, Calea Victoriei si Strada Noua(Edgar Quinet) a rămas un teren viran. Pe acest teren viran "se aciuiseră boxele anticarilor, fiecare cu dulapul lui. Intre anticari trona bătrânul Eskenazi(Eschenazy), înalt, cu favoriți cărunți, cel mai prețuit prieten si furnizor al cărturarilor bucureșteni care, indiumul lor spre Universitate, treceau prin fata anticarilor".
Tot aici la acea data(1885-1900) se mai găseau anticarii: Pohl, Weismann, Polach, Weinberg si Pach bătrânul (tatăl celor trei frați: Iuliu, Herman si Mișu). In jur de 1900 zona a fost revitalizata. Astfel pe acest teren viran au apărut printre altele berăria si gradina Carpați, librăria Cartea Românească", iar la colt cu Calea Victoriei localul unei bănci.
O descriere interesantă o face George Costescu in "Bucureștii Vechiului Regat"
"Cele mai la îndemână cărți erau însă cele pe care le vindeau așa zișii anticari, ce își aveau dulapurile înșirate pe bulevardul Academiei, acolo unde azi e clădirea Cartea Românească, si unde vreo cinci-șase negustori de-aceștia își așezase dulapurile lor.
Anticarii aceia bucureșteni, îndeplineau rostul "buchiniștilor" de prin marile orașe ale Franței. Ei cumpărau cărțile de prin bibliotecile celor cari răposau cum si pe ale oricui aveau cărți de vândut si le revindeau celor ce aveau nevoie de ele, mai ales atunci când nici librari nu prea aveam, nici cărți nu prea se tipăreau.
Câțiva dintre aceia (din cari amintim in treacăt pe Pohl, pe Pach si pe Eskenasy) erau niște adevărați doctori ai negoțului acesta.
Ei știau pe dinafara toata bibliografia celor mai căutate si pe aceia a programelor analitice ale tuturor facultăților universitare si ale școlilor superioare de specialitate, cum si mai toate operele literare si științifice cunoscute din literatura universala."
Unii anticari si-au deschis prăvăli proprii, iar alții s-au mutat in apropiere de strada Brezoianu pe un alt teren viran la acea data si unde mai târziu a apărut Hotelul Cișmigiu.
Câțiva ani mai târziu au fost nevoiți sa se mute din nou pe Maidanul lui Duca unde mai târziu se va ridica Hotelul Princiar.
Pe Maidanul lui Duca anticarii erau așezați in partea cea mai de răsărit a terenului, pe locul unde altădată fusese Castelul Apelor si Vadul Sacagiilor(vezi Fig001 si Fig002). Dar si aici șederea a fost de scurta durata intr-un fel. in 1910, începe construcția Palatului Varna Poștei si anticarii se stabilesc pe cheiul Dâmboviței de o parte si de alta a Podului Mihai Voda(Vezi Fig004-05).
Unii anticari si-au găsit locul pe alte artere principale. Așa au apărut anticari pe strada Câmpineanu, lipiți de zidurile fostului Teatru National, anticarii Azur Moșoiu si Anton Alexandrescu.
George Potra ne informează că pe Maidanul lui Duca, în afară de barăcile și dulapurile anticarilor, care se găseau permanent, se mai găseau atelierele fotografilor, care mergeau din bâlci în bâlci.
George D. Florescu ne descrie zona in lucrarea "Istoricul unei vechi case bucureștene - Casa Floreștilor"
"Planurile vechi ale orașului nostru pana si cel al lui Dimitrie Pappasoglu din 1875 ne înfățișează vechiul curs al gârlei in plin centru actual al Bucureștilor, urmând cam următoarele străzi din zilele noastre: Venind dinspre podul de la Mihai Voda de pe locul Casei Anticarilor din spatele fostului Hotel de France, trecând prin strada Ilfov in spatele Casei de depuneri, tăind actuala albie a Dâmboviței, vechiul curs al gârlei urma prin strada Azilul de noapte pana la strada Apolodor, continuând prin strada Bibescu-Voda pana peste strada Gh. Danielopol. De aci cotea spre nord si trecând peste aripa de vest a Palatului de Justiție se îndrepta pana peste actuala albie a gârlei, iar din acest loc mergea aproape in linie dreapta puțin mai spre nord de podul Justiției de azi, spre sudul fostei Curți vechi." (vezi Map001 si Map002)
La intersecția străzilor Ilfov cu Mihai-Voda, la sud si Lipscani cu Belvedere(Domnita Anastasia de astăzi) la nord se afla o piațeta numita Piața Belvedere(vezi Map003). In aceasta zona care la început de secol făcea parte din Maidanul lui Duca se va ridica in 1924 un pavilion dedicat exclusiv anticarilor. Asociația Anticarilor începuse de multa vreme demersuri cu Primăria pentru construirea acestui pavilion. Se pare ca factorul determinant, care a dus la aprobarea proiectului a fost intervenția lui Nicolae Iorga.
In ziua de 14 martie 1924, Comisia Interimara a Municipiului București aproba, prin Decizia nr. 84, ca pe locul aflat in fata palatului Vama Poștei (construita in anul 1911), Asociația Anticarilor sa-si ridice un pavilion propriu. (Suntem la doar câțiva pași de strada pe care pictorul Tattarescu si-a amenajat casa). După cum am menționat marele istoric Nicolae Iorga a avut o contribuție esențială la grăbirea demersurilor in vederea luării deciziei finale de înființare a Casei Anticarilor.
Proiectul i-a fost încredințat Arhitectului Edmond van Saanen-Algi(vezi Fig006-1924 Proiect, Casa Anticarilor). Acesta, printre altele este cunoscut pentru proiectul Academiei de Înalte Studii Industriale și Comerciale(1923-1938) si Palatului Telefoanelor, împreună cu arh. L. Weeks(1931-1933).
Deci in Piața Belvedere, care va fi cunoscuta popular drept Piața Anticarilor in piațeta ovală dintre Vama Poștei și (Grand) Hotel de France(Francez, Lafayette, Victoria) a fost construit un "pavilion foarte frumos", cu pridvor circular, împărțit în prăvălii curate, înzestrate cu instalații de ape și lumină electrică. Prăvăliile aveau rafturi care semănau cu dulapurile tradiționale cu cărți purtate de către anticari pe maidane. Prăvăliile erau numerotate si numite Compartimente (1,2,3,3...) si fiecare dintre ele purta un nume cu rezonanta istorica: „Miron Costin", „D. Cantemir", „N. Iorga" etc. Anticarii au fost cei care au numit-o "Casa Anticarilor". Adresa in anul construcției, 1924, a fost Piața Belvedere nr. 2.
Acolo, în „Casa Anticarilor” și-au desfășurat activitatea "celebrii" anticari Fogel Israel, Pach Soil și Pach Mișu, ori Goldenberg Moritz.
Prăvăliile erau închiriate de către Primărie. Locurile vacante se adjudecau la licitație. Conform Monitorului Primăriei București prețul de închiriere al unei prăvălii in 1941 era de 36.000 de lei, anual.
George Potra, ne povestește ca in acest univers al cărții vechi te întâlneai cu "Pravila de la Govora”, tipărită pe vremea lui Matei Basarab la 1640, cu "Cazania lui Varlaam”, "Îndreptarul Legii”, "Biblia lui Șerban Cantacuzino” si chiar incunabule de la 1486.
Nicolae Iorga venea aici de câteva ori pe săptămână, alegea cărți si stătea de cele mai multe ori de vorba cu anticarii, favoritul sau fiind se pare Iuliu Pohl.
Des venea si Academicianul Alexandru Lapedatu, era de multe ori văzut aici, răsfoind ultimele achiziții de cărți istorice vechi. Prin aceasta rotonda a cărții de calitate, si-au purtat pașii: G. Tițeica, Constantin Moisil, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu, Șerban Cioculescu, D. Panaitescu-Perpessicius, Constantin Kirițescu, Mateiu I.L. Caragiale si mulți universitari si cărturari de mare prestigiu.
Casa Anticarilor a funcționat in spatele Palatului CEC (si a Hotelului Lafayette) pana in 1943, fiind demolata fără nici o explicație prin ordinul primarului de atunci, generalul Ion Rășcanu (primar intre 21.X 1942 si 22.VIII. 1944), Acesta i-a expulzat pe chiriași demolând imediat clădirea.
Personal, nu știu care a fost adevărul si nu sunt pe deplin convins ca aceasta clădire a fost demolata in 1943. Toate mențiunile pe care le-am citit se găsesc in publicații moderne fără nici o referință la documente ale vremii.
Contrar opiniei generale este posibil ca aceasta clădire, "Casa Anticarilor" sa fi avut o viată mult mai lunga, posibil pana in perioada după 1956.
Primul document este o fotografie Agerpres datata 12 octombrie 1956(Fig023-1956). Aceasta face parte dintr-un set de 6-7 fotografii aeriene. Una dintre ele ne arata zona Teatrului National, care la data fotografiei nu mai exista (Teatrului National demolat după 1947)
Al doilea document este un plan din 1955 care ne arata existenta unei construcții pe locul Casei Anticarilor(Map007-1955). (Planurile mai recente din 1962, 1974 sunt de fapt o copie a aceluiași plan).
Al treilea document este lucrarea lui Marius R George Coșarcă "Scurt istoric al cenzurii anticariatelor (1944-1989)". Acesta menționează "Casa veche a anticarilor": "Toți aceștia(anticarii) și-au păstrat negoțul cu cărți până în anul 1948 când comerțul a fost preluat de Stat”, care doar în decursul acelui an, a controlat aproximativ 90 de anticariate, printre care Soly Pach de la Casa veche a anticarilor, Azur Muşoiu din Str. Doamnei nr. 1 și Herman Pach de pe Calea Victoriei." (Fig022b-1948)
Un fragment din publicatia ”Argus” din 15 ianuarie 1945 sustine ideia ca pavilionul Casa Anticarilor era inca in picioare la acea data. Articolul ne arata ca pavilioanele 1-7 din Piata "Pavilionul Anticarilor" au fost inchiriate pe perioada Aprilie 1945-Aprilie 1947.(Fig027) Si un al doilea articol datat 18 octombrie 1945, din aceiasi publicatie Argus. La 1 august fusese publicată Legea nr. 607 pentru anularea şi revocarea unor acte de dispoziţie încheiate în împrejurări excepţionale; art.1 ”Actele de dispoziţiune încheiate de un evreu, persoană fizică sau juridică, vor fi anulate, de drept, la cererea acestuia, în următoarele cazuri....”. Cititi mai jos. (Fig028)
Deci este posibil ca in anul 1948, si mai tarziu, clădirea sa fi fost încă in picioare.
Voi modifica acest articol daca apar informații noi.
-
1927 -
1927
Fig008-1927_Casa_Anticarilor_Foto_Royal.jpg
- Casa Anticarilor
=== ===
|
.. |
.. |
.. |
.. |
.. |
Loading comments...
Referinta: |
