Hanul Constantin-Voda

==Hanul Constantin-Vodă==

Hanul Constantin-Vodă Hanul Constantin-Vodă Adresa: Podul Mogosoaiei Ani in existenta: 1696-1847 Autor: Cornel D. *Hanuri *Podul Mogosoaiei *Calea Victoriei Google Maps

Terenurile pe care se va inalta hanul Constantin voda au apartinut la un moment dat familiei Balacenilor. Propietatea acestora se intindea între Podul Mogoşoaiei şi Str. Smârdan şi între Str. Lipscani şi Str. Franceza. Aceasta zona numită uneori in documentele secolului al XVIII-lea, mahalaua Băilăceanului. Chiar si biserica Sf. Dumitru ­Poştă aflata in zona era adesea numită, la sfîrşitul secolului al XVII-lea şi biserica Bălăceanului (fiind probabil paraclisul curţilor boiereşti).

In apropierea bisericii Sf. Dumitru ­Poştă care se afla pe acest teritoriu s-au găsit vestigii şi morminte din secolele XIV-XVI fapt care ne face sa credem ca aici exista la sfârşitul secolului al XV-lea o alta biserica, mai veche.

Pe data de 1 mai 1694 domnitorul, Constantin Brancoveanu, anunţa că a confiscat satele şi moşiile rivalului său, aga Constantin Bălăceanu, dupa ce acesta moare în lupta de la Zărneşti. Bălăceanu a fost acuzat de tradare de tara.

"Razbunarea domnului a mers pană acollo încît, după ce a expus capul lui Bălăceanu intr-un „prepeleac", în mijlocul ogrăzii, a dat poruncă „de i-au risipit şi curţiile şi oganda, de au rămas numai jărişte".

Pe o parte din aceasta proprietate, cuprinsa aproximativ între Calea Victoriei şi străzile Stavropoleos, Smardan şi Str. Franceza de astazi, Constantin Brancoveanu, a ordonat inaltarea unui mare han, iar restul proprietăţilor le-a dăruit mănăstirii Văcăreşti.

Un docmnent din 20 iunie 1793 ne descrie perimetrul hanului Constantin Vodă, dar aceasta data contrazice data de 1 mai 1694 de mai sus, data confiscarii proprietatii. Nu este cunoscuta cu precizie data la care a inceput constructia, nici anul cand a fost terminat hanul; sfarşitul secolului al XVIIl-lea sau inceputul celui urmator.

După construirea hanului, mahalaua a inceput a fi cunoscuta şi sub numele de mahalaua hanului Constantin vodă.

În 1719 a avut loc un incendiu "de la o casă mică şi proastă, iar focul s-a înteţit, trecând focul peste curte, a mers până la margine arzând şi târgul şi mănăstirile şi casele boiereşti"; se pare că atunci a fost afectat partial si hanul Constantin voda.

Într-un docmnent din 20 iunie 1793 se arată că perimetrul hanului Constantin Vodă era următorul: în partea de răsărit era despărţit de locul mănăstirii Stavropoleos prin ulicioara care mergea spre povarnă: lungul terenului, în această parte, era cuprins înspre grădina lui Tudor Nevolnicu şi locul Manii. Pe Podul Mogoşoaiei, în faţă, se învecina cu locul lui Pascu, ceauş de dulgheri, iar în stânga cu al lui Mihai Sârbul ce-l cumpărase de la Marina Văduva.

La scurtă vreme după construirea acestui han, în jurul său au mai apărut şi hanurile mănăstirilor Zlătari, Stavrepoleos, Greci şi Sf. Ioan Grecesc, a căror aşezare o cunoastem din planurile lui Borroczyn din 1852 şi al lui Jung din 1856, din care reproducem porţiunea cuprinzînd aceste hanuri.

Din documente şi din mărturiile contemporanilor rezultă că hanul lui Constantin vodă era unul din cele mai mari din Bucureşti. La 1820, hanul lui Constantin Brancoveanu şi un alt han mai mic din oras, Filipescu, aduceau Manastirii Văcăreşti, proprietatea lor, importantul venit de 14OOO de lei.

Fiind una din marile construcţii ale oraşului, hanl a fost folosit adesea drept spital sau cazarma pentru trupele străine in trecere prin Bucureşti.

Din documente cunoaştem şi numele unora din chiriaşii săi, printre care erau numeroşi meşteşugari, ca Ianache cojocarul, Manole cojocarul, Mina argintarul, Iani cofetarul, negustorul Neculi Ion, Iosef Brand „pantofar bărbătesc din Viena", sau spiţerii Roth şi Andrei.

La 1849, in cele 56 de „odăi" ale hanului locuiau 20 de chiriaşi, unele încăperi fiind neînchiriate.

Dacă stirile privind construirea hanului sunt destul de sărace, acelea privid dispariţia lui sunt foarte bogate şi ele arată imprejurarile in care au fost daramate şi alte cateva mari hanuri din oras. Principala sursă de informare în aceasta privinţă este un dosar din 1862, alcătuit cu ocazia procesului purtat dupa daramarea hanului cu unul din embaticarii Manastirii Văcăreşti.

In anul 1847, după ce hanul a fost afectat de marele incendiu din martie, prin adresa nr. 3647, Ministerul Cultelor a dispus ca încăperile hanului să nu mai fie inchiriate, deoarece in anul următor trebuia să fie dărîmat, aşa cum fusese dărîmat şi hanul Manastirii Sf. Gheorghe Nou.

La protestele proprietarului, care a arătat că, in afară de coltul din spre Uliţa Franceză, restul clădirii este ,,foarte sănătoasă", domnul a insarcinat pe inginerul maior Riudoilf Borroczyin să facă planul hanului şi „a-i da curată desluşire de ce are de făcur". Borroczyn a alcatuit planul hanului - atît al catului de sus, cat şi al celui de jos, plan care este inca accesibil.

Planul lui Riudoilf Borroczyin a arătat domnului că „totalitatea corpului pricipal al hanului Constantin vodă este in stare bună şi n-are trebuinţă de cit de reparaţii, condamnandu-se dăramarii numai nişte părţi ale lui accesorie ce dă în Uliţa Franceză şi impotriva caselor d-lui Belu (de pe Podul Mogoşooiei) şi care n-au nimic in comun cu corpul principal al hanului". Domnul aproband propunerea, Ministerul Cultelor a anunţat Ministerul de Interne că se poate închiria „numai pe acel an curent partea cea sdravănă a hanului, iar pentru cea de dărîmare să ia măsuri pentru apărare de orice primejdie". Cand Epitropia Sf. Mormant se pregătea să aducă la îndeplinire dispozitiile primite, a izbucnit revoluţia din 1848 şi hanul a fost ocupat de trupele turceşti asa incat nu mai era nici de gîndilt la vreo reparaţie".

După ce oştile străine, au parasite hanul la 31 iulie 1852, Sfatul orăşenesc Bucureşti anunţa că, dărîmarea hanului păsuindu-se numai pînă la Sf. Dumitru acel an, nimeni nu mai poate inchiria camere după aceasta data, cind acest han şi altele, "s-a hotărat a se dărama pentru a lor proasta construcţie". La hanul Constantin vodă trebuia să se dărîme „catul de sus şi in urmă să se observeze şi cel de jos".

La scurt timp dupa aceia, foarte posibil in urma protestelor proprietarilor hanurilor in cauza, stapanirea a dat un nou ordin pentru cercetarea hanurilor manastiresti. Cei doi arhitecţi însăricinaţi să cerceteze hanul Consitaintin vodă, Vilacrosse şi Heft, la 9 oct. 1852, au ajuns la urmatoarea concluzie cu privire la corpul principal al hanului: „se va dărama etajul de sus pe toată intiniderea clădirii despre Podul Mogoşoaiei şi Stavropoleos, lăsndu-se numai magiaziile boltite ale etajului de jos; se vor desfiinţa galeriile din lăuuntru ale etajului de jos". Ei au constatat că, "partea din colţ, despre Uliţa Mogoşoaei şi Stravropoleos, etajul de sus se află in mai bună stare decat restul acestui etaj, dar, precum se află inmbinat cu părţile otărite de dărimat, poate a Se pricinui cu dărîmarea acelei alte părţi o slăbire atat incat să ceară neaparat trebuinţa a ei dăramare". Domnitorul a dat ordin, să se dărame ce este de dărîmat mai urgent pînă la 26 oct. 1852 iar restul pană la 23 aprilie 1853.

La 31 oct. 1852, Sfatul orăşenesc Bucureşti anunţa iarăşi pe chiriaşii hanurilor Constantin-Vodă, Greci, Sf. Ioan, Stavropaleos şi Sf. Ecaterina că, „deşi parte din hanuri urma a se dărîma îndată acum după Sf. Dumitru şi parte la viitorul Sf. Gheorghe", dărîmarea s-a amînat pînă la 23 aprilie 1853, fiind necesar a se lua măsuri „pentru apărarea de orice primejdie".

Links: Loading comments... Return to top Referinta: