Jubileul Unirii Principatelor

==Jubileul Unirii Principatelor==

Unirea Tarii Romanesti cu Moldova de la 1859 a inceput sa fie sarbatorita in timp la un nivel local de obicei orasenesc. In timp sarbatorile au avansat si s-au marit in anvergura si culminat la nivel national cu Jubileul Unirii Principatelor din 1909

Sarbatorirea Micii Uniri de la 1859 a capatat proportii nationale in 1909 cand, de la Presedintia Consiliului de Ministri porneste o Programa pentru serbarea zilei de 24 ianuarie, a 50-a aniversare a Unirii. In Bucuresti o multitudine de procesiuni din toata tara purtind costume nationale ale zonelor reprezentate formind un peisaj pitoresc al capitelei.

Fotografiile urmatoare au fost posibil facute de fotograful francez Charles Chusseau-Flaviens, sau unul dintre asociatii sai. Pozele urmatoare apartin de Eastman Museum.

1909: Jubileul Unirii Principatelor

Cu 21 de focuri de tun, trase de la Arsenalul armatei, s-a anuntat Capitalei începerea serbarilor Jubileului Unirii Principatelor. În 24 ianuarie 1909 se aniversau 50 de ani de la ceea ce noi azi numim “Unirea-cea-mica”, eveniment istoric care, însa, în epoca, nu avea alt egal. Steagurile tricolore fâlfâiau – asa cum se zbatusera în vânt flamurile ce pavoazau orasul la intrarea cortegiului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu o jumatate de secol în urma. Orasul avea “aspectul vioi si impozant al zilelor mari”, accentuat de defilarea diferitelor societati culturale si de breasla care pornisera, cu steaguri fluturând, catre gradina Cismigiu, unde Liga Culturala anuntase o “grandioasa manifestatiune patriotica”.

Pentru ca ne-am dorit sa va aducem dinainte astazi lucruri mai putin stiute referitoare la evenimentul pe care si noi îl aniversam acum – doar ca se împlinesc, iata, azi, 24 ianuarie 2013, 154 de ani – am adunat câteva marturii din ziarele epocii despre emotiile Jubileului. Veti afla cum a sarbatorit poporul, dar si ce discurs încarcat de recunostinta pentru Tara a rostit cu acest prilej Regele Carol I.

La Cismigiu si la Mitropolie În Gradina Cismigiu, la orele 10, a ajuns carul alegoric al Ligii Culturale. Era urias, tras de sase cai. În mijlocul carului, împodobit cu scoarte taranesti, se afla un bust al lui Voda Cuza, “împodobit cu cununa de aur a eroilor”. Acest bust era sustinut de bratele vânjoase ale unui taran român, iar carul era urmat de numerosi tarani îmbracati în port popular. Cortegiul a pornit apoi spre Biserica Sfântul Gheorghe Nou, trecând pe bulevardul Elisabeta, pe Calea Victoriei si apoi pe Lipscani, prin mijlocul multimii care însotea procesiunea cu urale. La biserica,, P.S.S.. arhiereul Calist Botosaneanul a celebrat un Te-Deum solemn.

În vreme ce o parte a orasului asista la slujba de la Sfântu Gheorghe, o alta parte se afla la Mitropolie, acolo unde ajunsesera Regele Carol I, Regina Elisabeta, Principele Ferdinand, printii si printesele (Principesa Maria era bolnava), politicieni, ofiteri etc. Seviciul divin a fost oficiat de catre arhiereul Nifon Ploiesteanul, vicarul mitropoliei (mitropolitul primat se afla grav bolnav). Dupa Te-Deum, Principele Ferdinand a primit defilarea trupelor, pe Bulevardul Principesa Maria.

Banchetul de la Palat Un mare banchet s-a dat în seara zilei de 24 ianuarie 1909 în Sala Tronului de la Palatul Regal. Banchetul a fost prezidat de Regele Carol I, iar alaturi de el s-au aflat toti ministrii cu care acesta a lucrat de-a lungul domniei sale, pâna la ministrii din acel an, de asemenea presedintii si vicepresedintii Corpurilor Legiuitoare (Camerele Parlamentului). S-au mai aflat de fata Regina Elisabeta, doamnele de onoare ale acesteia, Principele Ferdinand, casele militare ale regelui si ale principelui.

Iata cum descrie evenimentul un jurnalist din epoca: “Tronul, acoperit cu un mare tablou alegoric, reprezentând “Unirea”, înconjurat de ghirlande de flori, de pictorul Tattarascu; în fata, plante decorative. M.S. Regina purta o splendida toaleta violet-foncé, cu colier de briliante si cu un lant de pietre scumpe. M.S. Regele lua loc în capul mesei, stând pe o mica estrada, la dreapta având pe d. Teodor Rosetti, iar la stânga pe d. M. Ferechide; apoi se însirau fostii consilieri ai Majestatii Sale. Un alt loc de onoare era locul de la mijlocul mesei, unde sedea M.S. Regina, având la dreapta pe d. general Manu, iar la stânga pe d. Ioan Bratianu, prim ministru. În al treilea loc, în fata M.S. Regina, se afla ASR Printul Ferdinand, la dreapta sa fiind d. P.P. Carp, iar la stânga d. ministru Sp. Haret. În celalalt cap al mesei, opus locului unde se afla Majestatea Sa, sedeau dnii generali Mavrocordat si Rovescu, maresalii Casei Regale si Princiare, iar în celelalte aripi ale mesei dnii adjutanti regali.”. Trebuie sa remarcam faptul ca Principesa Maria lipsea de la acest eveniment, dar era o lipsa fortuita. Principesa tocmai adusese pe lume, cu o luna înainte, pe fiica sa dea mica, Ileana, si, fiind lehuza, n-ar fi suportat toata oboseala evenimentului. De altfel, cu câteva zile înainte, numai, avusese loc si botezul micutei printese. Era de fata, în schimb, fiul sau mai mare, Principele Carol.

Pe toata durata banchetului, sus, la galerie, “cânta muzica regimentului I geniu”. Comesenii – aproape o suta de persoane – s-au întretinut în discursuri elegante, în vreme ce “cursele” (preparatele) din meniu le erau aduse dinainte, pe rând. La sfârsitul mesei – care s-a încadrat, nemteste, în intervalului unei singure ore, de la 8 la 9 seara – Regele s-a ridicat în picioare, si asistenta de asemenea, pentru ca, dupa eticheta, urma discursul Suveranului.

Discursul regelui “Dupa vechile datini, Domnitorii chemau împrejurul lor, atât în vremurile de grele încercari, cât si în zilele de sarbatoare, pe fruntasii Tarii, în mare Sfat. Credincios acestei frumoase traditii, am dorit sa sarbartorim astazi al 50-lea aniversar al Unirii, în mijlocul barbatilor de Stat care au conlucrat cu mine la ridicarea si întarirea României. Daca aruncam o privire asupra acestor 50 de ani, atât de bogati, trebuie sa recunoastem ca, în fruntea lor, sta fericitul eveniment al Unirii Moldovei cu Tara Româneasca, savârsita dupa cinci veacuri de la înfiintarea lor.

Ca toate faptele mari din viata unui popor, si Unirea a fost pregatita, încetul cu încetul, de acei factori care vor fi totdeauna stâlpii neclintiti ai fiintei noastre nationale: - Vorbirea aceleiasi limbi si pastrarea acelorasi datini mostenite din tata în fiu; - închinarea în aceeasi credinta sub aripile ocrotitoare ale sfintei biserici stramosesti; - aceeasi obârsie româna, data la iveala din ce în ce mai deslusit de catre carturarii neamului, de la Miron Costin, Sincai si Petru Maior, pâna în zilele noastre. Stralucita pleiada de patrioti pe care Dumnezeu i-a daruit Tarii catre mijlocul veacului trecut, cuprinsi de o dorinta arzatoare si de adânca credinta ca numai prin unire poate fi asigurat viitorul României, n-au crutat nici o jertfa pentru atingerea acestei înalte tinte, si înfruntând toate greutatile si premejdiile, au desteptat si întarit sentimentul Unirii, plamadit de veacuri în sufletul românesc, dând lupta din urma, încununata de izbânda.

Binecuvântata izbânda si plina de roade fericite! caci ea a fost întâia raza a rasaritului României si izvorul norocit de unde purced toate faptele mari din zilele noastre. Într-adevar, fara Unire n-ar fi fost cu putinta alegerea mea ca Domn si împlinirea celeilalte dorinte, de a întemeia o dinastie, chezasie puternica a statorniciei. Prin Unire am câstigat taria trebuincioasa pentru a cuceri pe câmpul de lupta Neatârnarea si Coroana unui regat liber, si tot prin Unire a dobândit Tara puteri si mijloace noi pentru treptata si sanatoasa propasire a vietii nationale. În sfârsit, Unirea a dat României deplina fiinta de stat si vaza de care se bucura în fata lumii.

Suntem datori a sarbatori aniversarul celor 50 de ani ai Unirii cu toata dragostea si cinstea, si a ne îndrepta gândurile cu adânca recunostinta, atât catre luptatorii Unirii, cât si catre acela care a fost sortit sa fie Alesul tarilor surori, caci prin jertfele si îndelungatele lor lupte, s-a faptuit una din cele mai scumpe dorinte ale neamului românesc”.

Acest discurs, în care regele recunoaste meritele înaintasului sau – caruia, printr-un joc al istoriei, îi luase locul venind în Capitala pe furis, dupa ce Alexandru Ioan Cuza fusese obligat sa abdice, în 1866 – nu este decât începutul unor gesturi ample pe care le face în memoria acestuia si care vor culmina cu inaugurarea statuii Domnitorului Unirii, în mai 1912, la Iasi.

La Teatrul National si la Ateneul Român Semicentenarul Unirii Principatelor a cunoscut momente de vârf si în principalele institutiii culturale ale Capitalei. La Teatrul National, în dupa-amiaza zilei de sâmbata, 24 ianuarie, spectacolul a debutat cu imnul “Traiasca Regele”, interpretat de orchestra permanenta a Ministerului Instructiei si de corul scolilor secundare, sub bagheta lui D. Teodorescu.

Dupa cuvântarea ocazionala rostita de scriitorul Barbu Stefanescu Delavrancea, a urmat “Hora Unirii” (armonizata de M. Tanasescu, în interpretarea unui cor al scolilor secundare din Capitala), apoi “Desteapta-te, române!”. Artistii Teatrului National au evoluat în poemul istoric “Carmen Saeculare”, scris de Dimitrie Anghel si St. O. Iosif. Programul a continuat cu simfonia enesciana “Poema Româna”, în interpretarea orchestrei ministerului. Serbarile au continuat duminica si luni – adica trei zile si trei nopti, dupa obiceiul românesc. Pentru elevi si studenti, teatrul a oferit în acele zile reprezentatii gratuite cu piese istorice - “Despot Voda” de Alecsandri, “Razvan si Vidra” de Hasdeu, “Jertfa”, de I. Miclescu, ca si recitaluri din poeziile lui Alecsandri, Iosif si Anghel, în interpretarea stralucitului actor Constantin Nottara.

În seara zilei de sâmbata, Societatea corala “Carmen” a oferit un concert din care nu au lipsit cântece patriotice (în general, cele citate mai sus), contituind o admirabila prefata muzicala pentru conferinta profesorului Gr. Tocilescu: “Ziua de 24 ianuarie”.

Societatile culturale din toate orasele si chiar din satele tarii – Societatea Culturala “Desteptarea” din satul Parincea, judetul Bacau, de exemplu – s-au implicat în sarbartorirea Jubileului Unirii cu aceeasi ardoare ca si la Bucuresti, astfel încât nici un coltisor din Regat, nici un român, fie el cât de umil, sa nu treaca peste aceasta zi fara a-i cunoaste însemnatatea.

La Universitate si în scoli Principala institutie de învatamânt universitar din Regat a avut, de asemenea, un program aniversar însufletitor. El a început la primele ore ale diminetii, când studentii s-au îndreptat in corpore la Biserica Radu-Voda, unde s-a oficiat un Te-Deum la care urma sa participe si famiile regala si princiara. Serbarile au continuat dupa-amiaza, în sala Senatului universitatii. Au fost deschise cu imnul “Pe-al nostru steag e scris Unire”, în interpretarea corului studentilor, dupa care cuvântarea ocazionala a fost rostita de studentul... Gheorghe Lazar (sigur, era doar o coincidenta de nume cu cel al ilustrului fruntas al învatamântului românesc, cel care înfiintase în Bucuresti Scoala de la Sfântul Sava, dar ce coincidenta frumoasa!). Programul a urmat cu “Hora Unirii” si cu “Imnul Regal”.

Acelasi gen de programe patriotice au avut loc în ziua de sâmbata în mai toate institutiile de învatamânt din Capitala si din tara. Cântece, “danturi”, recitaluri de poezie sau chiar mici spectacole teatrale – toate au încântat sufletele fragede si le-au dat sentimentul ca au participat la un moment cel putin la fel de emotionant cu cel care avusese loc cu o jumatate de secol în urma, când Tara Româneasca si Moldova se uneau sub sceptrul aceluiasi principe.

“Ne vine vestea ca s-a ales Cuza domnitor în amândoua capitalele. Am lasat tot, am pus saua pe cal, si fuga la târg. Atunci am vazut eu ce va sa zica bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate partile. Îsi ieseau oamenii în drum cu oala plina cu vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de unire, se îmbratisau si încingeau hora în mijlocul drumului. Si era un ger de crapau pietrele. Da' unde mai sta cineva în casa? Am vazut batrâni care plângeau de bucurie...” N.Grigorescu, povestindu-i lui Al.Vlahuta

Unirea Tarii Romanesti cu Moldova de la 1859 a inceput sa fie sarbatorita in timp la un nivel local de obicei orasenesc. In timp sarbatorile au avansat si s-au marit in anvergura si culminat la nivel national cu Jubileul Unirii Principatelor din 1909

Sarbatorirea Micii Uniri de la 1859 a capatat proportii nationale in 1909 cand, de la Presedintia Consiliului de Ministri porneste o Programa pentru serbarea zilei de 24 ianuarie, a 50-a aniversare a Unirii. In Bucuresti o multitudine de procesiuni din toata tara purtind costume nationale ale zonelor reprezentate formind un peisaj pitoresc al capitelei.

Fotografiile urmatoare au fost posibil facute de fotograful francez Charles Chusseau-Flaviens, sau unul dintre asociatii sai. Pozele urmatoare apartin de Eastman Museum.

..

..

..

..

..

Links: Loading comments... Return to top Referinta: