Hanul (de la) Gura Lupului
Hanul (de la) Gura Lupului, sau Hanul Blestemat
Casa Greceanu
 Adresa: Soseaua Mihai Bravu nr. 298(372 vechi) Ani in existenta: 1789-1940? In cladire au functionat: Autor: Cornel D. *Hanuri *Sos. Mihai Bravu |
|---|
Orice oraș respectabil din lume are un număr de mituri, legende sau povestiri fantastice care incita imaginația cititorului. Bucureștiul nu este cu nimic mai prejos, si are un număr impresionant de povestiri care frizează inimaginabilul. Povestea "Hanului Blestemat" este una dintre multele din aceasta categorie a "legendelor urbane". Hanul cu pricina se numea in realitate "Hanul de la Gura Lupului" devenit in tradiția populara "Hanul Blestemat".
Acest han, înconjurat si umbrit de salcâmi bătrâni, se afla la vremea lui cu mult in afara Bucureștiului, mai târziu la margine de București, dar in timp locul a fost învăluit de expansiunea orașului.
Zona in care se afla hanul ne este bine cunoscuta. Este vorba despre intersecția Șoselei Mihai Bravu cu Strada Dristor ului(fosta Gura Lupului). Da, Gura Lupului. Probabil pentru faptul ca primul stăpân al hanului a fost un anume Ioniță Lupu. Strada a căpătat cu timpul numele de Gura Lupului probabil pentru ca hanul se afla chiar in capătul străzii.
Hanul a fost deschis de acest Ioniță Lupu in a doua jumătate a secolului XVIII, nu se știe cu exactitate data, dar exista mențiuni despre han pe la 1789. Așa după cum am menționat se afla inițial într-o zona rurala, si locul era înconjurat de livezi si mai ales de vii. Vinul hanului, produs din recolta proprie era faimos si multa lume venea de departe ca sa îl deguste. Faima acestui vin deosebit de gustos a rămas probabil pana la închiderea hanului, si am găsit mențiuni despre el in publicații din deceniul IV al secolului trecut.
Așezarea hanului a avut de asemenea un rol major in notorietatea lui. Strada pe care se afla făcea legătura intre Oborul Vechi, Bariera Iancului, Bariera Vergului cu Drumul Dudeștilor si mai departe cu drumurile care mergeau spre Dunăre. Aceste drumuri erau constant bătute de neguțători care transportau tot felul de produse, si de ce nu, făceau si un mic popas la "Gura Lupului" unde se răcoreau sau se încălzeau de pe drum, in funcție de anotimp.
Revenind la legenda noastră urbana. Poveștile spun ca hanul era bântuit si poveștile cu întâmplări care de care mai ciudate abunda. Originea fantomelor si a strigoilor care bântuiau hanul si împrejurimile nu este tocmai clara. Unele povesti susțin ca intre viile din vecinătate o armata întreagă ar fi fost anihilata in timpul retragerii ei spre Dunăre (probabil este vorba despre o armata turceasca). Se vorbea ca morții acestei armate ar zace sub han si sub rădăcinile viilor ce se aflau împrejur.
Alte povesti afirma ca fantoma primului hangiu, Ioniță Lupu bântuie locul, revenind la han in fiecare noapte. Martori oculari susțineau ca l-au văzut mișcând butoaiele prin pivnițe, urcând si coborând scările, si plângând cu capul in palme.
Se spunea ca fantomele si strigoii se adăposteau in timpul zilei într-o fântâna care se afla undeva in fundul curții, fântâna pe care vizitatorii hanului si trecătorii o evitau cu frica, și pe care toți o știau drept “Puțul cu stafii”.
In afara de aparițiile care bântuiau hanul si grădinile adiacente mai exista si o alta manifestare; din când in când trecătorii puteau simți o vibrație si/sau un miros puternic pe care nimeni nu îl putea explica; nu mirosea a vegetație sau fructe sau pământ. Cei care au observat mirosul îl descriu drept "un miros pe care nu l-au simțit niciodată, o aroma ca de frica". După Ioniță Lupu, hanul a fost cumpărat de popa Gheorghe din Popeștii de pe moșia Grecenilor. Dar nici popa nu a putut să-l păstreze in buna stare, din cauza strigoilor care îl bântuiau. Se spune ca preoteasa a fost furată într-o noapte de o dihanie albă. Preoteasa a fost găsită după trei nopți, dormind lângă “Puțul cu stafii”, cu mintea "scrântită".
Drept urmare popa Gheorghe este nevoit sa vândă hanul unui anume Dumitrescu. Acesta la rândul sau închide hanul în 1890; cauze necunoscute. Hanul a fost redeschis prin anul 1907 de un anume Iordan Dumitrescu fiul hangiului care îl închisese in 1890.
In anul 1923 locul a fost cercetat chiar de poliție, chemata de vecinii înfricoșați. Fără nici un rezultat.
O alta întâmplare pusă pe seama “stafiilor care bântuiau locul” a avut loc în anul 1935: “anul trecut, în iarnă, după întunecare, un trecător a murit subit chiar în fața hanului, în josul treptelor de piatră.”
Hanul era bine cunoscut bucureștenilor din perioada interbelica pentru poveștile cu stafii si întâmplări de groaza. Subiectul a fost atins de mai multe publicații ale vremii si discutat in amănunțime.
Încet, încet, orașul si-a întins tentaculele iar hanul se găsea undeva in oraș, nu in afară așa cum își începuse existenta.
Intre timp, la nici o aruncătură de bat s-a construit o biserica terminata in mai 1823. La început a purtat numele de "Izvorul nou dintre vii" spre a o deosebi de Biserica "Izvorul Tămăduirii-Mavrogheni". Biserica se găsește pe șoseaua Mihai Bravu nr. 311 si se numește in ziua de astăzi Biserica Izvorul Nou.
Hanul lui Ioniță Lupu a trecut prin timp purtând diferite nume: Hanul Lupului, Hanul de la Gura Lupului, Hanul de la răscruce, Hanul blestemat iar in 1939 purta numele de "La Scăricica", nume dat de proprietarul de la acea vreme. In ciuda schimbării numelui hanul si-a păstrat aceiași faima de loc bântuit de stafii.
Nu cunosc soarta hanului in perioada postbelica. Voi reveni cu ultimele noutăți, daca le aflu.
Cu multumiri D-lui Lucian Onea - Face book: " "Scăricica" încă funcționa prin anii '80. Sistematizarea zonei a dus la închiderea și apoi demolarea localului. De-atunci până încoa', nimic semnificativ nu s-a mai petrecit in acest colț de intersectie. Bălării, gunoaie. La un moment dat aici a poposit și-un circ ambulant... Acum, zice-se, este amenajat acolo un părculeț. În fapt este iarăși un loc viran. Au revenit gunoaiele, au revenit balariile.Când și când, dintr-acolo razbate câte-un damf de mortaciune. Într-adevăr si locul, nu doar Hanul din Gura Lupului, pare blestemat."
Pentru a afla mai multe povesti "infricosetoare" cititi urmatoarele publicatii:
Realitatea ilustrată 11 iulie 1939 numarul 651
Ilustraţiunea română, 04, nr. 01, 1 ianuarie 1932
