Manastirea Plumbuita

==Mănăstirea Plumbuita==

Mănăstirea Plumbuita Mănăstirea Plumbuita Adresa: Str. Plumbuita Nr. 58 Biserica de rit: Ortodox Hram: Ctitoria: Ani in existenta: 1560-Prezent Autor: Cornel D. *Biserici *Biserici Disparute *Biserici ortodoxe române Google Maps

Mănăstire ortodoxă de călugări, cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, situată în cartierul Colentina din București, pe un mic deal de pe malul drept al râului Colentina. Prima ctitorire are loc în anul 1560, când voievodul Petru cel Tânăr (1559-1568), fiul lui Mircea Ciobanul și al Doamnei Chiajna, începe construcția mănăstirii, care va fi terminată de domnitorul Mihnea Turcitul. În 1585, acesta închină așezământul mănăstirii Xiropotamu, de la Muntele Athos. Biserica suferă mari distrugeri în 1595, iar în 1614 este grav afectată de un incendiu. Forma actuală o are din anul 1647, când biserica este rezidită din temelii din porunca domnitorului Matei Basarab, după modelul ctitoriei lui Radu cel Mare de la Dealu, Atunci i se adaugă Casa Domnească și este întărită cu ziduri mari de apărare. Turnul-clopotniță este construit între 1802-1806, de egumenul Dionisie din Ianina, după ce clopotnița mănăstirii fusese grav avariată de cutremurul din 1802.

Prima ctitorire are loc în anul 1560, când voievodul Petru cel Tânăr (1559-1568), fiul lui Mircea Ciobanul și al Doamnei Chiajna, începe construcția mănăstirii, care va fi terminată de domnitorul Mihnea Turcitul. În 1585, acesta închină așezământul mănăstirii Xiropotamu, de la Muntele Athos. Biserica suferă mari distrugeri în 1595, iar în 1614 este grav afectată de un incendiu. Ajunge în forma sa actuală la a doua rectitorire, din anul 1647, când biserica este rezidită din temelii din porunca domnitorului Matei Basarab, după modelul ctitoriei lui Radu cel Mare de la Dealu, pentru a comemora victoria din 1632 împotriva turcilor. Atunci i se adaugă Casa Domnească și este întărită cu ziduri mari de apărare. Turnul-clopotniță este construit între 1802-1806, de egumenul Dionisie din Ianina, după ce clopotnița mănăstirii fusese grav avariată de cutremurul din 1802.

Biserica mănăstirii, rezidită de Matei Basarab în 1647, are plan triconc, cu turla pe naos, și prezintă atât caractere arhitecturale tipic muntenești, cât și ancadramente de tip gotic la ferestre, care evidențiază influența arhitecturii moldovenești. Are ziduri foarte groase, de aproape un metru. Tabloul votiv al bisericii îl înfățișează pe voievodul-ctitor Matei Basarab. Casa Domnească are arcade pe masive de zidărie la parter și arcade mai numeroase, sprijinite pe coloane cilindrice, la etaj, fiind unul dintre exemplarele rare de arhitectură civilă anterioară secolului al XIX-lea care se păstrează în București. Turnul-clopotniță este încorporat în zidul de incintă, în jumătatea laturii sudice a acestuia. Nivelul inferior este străpuns de tunelul intrării, deasupra acestuia înălțându-se camera clopotelor.

În timpul Revoluției de la 1821, Tudor Vladimirescu, ajungând cu oastea sa la București, își stabilește tabăra la Plumbuita și pune santinele lângă mănăstire, pentru a opri ieșirea din oraș a celor care încercau să fugă din calea oștilor sale. În timpul Revoluției de la 1848, fără acordul autorităților bisericești, mănăstirea este transformată în închisoare politică. În luna octombrie 1848, autoritățile vremii arestează și încarcerează în beciurile de la Plumbuita o parte din capii Revoluției.

Începând cu secolul al XIX-lea, mănăstirea traversează o lungă perioadă de decădere. Cutremurul din 1802 afectează grav mănăstirea și clopotnița. Acestea sunt reparate ulterior de egumenul Dionisie din Ianina, fost egumen al Mănăstirii Xiropotamu de la Muntele Athos. Odată cu secularizarea averilor mănăstirești, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, toate averile mănăstirii trec în proprietatea statului. Mănăstirea este părăsită, fiind transformată în biserică de mir. Plumbuita decade și ajunge în ruină pentru o lungă perioadă de timp. Biserica este avariată grav de cutremurul din 1942.

În 1940, mareșalul Ion Antonescu începe o acțiune de restaurare, dorind ca Plumbuita să devină Panteonul Național al eroilor căzuți în războiul pentru reîntregirea neamului, iar locul său de veci să fie în acest lăcaș. Desfășurarea ulterioară a evenimentelor și rezultatul celui de Al Doilea Război Mondial nu au permis finalizarea acestui proiect. În anii 1954-1955, biserica mănăstirii este restaurată prin grija Patriarhului Iustinian.

Ctitorita de Petru Voda (fiul lui Mihnea si al Doamnei Chiajna), cu hramul de Sfantul Ioan Botezatorul, la 1 iulie 1564, Manastirea Plumbuita are o istorie zbuciumata, cu suisuri si coborasuri, ca o cararuie printr-o padure plina cu fiare salbatice. 
Manastirea a fost inchinata de Mihnea Turcitul Manastirii Xiropotamu de la Locurile Sfinte, fiind transformata treptat in manastire greceasca, iar cel de-al treilea ctitor al ei, Matei Basarab, o restaureaza, intarind-o cu ziduri mari, ca pe o cetate de aparare. La Plumbuita ia fiinta prima tiparnita din Bucuresti, deschisa in anul 1573, in care se imprima trei carti: doua Tetraevangheliare si o Psaltire. Tot aici in 1821 Tudor Vladimirescu isi stabileste tabara, iar in anul 1848 autoritatile vremii vor inchide in manastire o parte din capii Revolutiei.
In 1940, Maresalul Ion Antonescu incepe o actiune de restaurare, dorind ca Plumbuita sa devina Panteonul National al eroilor cazuti in razboiul pentru reintregirea neamului, iar locul sau de veci sa fie in mijlocul ostenilor pe care i-a iubit atat de mult. Vitregia vremurilor si rezultatul celui de-al doilea razboi mondial nu i-au permis sa-si vada visul implinit...  
Sfanta Manastire Plumbuita se afla in partea de est a orasului Bucuresti, in cartierul Colentina. Se pare ca insusi numele „Colentina“ provine de la una din luptele desfasurate in aceste locuri. Desi nu s-au gasit dovezi stiintifice cu privire la acest lucru, exista o traditie locala conform careia numele cartierului ar proveni din urmatoarea conversatie: „Unde-i batusi, spatare, pe turci si pe tatari?“, ar fi intrebat Matei Basarab, iar acesla ar fi raspuns: „Colea-n tina, Maria Ta“.
Pr. Dr. Corneliu Zavoianu sustine in Monografia Manastirii Plumbuita, aparuta in 2001, ca exista trei versiuni privind numele sfantului lacas. Una sustine ca aceasta manastire s-ar numi „Plumbuita“ pentru ca Matei Basarab ar fi invelit-o cu plumb. O a doua versiune sustine ca in timpul luptei din 1632 acoperisul bisericii a fost topit si transformat in proiectile de lupta. Ultima ipoteza sustine ca batalia lui Matei Basarab cu Radu Ilias, care a avut loc sub zidurile Manastirii Plumbuita a fost atat de apriga, incat multimea ghiulelelor cazute pe acoperisul bisericii s-au topit printr-o minune si i-au dat invelitorii un luciu de plumb, de unde si denumirea. Punctul comun ramane insa faptul ca acoprisul bisericii a fost acoperit candva cu plumb.
Conform unei traditii pierdute, unii dintre domnitorii nostri inveleau ctitoriile lor cu plumb pentru a fi mai rezistente la intemperiile vremii, iar plumbul dadea un aspect mai bogat. Acoperis de plumb a avut si Manastirea Curtea de Arges, ctitoria lui Neagoe Basarab.
Descoperiri recente de vechi carti imprimate pe pamant romanesc atesta faptul ca la Bucuresti, in Manastirea Plumbuita, inca din 1573 se lucra la pregatirea matritelor. Prin grija domnului Alexandru Voievod si a mamei sale, Ecaterina, a luat fiinta prima tiparnita din Bucuresti, in care au fost imprimate trei carti: doua Tetraevangheliare si o Psaltire (din care se cunoaste numai un fragment pastrat in Biblioteca Nationala din Sofia), sub indrumarea monahului Lavrentie si a ucenicului Iovan. Manastirea, asezata de-a lungul raului Colentina, a avut una din cele mai de seama pozitii de lupta pentru apararea Bucurestilor. In 1632, langa manastire oastea condusa de Matei Basarab a castigat o mare batalie in fata turcilor, sositi cu Radu Ilias in frunte, care tintea tronul tarii. Cutremurul din 1802 afecteaza grav manastirea si clopotnita, care au fost reparate de catre egumenul Dionisie din Ianina, fost egumen al Manastirii Xiropotamu din Sfantul Munte Athos. Ulterior Plumbuita a fost jefuita sistematic de calugarii greci, averile ei luand calea Sfantului Munte. 
Un alt episod s-a consumat o data cu ridicarea slujerului Tudor din Vladimirestii Gorjului impotriva grecilor si turcilor. „Tudor a inceput sa stranga cete de osteni din Oltenia, hotarat sa mearga pana la jertfa. Aceasta veste i-a determinat pe boieri sa se gandeasca la fuga, insa, in 1821, Tudor Vladimirescu a pus santinele langa Manastirea Plumbuita, pentru a opri iesirea din oras a celor care voiau sa fuga. Dupa Revolutia de la 1848, manastirea capata destinatie de inchisoare politica.  
Anul 1864 este crunt pentru manastire, avutia fiindu-i luata prin legea secularizarii averilor manastiresti, dar este si transformata din manastire in biserica de mir, ajungand in stare de ruina. Datorita preotului Ion Sachelarescu, care a publicat in 1940 Din istoria Bucurestiului. Plumbuita, biserica si cetatea lui Matei Basarab intra intr-un amplu proces de restaurare. Restaurarea, inceputa si gandita de Maresalul Antonescu ca un viitor Panteon National, un „nou Marasesti“ dedicat celor cazuti pe frontul de rasarit in inclestarea cu bolsevismul, nu se finalizeaza, din pacate. Restaurarea este reluata  in 1953 si terminata prin grija Patriarhului Justinian in 1955, iar manastirea a fost  tarnosita pe 24 iunie 1958, staret fiind Parintele Arhimandrit Sofian Boghiu.
In prezent Sfanta Manastire Plumbuita are o obste compusa din 8  vietuitori: 3 preoti, 2 diaconi si 3 frati, care se afla sub obladuirea duhovniceasca a Parintelui Arhimandrit Visarion Marinescu. Un staret iubitor de carte, pe care l-am gasit invatand pentru examenele pe care le avea de dat la... ASE! Parintele m-a lamurit repede: „Cred ca un administrator bun trebuie sa aiba notiuni de economie“. Cu cartea in fata, in enorma camera a staretiei, parintele parea un renascentist. Iar staretul nu vrea sa se opreasca aici: dupa absolvirea ASE-ului intentioneaza sa  se aplece serios asupra unei mari pasiuni - folclorul! 
Parintele ne-a vorbit cu patos despre obstea sa, care are reguli stricte, neuitand sa pomeneasca de marii stareti de dinainte sa: Sofian Boghiu si Simeon Tatu. „La 6 bate primul clopot, e trezirea, iar la 9 seara se inchide poarta manastirii, nu ne jucam“, explica staretul care la Manastirea Antim a fost timp de 15 ani ucenicul parintelui Sofian.
„Biserica Manastirii are ca hram praznicul Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul (24 iunie) iar in interior se afla moaste ale Sfantului Ierarh Nicolae si ale Sfintilor Mucenici Gheorghe, Pantelimon si Ioan cel Nou de la Suceava. Mai detinem o icoana a Sf. Nicolae de secol 18, care este facatoare de minuni, icoana Maicii Domnului cu trei brate“ - turuie staretul. Oprit, recunoste fastacit ca aici se simte cel mai bine si ca n-ar pleca nicaieri, si se intoarce rapid la istorie, explicandu-ne ca din manastire plecau odinioara trei tunele secrete spre Ghica Tei, Padurea Andronache si Fundenii Doamnei. Galerii intunecoase, in care s-au pierdut ecourile bucuriei celor scapati, dar si suspine de boieri grasi, sau clinchet de galbeni inrositi de sangele domnitorilor. Ca un bun egumen, staretul a inceput restaurarea bisericii pe afara, operatiune care costa 45.000 de euro, iar in plan are o noua intrare spre manastire, pentru a evita „cartierul colorat“, dar ca intotdeauna nu vointa sau elanul lipsesc, ci banii...

• 

• 

Links: Loading comments... Return to top Referinta: