Biserica Sarindar
==Biserica Sărindar==
Biserica Sărindar
 Adresa: Calea Victoriei Nr. 27 Adresa: Podul Mogosoaiei Ani in existenta: 1652-1896 Autor: Cornel D. |
Dupa traditia orala biserica Sarindar s-ar fi ridicat prin anii de inceput ai secolului al XVI-lea. Nu exista documentatie care sa ateste sau conteste acest fapt.
Biserica a fost ridicata de catre familia boierilor Cocorasti, care aveau mosie la marginea Bucurestilor.
(marginea la vremea respectiva fiind in fata la Capsa). Cu citeva sute de ani in urma locul în care se afla acum Cercul Militar si care fuse cândva al Sarindarului, era în afara zidurilor cetatii.
In 1652, ruinata de vremuri, biserica asezamântului monahal al Cocorestilor este rezidita de Matei Basarab fiind, astfel, cea de-a 40-a ctitorie a domnitorului. De aici si numele Sarindar. Adica: 40.
Hramul primit la sfintirea din anul 1652 a fost cel al Adormirii Maicii Domnului. Matei Basarab a înzestrat-o ca pe o tânara mireasa, cu odajdii, mobilier bogat, mosii, hanuri si mori, robi...
Printre obiectele de cult acumulate de-a lungul timpului, va ajunge aici si-o icoana facatoare de minuni, zisa a «Maicii Domnului de la Sarindar». Se zice ca avea puterea de a vindeca boli, a mintilor ratacite, mai ales – si de aceea pelerinii nu încetau sa defileze pe dinaintea ei. Într-un fel, faimei acestei icoane se datoreaza si transformarea târzie a manastirii Sarindarului în Azil de nebuni... La putina vreme dupa secularizarea averilor manastiresti de catre Cuza, ea a fost furata de egumenul grec al manastirii si dusa la Constantinopol; dupa legenda ar fi fost pâna la urma întoarsa asezemântului bucurestean.
La 1802, Voda Sutu a hotarât sa mute balamucul în alta parte.
Secolul al XIX-lea n-a fost prea usor pentru Sarindar. Cutremure si incendii si noi restaurari.
Pe la 1848, trupele rusesti de ocupatie îi alunga pe calugarii greci si-aduc în loc rusi.
La 1877, în drumul lor catre Dunare, trupele tarului au oprit aici. Însusi Marele Duce Nicolae a intrat în manastirea Sarindar si a îngenuncheat la icoana. Apoi, pentru a doua oara, icoana a disparut. Se zice ca egumenul manastirii a dat-o Marelui Duce pentru ca Maica Domnului sa-i fie de ajutor la razboi... De-atunci începând, nimanui nu i-a pasat ce se întâmpla cu Sarindarul. Nu-i de mirare ca s-a ruinat si ca decizia a fost desfiintarea manastirii, în care nu se mai putea vietui, si demolarea ei.
Pentru demolarea bisericii Sarindarului Ministerul Cultelor a tinut o licitatie publica. Darâmarea s-a adjudecat pentru 3.500 lei. Sedinta de la minister se tinuse pe întâi septembrie, chiar de-nceputul anului bisericesc. Presa vremii a consemnat evenimentul in editia din 3 septembrie 1893.
Demolarea nu s-a facut într-o luna, cum s-a hotarât în urma licitatiei, ci... în 3 ani. Si poate nici atunci nu se facea, daca nu se anunta venirea Împaratului Frantz Josef la Bucuresti. Cortegiul ar fi trebuit sa treaca, pe Calea Victoriei, pe dinaintea manastirii darapanate. Nu era onorant. S-au dat jos zidurile si s-au facut în loc un scuar, o fântâna si-un piedestal, pe care s-a urcat mai apoi o macheta a Statuii Libertatii. Dupa înca un deceniu si jumatate, în care pentru locul acela se facusera zeci de proiecte, o constructie noua avea sa înceapa: cea a Cercului Militar. Si aici este o intreaga poveste, dar o lasam pe alta data.
- Biserica Sarindar
-
- Fantana si Piata Sarindar
-
1888 -
1899 -
-
1899 -
1899 -
1899 -
1899 Foto Alexandru Antoniu -
1899 -
1899 -
Ianuarie 1900 -
Ianuarie 1900 -
1900 -
Universul” din 25 martie 1900 -
1903 -
Piata Sarindar 1907 -
1912
Referinta:
