Hanul Rosu

==Hanul Roșu==

Hanul Roșu Ludwig Angerer din 1856 Adresa: Ulita Franceza Ani in existenta: 1800 - ? Google Maps In cladire au functionat: Hanul Roșu Autor: Cornel D. Ulita Franceza Hanuri

Povestea, sau mai degraba istoria Hanului Rosu nu este atat de simpla cum pare la prima vedere. Cu toate ca la prima vedere pare usor de explicat, cu cat ne adancim mai mult in istoria hanului, cu atat mai mult lucrurile par mai complicate. Principalul motiv nu este atat lipsa de informatie, cat este faptul ca au existat de fapt doua imobile care au purtat acest nume.

Primul han care a purtat acest nume si care ne este cel mai cunoscut este cel care se afla la intersecția străzii Șelari cu strada Franceză (fosta Ulița Domnească, Ulița Ișlicarilor, Ulița Curtea veche, Ulița/Strada Franțuzească, si mai tarziu Strada Carol, 30 decembrie, si din nou Strada Franceză), pe coltul opus aflandu-se Ulita Calicilor(sau Calitiei) viitoarea cale a Rahovei, care inainte incepea din Strada Franceza la acea vreme.

Al doilea han care purta acelasi nume, "Hanul Rosu" se afla pe Calea Mosilor Nr. 26(30) la intersectia cu Strada Baratiei.(fostă Calea Văcărești, care până în 1921 aceasta pornea din Calea Moșilor) Acest han se intindea in parte si pe Strada Patriei.(Fosta Str. Rahtivan sau Rahtivanu, care dupa 1871 a primit numele Hotelului Patria aflat pe aceasta strada.)

Amanuntele despre istoria celor doua hanuri sunt putin incurcate si de cele mai multe ori gasim informatii despre un han care de fapt se relateaza la celalalt. Chiar si in lucrarile celor mai cunoscuti istorici ai Bucurestiului amanuntele sunt precare. Colonelul Papazoglu mentioneaza existența a două hanuri cu același nume, probabil din amintiri proprii, dar nu elaboreaza asupra subiectului. Ionescu-Gion, care publica o lucrare la putin timp dupa Papazoglu, ignoră hanul din Calea Moșilor și vorbește doar despre cel de la Curtea Veche. Mai târziu, colonelul Popescu-Lumină vorbeste doar despre hanul din Calea Moșilor, căruia îi atribuie însă și unele informații despre cel de la Curtea Veche, astfel că pentru el chiar și Hanul Verde este tot în Calea Moșilor vizavi de cel Roșu. George Costescu mentioneaza în treacăt ambele hanuri, dar fara prea multe amanunte. Constantin C. Giurescu, menționează pe scurt ambele hanuri. George Potra în “Istoricul hanurilor bucureștene” are cea mai amanuntita descriere a “Hanului Roșu” si se refera numai la acela de la curtea veche, cu toate ca unele amanunte din paginile lui se aplica hanului din calea Mosilor.

Mai jos o sa incerc sa clarific situatia celor doua hanuri, fiind totusi limitat de informatiile gasite.

Sa incepem cu Hanul Rosu din Ulita Franceza Nr. 19.

Hanul Roșu de la Curtea Veche este parte dintr-un teren mai vast care a facut parte din Curtea domnească (incluzând de fapt și un colț din Palatul domnesc însuși). Acest teren se întindea până la str. Soarelui,(sau Soare) strada paralela cu Str. Selari (partea dinspre str. Franceză, a fost desființată în anii ’60, când strada a devenit o fundătură).

Domnitorul fanariot Constantin Hangerli (1797-1799) a vandut la mezat terenul respectiv Marelui ban Radu Golescu pe la 1798. se banuieste ca acesta a inaltat Hanul Rosu in perioada 1798-1800. După moartea sa la 1818 cei trei fii ai sai au mostenit intreaga avere. Unul dintre ei, celebrul boier Dinicu Golescu a mostenit Hanul Rosu impreuna cu terenurile incojuratoare. La randul sau atunci cand a decedat, în 1830, a fost moștenit de văduva sa Zinca si cei patru fii, Nicolae, Ștefan, Radu și Alexandru. Dupa unele presupuneri, neverificate, marele ban Radu Golescu este cel care a ridicat clădirea inițială a hanului.

G. Ionnescu-Gion, a fost de parere ca hanul s-a numit asa, "Hanul Rosu" din cauza ca se afla pe locul unde se afla inainte Foisorului rosu de la Poarta-de-Sus a Curtii Domnesti. Pe de alta parte este posibil ca hanul sa fi fost numit asa din cauza ca era vopsit in rosu, culoare foarte la moda in acea perioada.

In Aprilie 1830 cand primaria orasului face socoteala cate fellrare trebue sa puna pe anumite strazi, cum si cheltuiala cu fiecare in parte, gasim amintit Hanul Rosu ca proprietatea unui oarecare Polizachi.

Documente din 1832 ne arata ca in incinta hanului profesau un anume Costi Hiotul si Sterie Anastasiu, bucatari si Sava Dimitriu, cafegiu.

Cladirea hanului a ars in totalitate intr-un foc, în 1838. Nu se stie cu siguranta daca cladirea a fost reconstruita dupa acest incendiu. Daca este asa, aceasta cladire a ars si ea in focul din 1847, iar clădirea pe care o vedem astăzi a fost ridicată după Marele Foc de la 1847 și este deci posibil a treia iteratie a acestui han.

Cu toate acestea se pare ca a fost recladit, fiindca se gaseau in el, mai tarziu, diferite pravaii in care anurniti comercianti isi faceau negotul lor. Astfel, in 1843, se inchiriaza in Hanul Rosu o tutungerie aflata alaturea(tot in han) de o pravalie de "limontarie".

In 1846, un oarecare Dimitrie Bala inchiriaza etajul Hanului Rosu pentru hotel, restaurant si cafenea si cu aceasta ocazie publica in ziare ca are cinste a da in cunostinta onorabilului public ca luand in arenda toata partea de sus a hanului cel de longa 'Curtea-Veche', numit Hanul Rosu, l-au gatit cu cele mai bune mobile.^[1]^[2]

Hanul a fost reconstruit în stil neogotic, cu un balcon foarte frumos din metal în formă semicilindrică deasupra intrării, care astăzi nu mai există. Aceasta versiune a hanului o vedem in fotografiile lui Ludwig Angerer din 1856.^[3]

In jur de 1850 Zoe Golescu incearca sa vanda ternurile pe care se aflase Hanul Rosu, dar nu reuseste sa vanda decat o mica parte din terenul hanului.

în perioada 1850-1852 proprietatea a fost parcelata și vânduta către diverși negustori de catre familia Golescu.

In 1852 un anumit Nae Constantinescu este mentionat ca proprietaral Hanului Rosu de la Curtea Veche.

In afara de scopul natural al hanului, acesta a servit drept loc de afaceri pentru mai multi negustori: Costi Hiotul si Sterie Anastasiu, bucatari, Sava Dimitriu, cafegiu. In 1843 in han se afla o tutungerie, o "limontarie". In 1846 se afla un magazin care vindea si rasnea cafea. Aceste informatii ne arata ca hanul a fost reconstruit dupa primul foc din 1838.

In jur de 1966 in incinta cladirii unde a fost "Hanului Rosu", se afla "Restaurantul Dambovita".

Hanul Rosu Calea Mosilor Nr. 30 in 1903 Calea Mosilor Nr. 26 in 1888 Calea Mosilor Nr. 8 in 1934)

Hanul Roșu din Calea Moșilor se afla pe colțul acestei artere cu str. Bărăției (fostă Calea Văcărești, căci până în 1921 aceasta pornea de aici, din Moșilor) și se întindea și pe o parcelă din str. Patriei.

Acest han avea o clientela mai putin simandicoasa. A purtat si numele de "Hanul Rosu" din Caldarari, deoarece in zona isi ducea afacerile breasla caldararilor.

Se pare ca brasovenii crau mai ales clientii Hanului Rosu.

Se stie ca dupa 1810 Hanul rosu se afla in stapanirea manastirii Cotroceni.. Pe 16 iulie 1818 egumenul Hariton (1817-1821) vinde Hanul Rosu jupinesei Zamfira, sotia lui Ioan Dumitriu cu 50000 lei, iar mai tarziu ajunge in stapanirea văduvei sale Zamfira, dupa cum apare in unele documente din 1830. Intre 1830 și 1840, apare un alt proprietar, Smaranda văduva Măslinoaia. Aceasta din cauza faptului ca proprietatea era parcelata stapani diferiti. Hanul propriuzis era pe parcela din Calea Moșilor colț cu Bărăției. O a doua parcelă anexată la prima era alături, în str. Bărăției, iar cea de’a treia în str. Patriei.

Se pare ca dupa focul din 1847, intregul teren a fost reunificat sub un singur proprietar, Ioan Gherasim. Acesta vinde întreaga proprietate a Hanul Roșu in anul 1858 fiilor lui Chiriac Panait. Se pare ca dupa aceasta data proprietatea a ramas intreaga pana la inceputul sec. XX cand proprietar a fost un anume Dimitrie Frangulea de meserie brutar. Acesta inchiria spatiile proprietatii pentru diferite afaceri. De fapt se pare ca la acea data in cladire nu mai functiona un han. Un anunt din ziarul Adevărul, 16, nr. 4896, 17 martie 1903 ne arata ca hanul nu mai exista la acea data.

În perioada interbelică aparținea unui general Leonida.

Col. Popescu-Lumina in lucrarile sale despre Bucuresti ,spune ca "acest han exista si astazi(1935) la incrucisarea dintre Calea Vacatresti cu Calea Mosilor si, ca pe vremuri, era vizitat de comerciantii brasoveni, iar pana mai anii trecuti, cand orasul nu era canalizat ca astazi, in fata lui se adunau latrinarii si diferiti meseriasi."

Conform articolului din Ilustratiunea româna din 8 martie 1939 cladirea Hanului Rosu este demolata in vara anului 1939, in acelasi timp cu hanul Ghermani si Teatrul de la Cismeaua Rosie. Demolarea a fost efectuata pentru a face loc noului bulevard.

"Astazi, casa este napadita de magazinele inghesuite ale plapumarilor si vopselarilor din Strada Baratiei. Casa a cunoscut numeroase transformari si adaugiri. Astfel curtea a fost inchisa de cladiri noi si zidurile vechi au primit tencuiala noua. Altadata casa aceasta modesta intr-un cat cu ferestrele ei mici, aliniate in randuri dese, era vopsita intr-o culoare rosie ca sangele. O curte larga se deschidea pentru carele marchitanilor, lipovenilor, boiangiilor si zarafilor care trageau aici, in inima cartierului comercial.

Hanul Rosu, nu era un "palace" prea de incredere. Aici s'au petrecut destule drame misterioase si jefuirea musteriilor de-o noapte a fost unsistem caruia i-a pus capat Bibescu Voda. in urma unui caz mai grav. Un nepot al generalului Sarassov, guvernatorul Tighinei, care venise la Buceuresti sa incerce un negot de vite, a fost atras intr'o cursa, cu ajutorul unei femei, jefuit de 10.000 de galbeni dubli, impärätesti. Nobilul rus a reciatnat cazul la Curte s'au luat masuri severe, banii fiind restituiti in 24 ore. Drept pedeapsa, hanul a fost Inchis sase luni si tot personalul, in frunte cu patronul, batut la tälpi in Plata Sf. Anton. De atunci, Hanul Rosu a devenit un hotel de oameni cinstiti, pâna in ziua, cand valoarea comercialã a cartierulüi cu. 1000 la 100, tot parterul a fost amenajat pentru magazine."^[4]