Institutul Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici”: Difference between revisions
No edit summary |
No edit summary |
||
(5 intermediate revisions by the same user not shown) | |||
Line 18: | Line 18: | ||
|} | |} | ||
Institutul a fost inaugurat în anul 1892 de | Mina Minovici (1858 – 1933), medic legist și farmacist român, a adus un aport important în ceea ce înseamnă medicina legală în România, fiind și cel care a înființat Institutului Național de Medicină Legală din București (INML), care-i și poartă numele. Institutul a fost inaugurat în anul 1892 și a fost primul din România, și se pare că și din lume. | ||
Mina Minovici s-a născut la Brăila, într-o familie de aromâni. Urmează Școala superioară de farmacie și face un stagiu de doi ani în cadrul unei farmacii din orașul natal. Obține certificatul de asistent de farmacie, câștigând astfel dreptul a încă doi ani de studii necesari pentru a-și lua licența. Urmează apoi cursurile Facultății de Medicină, specializându-se în medicină legală și toxicologie, în Franța, la Paris. A aprofundat studiile despre alcaloizii cadaverici (formarea unor baze organice în cadavru din cauza putrefacției), antropologia medico-legală, precum și bolile mintale. | |||
[[File:1936 Institutul medico legal Mina Minovici..jpg|200px|right| ]] | |||
Înainte de înființarea acestui institut, medicii legiști nu aveau niciun laborator pentru a realiza necropsiile, cadavrele fiind plasate în camerele mortuare ale spitalelor, iar medicii erau astfel obligați să meargă dintr-un spital în altul. La acea vreme, Institutul de Medicină Legală beneficia de tehnologie, existând și o încăpere utilizată special pentru toxicologie, unde se analiza impactul unor substanțe chimice asupra corpului. Institutul dispunea și de un amfiteatru, de o bibliotecă, laboratoare de anatomie patologică și o sală de muzeu. Mulți ani, institutul a fost un model pentru toată Europa. | |||
Legistul a fost și directorul institutului până în anul 1932, după care unul dintre frații săi, Nicolae, a preluat responsabilitățile până în anul 1938. | |||
Sediul nou a fost finalizat în anul 1989, are 4 etaje și găzduiește mai multe departamente și laboratoare de medicină legală clinică, investigație criminalistică, psihiatrie, psihologie criminalistică, histopatologie, microbiologie, genetică, precum și o capelă și un muzeu.(Facebook) | |||
<span style="color: #06174B;"> | <span style="color: #06174B;"> | ||
Line 26: | Line 35: | ||
Cezar Petre Buiumaci, muzeograf, Secția Istorie, MMB. <ref>Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu</ref> | Cezar Petre Buiumaci, muzeograf, Secția Istorie, MMB. <ref>Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu</ref> | ||
</span> | </span> | ||
<pre style="text-align: center;>= =</pre> | <pre style="text-align: center;>= =</pre> | ||
<gallery mode="packed-hover" caption="Institutul Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici”"> | <gallery mode="packed-hover" caption="Institutul Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici”"> | ||
1896_IML_1896.JPG|1896 | |||
1898,_CENTRUL_Vechi,_MORGA_Institutul_Medico-Legal_Mina_MINOVICI.jpg|1898 | |||
1920_iml.webp|1920 | |||
1930_Institutul_Medico-Legal.jpg|1930 | |||
1933-iml.jpg|1933 | |||
1933-iml-1.jpg|1933 | |||
1933-iml-2.jpg|1933 | |||
1936_Cheiul_Dambovitei,_1936_la_IML.jpg|1936 | |||
1936_Institutul_de_Medicină_Legală_Mina_Minovici,_1935.jpg|1936 | |||
1936_Institutul_medico_legal_Mina_Minovici..jpg|1936 | |||
1936_Institutul_Medico-Legal_Prof._Dr._Mina_Minovici_1936.jpg|1936 | |||
1966_capela_IML1966.jpg|1966 | |||
1966_IML1966.jpg|1966 | |||
IML;_probabil_anii_1973.jpg|1973 | IML;_probabil_anii_1973.jpg|1973 | ||
1977_Institutul_Medico_Legal.jpg|1977 | |||
1980_IML1980.jpg|1980 | |||
1984_iml_178.jpg|1984 | |||
1985_Institutul_de_cercetări_științifice_medico-legale_Prof._Dr._Mina_Minovici_iunie_1985.jpg|1985 | |||
1985_cladirea_IML.jpg|1985 | |||
1985_cladirea_IML-sepia.jpg|1985 | |||
1985_IML_mai_1985.jpg|1985 | |||
1985_IML21985.jpg|1985 | |||
1985_Inst._Medico-legal_198x_01.jpg|1985 | |||
1985_Inst._Medico-legal_198x_02.jpg|1985 | |||
1985_Inst._Medico-legal_198x_03.jpg|1985 | |||
1985_IML1986.jpg|1985 | |||
1985_capela_IML1985.jpg|1985 | |||
</gallery> | </gallery> | ||
<pre style="color: green"></pre> | <pre style="color: green"></pre> | ||
{| class="wikitable" style="width: 100%;" style="margin: auto;" style="text-align: left;" | {| class="wikitable" style="width: 100%;" style="margin: auto;" style="text-align: left;" | ||
| style="width: 50%; style="font-style: italic; color: DarkSlateGray;" | | | style="width: 50%; style="font-style: italic; color: DarkSlateGray;" | | ||
<pre "color: DarkSlateGray">Links:</pre> | <pre "color: DarkSlateGray">Links:</pre> | ||
[https://ro.wikipedia.org/wiki/Institutul_Na%C8%9Bional_de_Medicin%C4%83_Legal%C4%83_%E2%80%9EProf._Dr._Mina_Minovici%E2%80%9D Wikipedia] | *[https://ro.wikipedia.org/wiki/Institutul_Na%C8%9Bional_de_Medicin%C4%83_Legal%C4%83_%E2%80%9EProf._Dr._Mina_Minovici%E2%80%9D Wikipedia] | ||
[https://bucurestiivechisinoi.ro/2021/04/o-vedere-altfel-decat-cele-clasice-asupra-vechii-incinte-a-iml-institutul-medico-legal-mina-minovici/ Bucurestii Vechi] | *[https://bucurestiivechisinoi.ro/2021/04/o-vedere-altfel-decat-cele-clasice-asupra-vechii-incinte-a-iml-institutul-medico-legal-mina-minovici/ Bucurestii Vechi] | ||
*[https://inml-mm.ro/ INML] | |||
*[https://adevarul.ro/stiri-interne/sanatate/special-mina-minovici-de-ce-a-distrus-ceausescu-1974789.html Mina Minovici] | |||
*[http://inml-mm.ro/?pg=pag/istoric Istoric] | |||
|} | |||
<comments /> | <comments /> | ||
Latest revision as of 15:31, 4 March 2025
==Institutul de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici”==
Adresa: Str. Cauzasi | Ani in existenta: 20 decembrie 1892 - 1985 |
Adresa alternativa: | Google Maps |
In cladire au functionat: | |
*Palate/Imobile *Clădiri Istorice | Autor: Cornel D. ![]() |
Mina Minovici (1858 – 1933), medic legist și farmacist român, a adus un aport important în ceea ce înseamnă medicina legală în România, fiind și cel care a înființat Institutului Național de Medicină Legală din București (INML), care-i și poartă numele. Institutul a fost inaugurat în anul 1892 și a fost primul din România, și se pare că și din lume.
Mina Minovici s-a născut la Brăila, într-o familie de aromâni. Urmează Școala superioară de farmacie și face un stagiu de doi ani în cadrul unei farmacii din orașul natal. Obține certificatul de asistent de farmacie, câștigând astfel dreptul a încă doi ani de studii necesari pentru a-și lua licența. Urmează apoi cursurile Facultății de Medicină, specializându-se în medicină legală și toxicologie, în Franța, la Paris. A aprofundat studiile despre alcaloizii cadaverici (formarea unor baze organice în cadavru din cauza putrefacției), antropologia medico-legală, precum și bolile mintale.

Înainte de înființarea acestui institut, medicii legiști nu aveau niciun laborator pentru a realiza necropsiile, cadavrele fiind plasate în camerele mortuare ale spitalelor, iar medicii erau astfel obligați să meargă dintr-un spital în altul. La acea vreme, Institutul de Medicină Legală beneficia de tehnologie, existând și o încăpere utilizată special pentru toxicologie, unde se analiza impactul unor substanțe chimice asupra corpului. Institutul dispunea și de un amfiteatru, de o bibliotecă, laboratoare de anatomie patologică și o sală de muzeu. Mulți ani, institutul a fost un model pentru toată Europa.
Legistul a fost și directorul institutului până în anul 1932, după care unul dintre frații săi, Nicolae, a preluat responsabilitățile până în anul 1938.
Sediul nou a fost finalizat în anul 1989, are 4 etaje și găzduiește mai multe departamente și laboratoare de medicină legală clinică, investigație criminalistică, psihiatrie, psihologie criminalistică, histopatologie, microbiologie, genetică, precum și o capelă și un muzeu.(Facebook)
La 20 decembrie 1892 a fost inaugurat Institutul Medico-Legal, aflat pe Splaiul Unirii nr. 57-59. Conceput şi realizat de dr. Mina Minovici, institutul era o premieră pe plan mondial în domeniul medicinii legale. Iniţial, pe frontispiciul clădirii era scris „Morga oraşului”, denumire ce va fi schimbată şase ani mai târziu cu „Institutul Medico-Legal”. În 1898, institutul deţinea cea mai performantă tehnologie de laborator din Europa, cu precădere în domeniul toxicologic. Modul său de organizare a specialităţii şi a reţelei de medicină legală a făcut din acesta un model urmat de numeroase ţări la înfiinţarea unor instituţii similare. Încă de la întemeiere, Institutul deţinea camere pentru expunerea cadavrelor, camere frigorifice pentru conservarea acestora, o cameră pentru autopsii, o cameră pentru fotografierea cadavrelor şi o alta pentru fotografierea diverselor leziuni sau diformităţi, un laborator de chimie toxicologică, un laborator de microscopie, o cameră echipată cu radiograf şi echipament experimente fiziologice, un laborator de anatomie patologică, un muzeu în care erau expuse specimene anatomice şi numeroase instrumente folosite în comiterea unor crime sau sinucideri. Institutul era dotat cu o bibliotecă, un amfiteatru pentru 300 de studenţi şi o capelă pentru depunerea cadavrelor înainte de înhumare.
Institutul Medico-Legal a căzut la rândul său sub şenilele buldozelor în timpul sistematizării zonei din anii ’80. Institutul funcţionează astăzi într-un sediu construit între 1988-1989 situat în Şoseaua Vitan-Bârzeşti nr. 9.
Pe locul acestuia găsim Biblioteca Naţională a României, singurul edificiu început în 1984-1985 odată cu noul centru civic și finalizat astăzi. Construcţia a stagnat în 1990 şi a fost reluată în 2008, ca urmare a accesării unor fonduri prin Banca Mondială, fiind inaugurată în anul 2012.
Cezar Petre Buiumaci, muzeograf, Secția Istorie, MMB. [1]
= =
- Institutul Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici”
-
1896
-
1898
-
1920
-
1930
-
1933
-
1933
-
1933
-
1936
-
1936
-
1936
-
1936
-
1966
-
1966
-
1973
-
1977
-
1980
-
1984
-
1985
-
1985
-
1985
-
1985
-
1985
-
1985
-
1985
-
1985
-
1985
-
1985
Links: |
Referinta:
- ↑ Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu