==Biserica Batiștei ==

Biserica Batiștei

Adresa: Str. Batiștei Nr. 21
Biserica de rit: Ortodox
Hram: Adormirea Sf. Ana și Cuvioasa Parascheva
Ctitoria: Manciu?
Ani in existenta: 1654-Prezent
Autor: Cornel D. 
*Str. Batiștei *Biserici
*Biserici ortodoxe române

Google Maps

Cunoscuta si sub numele de Biserica „Sf. Nicolae” - Batiște

Prima biserica din lemn a fost inaltata pe vremea lui Matei Basarab in jur de 1654. Biserica a fost prima dată menţionată în documente din 5 aprilie 1660, semnate de un nume preot Neagul car semneaza: „diata lui Pătraşco, fiul lui Cazan din Zălogi”: ”Şi am scris eu, popa Neagul ot Bucureşti la bisearica la Batişte”.

Biserica din lemn a fost reconstruita in urma unui incendiu devastator, probabil in 1739. Domnitorul Constantin Mavrocordat a contribuit cu bani la repararea/reconstruirea bisericii. Prezenţa pomelnicului domnitorului în arhiva bisericii este un indiciu clar că acesta a sprijinit şi refacerea Bisericii Batiştei.

Actuala biserica dateaza din anul 1763. Un anume Manciu, vătaf de măcelari, împreună cu familia lui şi alţi mahalagii, a înlocuit construcţia din lemn cu actuala clădire din zid, după cum reiese din pisania cioplită în piatră deasupra uşii de intrare. Din acest motiv in deceniile urmatoare biserica şi mahalaua au fost numite uneori a Manciului sau a Mănciuleştilor, după numele urmaşilor săi. Manciu a murit în 1766 şi este îngropat în biserică în pronaos în partea sudică, loc rezervat pentru ctitori.

"Biserica a fost finalizată la 14 octombrie 1763, data pisaniei, iar construcţia începuse prin luna iulie. Acest fapt este indicat şi de hramurile bisericii: Sfânta Cuvioasă Parascheva prăznuită la 14 octombrie, deci chiar data terminării bisericii, iar celelalte sunt Adormirea Sfintei Ana și Sfânta Muceniţă Paraschevi, serbate la 25 şi, respectiv, 26 iulie – zile ce ar indica începerea lucrărilor la construcţia bisericii. Hramul Adormirea Sfintei Ana este unic în Bucureşti."

Imaginea bisericii apare cel mai devreme într-un desen în peniţă, datat 3 februarie 1813, opera lui Ioan sin Dobre, cojocar şi cântăreţ al bisericii. Sfântul locaş era înconjurat de un gard înalt de lemn, iar cele două turle par a fi din piatră. Nu arată ca şi cum ar fi suferit de pe urma cutremurului din 1802 şi nu apare nicio informaţie de acest gen în arhiva bisericii.

Pictorul italian Domenico Preziosi a realizat în anul 1869 o remarcabilă acuarelă reprezentând sfântul "locaş". Zece ani mai tarziu se pare ca biserica se afla intr-o stare de decrepitudine avansata. In 1883 biserica intra in reparatii intensive dar se pare ca "schimbările făcute au stricat frumuseţea de odinioară a locaşului".

„Reparaţia de la 1883 a astupat pridvorul, a stricat brâiele cu totul, a astupat absidele şi a stricat şi forma turlelor. Tot nemeşterii de la 1883 au stricat şi ferestrele frumos încadrate în tocuri de piatră sculptate şi au deschis nişte ferestre mari, prea mari în comparaţie cu înălţimea zidurilor, tăind chiar din bolţi, au stricat stâlpii interiori ce despărţeau pronaosul de naos, au stricat palamarul din pronaos în care se suiau în timpul slujbei femeile; şi fiindcă nu le mai plăcea chipul sfinţilor cu uitătură aspră la prostia omenească şi supţi de ajunare ca să fie pildă îmbuibaţilor, au pus un nemeşter zugrav şi a croit chipuri de sfinţi mucenici şi muceniţe cu haine căzute în falduri.”^[1]

In anii 1905-1906 s-au facut mai multe reparatii cosmetice: "s-a poleit tâmpla, s-a spălat pictura, s-au făcut străni noi, s-au îmbrăcat în argint toate icoanele din tâmplă, s-au făcut vitralii la ferestre, s-a învelit biserica, s-a împrejmuit curtea".

Intre 1929 si 1930 biserica a trecut din nou prin reparaţii radicale si din nou in 1938.

Biserica a fost restaurată după modelul original ultima dată în anii ’90.

În curtea bisericii se află un dud a cărui vârstă se spune că depăşeşte 300 de ani, motiv pentru care a fost inclus în lista monumentelor naturii din Bucureşti.