Grecea
==Casa Greceanu==
Casa Greceanu
![]() Adresa: Calea Victoriei Nr. 30 Adresa alternativa: Podul Mogosoaiei Ani in existenta: Sec. XVIII-1944 In cladire au functionat: Casa Coconilor *Calea Victoriei *Palate/Imobile Autor: Cornel D. |
Una din cele mai emblematice intersectii din Bucuresti este Calea Victoriei cu Bulevardul Elisabeta. Este o intersectie cu o istorie zbuciumata in care au avut loc (sau au trecut prin) evenimente primare din istoria Bucurestiului. Articolul de fata este inchinat cladirii (sau cladirilor) de pe coltul de sud-est; Casa Greceanu este numele sub care a fost cunoscuta pentru mult timp. Familia Greceanu avea in posesie si imobilul de pe coltul opus Calea Victoriei Nr.32 (parte din viitoarea Romarta Copiilor) Cu toate ca pare a fii situata pe Calea Victoriei, Casa Greceanu este de fapt situata pe Bulevardul Academiei Nr.2(actual Elisabeta) pe coltul cu Calea Victoriei. Multe surse asociaza Casa Greceanu cu adresa Calea Victoriei Nr.32. Este vorba de o propietate diferita a familiei Greceanu. (asa cum se vede privind mai jos la planul cadastral de la 1911) Eduard Pesky, cca. 1885 Initial in secolul al XVIII-lea pe locul respectiv (aflat la intersectia Podul Mogosoaiei (Calea Victoriei) cu Bulevardul Academiei (Bulevardul Elisabeta)),se afla Casa Beizadelelor sau “Casele coconilor” a lui Serban Voda Cantacuzino ridicata de domnitor pentru numerosii sai copii. Mai tirziu, in secolul al XVIII-lea, imobilul trece în proprietatea familiilor Falcoieni si Cornescu (o ramura a familiei Greceanu). În 1830, casa trece în stapânirea lui Dumitru Greceanu, care a fost aga si magistrat. Din casatoria cu Elena Balaceanu au rezultat mai multi urmasi, unul dintre ei fiind viitorul genealogist Stefan Greceanu. Casa a fost martora unor evenimente tumultoase in capitala. Pe aici se desfasura odinioara parada de 10 Mai, eveniment cu tripla semnificatie: venirea la domnia tarii a lui Carol I (10 mai 1866), ziua încoronarii ca rege (10 mai 1881), precum si ziua sanctionarii de catre domnitor a actului de independenta” (10 mai 1877). Spre sfirsitul secolului al XIX lea „Casa Greceanu, care îsi are fatada pe artera nou croita (Bd. Elisabeta), este si ea modernizata, cu un lung balcon de sârma si cu o galerie de lemn cu geamlâc.” Pe la 1871 Casa Greceanu adapostea atelierul cunoscutuli pictor, dar mai ales fotograf, Carol Popp de Szathmari (1812- 1887), primul fotograf de arta si documentarist din Regatul Românesc, unul dintre primii zece fotografi din Europa. Intersectia este martora la ridicarea celui mai modern hotel bucurestean, Grand Hotel du Boulevard Pe coltul opus locul unde azi se afla Cercul Militar National se înalta, maiestuoasa, Biserica Sarindar (care avea sa fie demolata în 1893) In spatele casei Grecenu se inalta turla Bisericii Doamnei (ctitorie de la 1683 a Doamnei Maria Rustea) In aprilie 1897, Cercul Militar s-a mutat în Casa Greceanu aflata la intersectia Calea Victoriei cu Bulevardul Regina Elisabeta, lânga biserica Doamnei. Pana pe la 1898 pe Calea Victoriei nr. 12 (sau nr. 32 dupa renumerotare), se afla Magazinul lui Theodor Radivon important comerciant de la inceputul sec. XX, fiind de asemenea si furnizor al Casei Regale. Activitatile lui includeau gravurile, bijuteriile, medalii, plachete, obiectele de cult si alte obiecte ornamentale. Mai tirziu magazinul va fii mutat pe Bulevardul Elisabeta nr. 9 bis (respectiv nr. 17 dupa renumerotare). Trebuie mentionat ca aici au functionat, odinioara, pravalii pitoresti precum Weissblut, ceasornicarie, Tutungerie, Lustragerie, La Luvru, stampile sau Hermes, colectura. Intrind in secolul XX Casa Greceanu isi mentine pozitia. In afara de citeva reparatii si renovari minore isi mentina forma originala. Privind la diferite articole pe internet nu am reusit decit sa colectez confuzie. Nimeni nu descrie cu claritate cum s-a ajuns la faza urmatoare Restaurantul Delta Dunarii/Compescaria. Majoritatea articolelor se copiaza unul pe altul si informatiile sint de multe ori eronate. In unele cazuri la 1911 casa a fost demolata si reconstruita.(Compescaria) In alte articole a fost demolata la cutremur (1977) Adevarul ese ca Casa Greceanu a rezistat probabil pina prin anii'40. Documente fotografice de la sfirsitul anilor '30 o dovedesc. Parerea mea personala este ca bombele care au distrus o mare parte din cladirile de pe Calea victoriei au fost responsabile pentru disparitia Casei Geceanu. Pina la inceputul anilor '50 zona a fost un teren viran. Restaurantul Delta Dunarii/Magazinul Compescaria a fost unul dintre primele eforturi la reconstructie ale noului regim comunist. A fost ridicat inainte de 1954 (nu cunosc data exacta). Unii l-au considerat un experiment al noului regim. Magazinul Compescaria care avea la etaj un restaurant cu preparate de peste (cu o gradina adiacenta de vara). La parter se puteau cumpara un asortiment bogat de peste si to ce era relatat de pescarie.
Cladirea a fost grav avariata la cutremurul de la 1977. Dupa demolare a fost ridicat un bloc cu sapte niveluri (la parter a fost redeschis magazinul Delta Dunarii), care facea parte dintr-un proiect urbanistic al carui arhitect-sef era Antonio Teodorov, considerat la acea vreme „o alta vioara întâi a arhitecturii”. Ajungind la perioada actuala cladirea adaposteste un (fast food)restaurant Pizza Hut la parter, si blocul de apartamente se numeste in continuare Delta Dunarii.