Sistematizarea Dambovitei I - Revision history

Cornel at 14:23, 4 April 2025

2025-04-04T14:23:35Z

← Older revision		Revision as of 14:23, 4 April 2025
Line 46:		Line 46:

	<gallery mode="packed-hover" caption="Sistematizarea Dambovitei">		<gallery mode="packed-hover" caption="Sistematizarea Dambovitei">
			Poza_04_-_Sistematizarea_Dambovitei_din_anii_1881_-1886.jpg
			Poza_05_-_Sistematizarea_Dambovitei.jpg
			File:Poza_06_-_Extinderea_sistematizatii_Dambovitei_la_Ciurel_in_anul_1900.jpg
			Poza_07_-_Sistematizarea_Dambovitei_la_Grozavesti.jpg
			Poza_08_-_Sistematizarea_Dambovitei_in_amonte_de_Grozavesti.jpg
			Poza_09_-_Podul_dela_Grozavesti.jpg
			Poza_10_-_Sectiuni_caracteristice_de_colectoare.jpg
			Poza_11_-_Podul_din_Piata_Senatului.jpg
			Poza_12_-_Inundatii_in_cartiere_perifcerice_necanalizate.jpg
			Poza_13_-_Inundatii_in_cartiere_necanalizate.jpg
			Poza_14_-_Sectiuni_transversale_cu_ape_mari.jpg
			Poza_15_-_Comparatia_hidraulica_a_profilelor.jpg
			File:Poza_16_-_Harta_Dambovitei_inferioare_dupa_procedeul_de_sistematizare.jpg
			Poza_17_-_Profil_transversal_de_regularizare.jpg
			File:Poza_18_-_Propunerea_UCB-ului_pentru_acoperirea_Dambovitei_din_anul_1934.jpg
			Regularizarea_dambovitei_1880.jpg
			File:Sistematizare_Dâmboviţa_1881-1886.jpg
			File:Plan-Bucuresti-Cerkez-suprapunere.jpg
			File:Canalizarea_râului_Dâmboviţa_Radu_Voda.jpg
	</gallery>		</gallery>

Cornel at 14:09, 4 April 2025

2025-04-04T14:09:00Z

← Older revision		Revision as of 14:09, 4 April 2025
Line 2:		Line 2:


	{\| class=wikitable align=~~left~~ border="3"		{\| class=wikitable align=right border="3"

	\|scope="col" align=center\| <big>''' <span style="color: DarkSlateGray;">Sistematizarea Dambovitei I 1881 - 1886</span> '''</big>		\|scope="col" align=center\| <big>''' <span style="color: DarkSlateGray;">Sistematizarea Dambovitei I 1881 - 1886</span> '''</big>
Line 15:		Line 15:
	*[[Podurile Dambovitei]]		*[[Podurile Dambovitei]]
	\|}		\|}
			[[File:Canalizarea_râului_Dâmboviţa_Radu_Voda.jpg\|360px\|thumb\|left\|Canalizarea râului Dâmboviţa Radu Voda. ]]
			Dambovita secolului al XIX lea era un rau "salbatic" care forma mlastini frecvente, balti la tot pasul si inunda orasul in cele mai neasteptate momente. Proprietatile de pe malurile raului ajungeau pana in albie de multe ori gatuind cursul raului. Un alt factor care contribuia la ingustarea albiei raului erau nenumaratele mori aflate pe malurile acestuia. De asemenea toate deseurile menajere ale orasului ajungeau la cursul apei si contribuiau la ingustarea debitului apei.

	Dambovita secolului al XIX lea era un rau "salbatic" care forma mlastini frecvente, balti la tot pasul si inunda orasul in cele mai neasteptate momente. Proprietatile de pe malurile raului ajungeau pana in albie de multe ori gatuind cursul raului. Un alt factor care contribuia la ingustarea albiei raului erau nenumaratele mori aflate pe malurile acestuia. De asemenea toate deseurile menajere ale orasului ajungeau la cursul apei si contribuiau la ingustarea debitului apei.
	~~[[File:Canalizarea_râului_Dâmboviţa_Radu_Voda.jpg\|400px\|thumb\|right\|Canalizarea râului Dâmboviţa Radu Voda. ]]~~
	In urma inundațiilor din 1862-1865 Alexandru Ioan Cuza inițiază lucrări de canalizare și rectificare a cursului râului. În 1868 se curăță albia și se fac mici rectificări ale traseului între Foișor și comuna Manolache, iar in 1871 începe o campanie limitata de canalizare a râului de la Foișor în amonte, iar între 1870-1872 sunt înlocuite principalele poduri de lemn cu unele metalice.		In urma inundațiilor din 1862-1865 Alexandru Ioan Cuza inițiază lucrări de canalizare și rectificare a cursului râului. În 1868 se curăță albia și se fac mici rectificări ale traseului între Foișor și comuna Manolache, iar in 1871 începe o campanie limitata de canalizare a râului de la Foișor în amonte, iar între 1870-1872 sunt înlocuite principalele poduri de lemn cu unele metalice.

Cornel at 14:07, 4 April 2025

2025-04-04T14:07:14Z

← Older revision		Revision as of 14:07, 4 April 2025
Line 2:		Line 2:


	{\| class=wikitable align=~~right~~ border="3"		{\| class=wikitable align=left border="3"

	\|scope="col" align=center\| <big>''' <span style="color: DarkSlateGray;">Sistematizarea Dambovitei I 1881 - 1886</span> '''</big>		\|scope="col" align=center\| <big>''' <span style="color: DarkSlateGray;">Sistematizarea Dambovitei I 1881 - 1886</span> '''</big>
Line 15:		Line 15:
	*[[Podurile Dambovitei]]		*[[Podurile Dambovitei]]
	\|}		\|}

	~~[[File:Canalizarea_râului_Dâmboviţa_Radu_Voda.jpg\|400px\|thumb\|left\|Canalizarea râului Dâmboviţa Radu Voda. ]]~~

	Dambovita secolului al XIX lea era un rau "salbatic" care forma mlastini frecvente, balti la tot pasul si inunda orasul in cele mai neasteptate momente. Proprietatile de pe malurile raului ajungeau pana in albie de multe ori gatuind cursul raului. Un alt factor care contribuia la ingustarea albiei raului erau nenumaratele mori aflate pe malurile acestuia. De asemenea toate deseurile menajere ale orasului ajungeau la cursul apei si contribuiau la ingustarea debitului apei.		Dambovita secolului al XIX lea era un rau "salbatic" care forma mlastini frecvente, balti la tot pasul si inunda orasul in cele mai neasteptate momente. Proprietatile de pe malurile raului ajungeau pana in albie de multe ori gatuind cursul raului. Un alt factor care contribuia la ingustarea albiei raului erau nenumaratele mori aflate pe malurile acestuia. De asemenea toate deseurile menajere ale orasului ajungeau la cursul apei si contribuiau la ingustarea debitului apei.
			[[File:Canalizarea_râului_Dâmboviţa_Radu_Voda.jpg\|400px\|thumb\|right\|Canalizarea râului Dâmboviţa Radu Voda. ]]
	In urma inundațiilor din 1862-1865 Alexandru Ioan Cuza inițiază lucrări de canalizare și rectificare a cursului râului. În 1868 se curăță albia și se fac mici rectificări ale traseului între Foișor și comuna Manolache, iar in 1871 începe o campanie limitata de canalizare a râului de la Foișor în amonte, iar între 1870-1872 sunt înlocuite principalele poduri de lemn cu unele metalice.		In urma inundațiilor din 1862-1865 Alexandru Ioan Cuza inițiază lucrări de canalizare și rectificare a cursului râului. În 1868 se curăță albia și se fac mici rectificări ale traseului între Foișor și comuna Manolache, iar in 1871 începe o campanie limitata de canalizare a râului de la Foișor în amonte, iar între 1870-1872 sunt înlocuite principalele poduri de lemn cu unele metalice.

	Deabea in perioada 1879-1886 se realizează rectificarea și adâncirea albiei Dâmboviței, cu girul domnitorului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (viitor rege Carol I). E prima lucrare edilitară de asemenea proporții care se realizează în București. Lucrările sunt făcute de antreprenorul francez A. Boisquerin și se întind între Grozăvești și Vitan, folosind planurile arhitectului Grigore Cerchez. Albia e adâncită cu până la 6 metri în amonte, iar pentru asta se amenajează două căderi de apă: la Grozăvești (în dreptul uzinei electrice) și la Vitan. Fundul albiei e căptușit cu podină din stejar așezată pe grinzi şi piloți de lemn, iar malurile sunt taluzate la partea inferioară și acoperite cu iarbă la partea superioară. Așadar, odată cu adâncirea albiei se realizează amenajarea malurilor și rectificarea cursului, dispar ostroavele și coturile dese. Câteva construcții de pe stânga Dâmboviței ajung pe dreapta ei, de exemplu biserica Sf. Spiridon-Vechi din Piața Senatului (mai tarziu Piața Națiunile Unite). Râul capătă malurile pline de verdeață pe care le vezi în pozele și ilustratele interbelice. Se construiesc mai multe poduri. În 1889 sunt 7 poduri de piatră și 5 de fier. Printre cele mai cunoscute e Podul Rahova (sau Podul Justiției), pe care Calea Rahovei traversează Dâmbovița prin dreptul Palatului Justiției (finalizat în 1895).		Deabea in perioada 1879-1886 se realizează rectificarea și adâncirea albiei Dâmboviței, cu girul domnitorului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (viitor rege Carol I). E prima lucrare edilitară de asemenea proporții care se realizează în București. Lucrările sunt făcute de antreprenorul francez A. Boisquerin și se întind între Grozăvești și Vitan, folosind planurile arhitectului Grigore Cerchez. Albia e adâncită cu până la 6 metri în amonte, iar pentru asta se amenajează două căderi de apă: la Grozăvești (în dreptul uzinei electrice) și la Vitan. Fundul albiei e căptușit cu podină din stejar așezată pe grinzi şi piloți de lemn, iar malurile sunt taluzate la partea inferioară și acoperite cu iarbă la partea superioară. Așadar, odată cu adâncirea albiei se realizează amenajarea malurilor și rectificarea cursului, dispar ostroavele și coturile dese. Câteva construcții de pe stânga Dâmboviței ajung pe dreapta ei, de exemplu biserica Sf. Spiridon-Vechi din Piața Senatului (mai tarziu Piața Națiunile Unite). Râul capătă malurile pline de verdeață pe care le vezi în pozele și ilustratele interbelice. Se construiesc mai multe poduri. În 1889 sunt 7 poduri de piatră și 5 de fier. Printre cele mai cunoscute e Podul Rahova (sau Podul Justiției), pe care Calea Rahovei traversează Dâmbovița prin dreptul Palatului Justiției (finalizat în 1895).

	~~<pre "color: DarkSlateGray"></pre>~~

	<pre style="text-align: center;>===Primele încercări de sistematizare a Dâmboviței - Muzeul Municipiului Bucuresti ===</pre>		<pre style="text-align: center;>===Primele încercări de sistematizare a Dâmboviței - Muzeul Municipiului Bucuresti ===</pre>

Cornel at 14:04, 4 April 2025

2025-04-04T14:04:48Z

@@ Line 15: / Line 15: @@
   *[[Podurile Dambovitei]]
 |}
-<gallery mode="packed-hover" caption="Sistematizarea Dambovitei">
+In urma inundațiilor din 1862-1865 Alexandru Ioan Cuza inițiază lucrări de canalizare și rectificare a cursului râului. În 1868 se curăță albia și se fac mici rectificări ale traseului între Foișor și comuna Manolache, iar in 1871 începe o campanie limitata de canalizare a râului de la Foișor în amonte, iar între 1870-1872 sunt înlocuite principalele poduri de lemn cu unele metalice.
-<pre style="text-align: center;>=== ===</pre>
+<pre  "color: DarkSlateGray"></pre>
 <pre style="text-align: center;>===Primele încercări de sistematizare a Dâmboviței - Muzeul Municipiului Bucuresti ===</pre>
@@ Line 53: / Line 47: @@
 <span style="color: DarkSlateGray;">
 Revărsări ale Dâmboviței au avut loc în anii 1779, 1834 și 1851, dar nu au provocat prea multe pagube, însă cele din anii 1840 și 1864 au îngrozit Capitala și au prefigurat, fără a se ști la acel moment, marea revărsare din anul 1865, considerată cel mai mare potop, care din fericire a fost și ultima inundație cunoscută a orașului. Vreme de două săptămâni, Mahalalele Izvor, Belvedere, Sf. Apostoli și Radu-Vodă au fost acoperite de ape, în timp ce parcul și lacul Cișmigiu au devenit un mare ochi de apă, din care abia mai ieșeau trunchiurile de copaci. O primă încercare, eșuată, de canalizare s-a întreprins după acest eveniment nefericit.<Ref>dr. Grina-Mihaela Rafailă, muzeograf, Secția Istorie, MMB - Muzeul Municipiului Bucuresti</ref>
 </span>
 {| class="wikitable" style="width: 50%;" style="margin: auto;"

Cornel at 22:34, 3 April 2025

2025-04-03T22:34:54Z

← Older revision		Revision as of 22:34, 3 April 2025
Line 19:		Line 19:


	<gallery mode="packed-hover" caption="~~istematizarea~~ Dambovitei">		<gallery mode="packed-hover" caption="Sistematizarea Dambovitei">
	</gallery>		</gallery>

Line 35:		Line 35:
	<span style="color: DarkSlateGray;">		<span style="color: DarkSlateGray;">
	Șerban Cantacuzino este primul domn care s-a îngrijit de revărsările râului Dâmbovița, prin construirea unui iaz de pământ și stăvilare mai sus de morile Mitropoliei. Impresionat de distrugerile provocate de râul care traversa Capitala în chiar anul urcării sale pe tron (1774), Alexandru Ipsilanti a construit la 1775 un canal de deviație a apelor Dâmboviței, la satul Lunguleț, pentru a abate apele în Argeș. Era o primă lucrare de o asemenea anvergură, ce se desfășura pe o lungime de 6 km., spre Joița și Arcuda, mergând până la Ciorogârla. Sulzer nota că însuși domnul s-a preocupat de măsurătorile nivelului apei și al terenului, deși nu era specialist în acest sens. La capul canalului a fost amenajată o podișcă de lemn, ușor înclinată pentru a ușura dirijarea apei spre canal, și un zăgaz prevăzut cu „ochiuri” care să tempereze curgerea apei. Pentru ca lucrarea să fie atent monitorizată, a fost prevăzut un corp de „șănțari”, format din localnici, conduși de doi vătafi și un „epistat al șanțului”, care nu întotdeauna își îndeplineau atribuțiile stabilite, așa cum se poate observa din mai multe anaforale și rapoarte emise de către divan, care au mers chiar până la îndepărtarea din slujbă a epistatului șanțurilor.		Șerban Cantacuzino este primul domn care s-a îngrijit de revărsările râului Dâmbovița, prin construirea unui iaz de pământ și stăvilare mai sus de morile Mitropoliei. Impresionat de distrugerile provocate de râul care traversa Capitala în chiar anul urcării sale pe tron (1774), Alexandru Ipsilanti a construit la 1775 un canal de deviație a apelor Dâmboviței, la satul Lunguleț, pentru a abate apele în Argeș. Era o primă lucrare de o asemenea anvergură, ce se desfășura pe o lungime de 6 km., spre Joița și Arcuda, mergând până la Ciorogârla. Sulzer nota că însuși domnul s-a preocupat de măsurătorile nivelului apei și al terenului, deși nu era specialist în acest sens. La capul canalului a fost amenajată o podișcă de lemn, ușor înclinată pentru a ușura dirijarea apei spre canal, și un zăgaz prevăzut cu „ochiuri” care să tempereze curgerea apei. Pentru ca lucrarea să fie atent monitorizată, a fost prevăzut un corp de „șănțari”, format din localnici, conduși de doi vătafi și un „epistat al șanțului”, care nu întotdeauna își îndeplineau atribuțiile stabilite, așa cum se poate observa din mai multe anaforale și rapoarte emise de către divan, care au mers chiar până la îndepărtarea din slujbă a epistatului șanțurilor.
			[[File:Plan-Bucuresti-Cerkez-suprapunere.jpg\|300px\|thumb\|left\|]]
	<span style="color: DarkSlateGray;">		<span style="color: DarkSlateGray;">
	La 25 aprilie 1785, domnitorul fanariot Mihai Suțu a poruncit logofătului Atanasie să facă un zăgaz puternic la heleșteul din Giulești, pentru „ca nu cumva venind apa mare, curgând în heleșteu, să rumpă zăgazurile și să se întâmple vreo înecătură mahalalelor din București și moșiei domnești pagubă”. Aceste revărsări ale Dâmboviței paralizau viața orașului, împotmoleau morile și aduceau foamete și boală. De asemenea, marelui spătar i se cerea să fie interzis scăldatul în apa Dâmboviței, iar cine îndrăznea să nu se supună urma „să se certe cu bătaia”. Efectul nu era cel scontat, întrucât „vardiștii”, păzitori ai ordinii publice, complici, semnalau cu sunete scurte de țignal apariția „șefului”.		La 25 aprilie 1785, domnitorul fanariot Mihai Suțu a poruncit logofătului Atanasie să facă un zăgaz puternic la heleșteul din Giulești, pentru „ca nu cumva venind apa mare, curgând în heleșteu, să rumpă zăgazurile și să se întâmple vreo înecătură mahalalelor din București și moșiei domnești pagubă”. Aceste revărsări ale Dâmboviței paralizau viața orașului, împotmoleau morile și aduceau foamete și boală. De asemenea, marelui spătar i se cerea să fie interzis scăldatul în apa Dâmboviței, iar cine îndrăznea să nu se supună urma „să se certe cu bătaia”. Efectul nu era cel scontat, întrucât „vardiștii”, păzitori ai ordinii publice, complici, semnalau cu sunete scurte de țignal apariția „șefului”.

Cornel at 22:30, 3 April 2025

2025-04-03T22:30:55Z

← Older revision		Revision as of 22:30, 3 April 2025
Line 10:		Line 10:
	'''Ani:''' 1881 - 1886		'''Ani:''' 1881 - 1886

	[https://maps.app.goo.gl/~~BzbjNK1jozZHnAXS7~~ '''Google Maps''']		[https://maps.app.goo.gl/Jw4MEPx57hcFNGDk7 '''Google Maps''']

	'''Autor''': Cornel D. [[File:Cd1.png\|16px\| ]]		'''Autor''': Cornel D. [[File:Cd1.png\|16px\| ]]

Cornel at 22:29, 3 April 2025

2025-04-03T22:29:52Z

← Older revision		Revision as of 22:29, 3 April 2025
Line 1:		Line 1:
	<td style="background-color: #e1e1e1;" style="font-family:Papyrus;" style="font-size:x-large;" style="font-weight:bold;"><h2 style="text-align: left;" style="font-family: papyrus;">==Sistematizarea Dambovitei I ~~1879~~ - 1886==</h2></td>		<td style="background-color: #e1e1e1;" style="font-family:Papyrus;" style="font-size:x-large;" style="font-weight:bold;"><h2 style="text-align: left;" style="font-family: papyrus;">==Sistematizarea Dambovitei I 1881 - 1886==</h2></td>


	{\| class=wikitable align=right border="3"		{\| class=wikitable align=right border="3"

	\|scope="col" align=center\| <big>''' <span style="color: DarkSlateGray;">Sistematizarea Dambovitei I ~~1879~~ - 1886</span> '''</big>		\|scope="col" align=center\| <big>''' <span style="color: DarkSlateGray;">Sistematizarea Dambovitei I 1881 - 1886</span> '''</big>
	[[File:~~Casa+Greceanu+Eduard+Pesky_1885+4C~~.jpg\|300px\|thumb\|center\|]]		[[File:Sistematizare_Dâmboviţa_1881-1886.jpg\|300px\|thumb\|center\|]]
	'''Adresa''': ~~Calea Victoriei Nr. 30~~		'''Adresa''': Bucuresti

	'''~~Adresa '''~~: ~~Podul Mogosoaiei~~		'''Ani:''' 1881 - 1886

	'''~~Ani in existenta''': Sec. XVIII~~-~~1944~~

	[https://maps.app.goo.gl/BzbjNK1jozZHnAXS7 '''Google Maps''']		[https://maps.app.goo.gl/BzbjNK1jozZHnAXS7 '''Google Maps''']

	~~'''In cladire au functionat''': Casa Coconilor~~

	'''Autor''': Cornel D. [[File:Cd1.png\|16px\| ]]		'''Autor''': Cornel D. [[File:Cd1.png\|16px\| ]]
	[[~~Calea Victoriei~~]] [[Imobile\|Palate/Imobile]]		*[[Podurile Dambovitei]]
	\|}		\|}
	<pre "color: DarkSlateGray"></pre>		<pre "color: DarkSlateGray"></pre>
Line 23:		Line 19:


	<gallery mode="packed-hover" caption="~~Cinema Elysee~~">		<gallery mode="packed-hover" caption="istematizarea Dambovitei">
	</gallery>		</gallery>

Cornel at 16:30, 3 April 2025

2025-04-03T16:30:12Z

Cornel at 16:26, 3 April 2025

2025-04-03T16:26:57Z

← Older revision		Revision as of 16:26, 3 April 2025
Line 37:		Line 37:
	<span style="color: DarkSlateGray;">		<span style="color: DarkSlateGray;">
	Șerban Cantacuzino este primul domn care s-a îngrijit de revărsările râului Dâmbovița, prin construirea unui iaz de pământ și stăvilare mai sus de morile Mitropoliei. Impresionat de distrugerile provocate de râul care traversa Capitala în chiar anul urcării sale pe tron (1774), Alexandru Ipsilanti a construit la 1775 un canal de deviație a apelor Dâmboviței, la satul Lunguleț, pentru a abate apele în Argeș. Era o primă lucrare de o asemenea anvergură, ce se desfășura pe o lungime de 6 km., spre Joița și Arcuda, mergând până la Ciorogârla. Sulzer nota că însuși domnul s-a preocupat de măsurătorile nivelului apei și al terenului, deși nu era specialist în acest sens. La capul canalului a fost amenajată o podișcă de lemn, ușor înclinată pentru a ușura dirijarea apei spre canal, și un zăgaz prevăzut cu „ochiuri” care să tempereze curgerea apei. Pentru ca lucrarea să fie atent monitorizată, a fost prevăzut un corp de „șănțari”, format din localnici, conduși de doi vătafi și un „epistat al șanțului”, care nu întotdeauna își îndeplineau atribuțiile stabilite, așa cum se poate observa din mai multe anaforale și rapoarte emise de către divan, care au mers chiar până la îndepărtarea din slujbă a epistatului șanțurilor.		Șerban Cantacuzino este primul domn care s-a îngrijit de revărsările râului Dâmbovița, prin construirea unui iaz de pământ și stăvilare mai sus de morile Mitropoliei. Impresionat de distrugerile provocate de râul care traversa Capitala în chiar anul urcării sale pe tron (1774), Alexandru Ipsilanti a construit la 1775 un canal de deviație a apelor Dâmboviței, la satul Lunguleț, pentru a abate apele în Argeș. Era o primă lucrare de o asemenea anvergură, ce se desfășura pe o lungime de 6 km., spre Joița și Arcuda, mergând până la Ciorogârla. Sulzer nota că însuși domnul s-a preocupat de măsurătorile nivelului apei și al terenului, deși nu era specialist în acest sens. La capul canalului a fost amenajată o podișcă de lemn, ușor înclinată pentru a ușura dirijarea apei spre canal, și un zăgaz prevăzut cu „ochiuri” care să tempereze curgerea apei. Pentru ca lucrarea să fie atent monitorizată, a fost prevăzut un corp de „șănțari”, format din localnici, conduși de doi vătafi și un „epistat al șanțului”, care nu întotdeauna își îndeplineau atribuțiile stabilite, așa cum se poate observa din mai multe anaforale și rapoarte emise de către divan, care au mers chiar până la îndepărtarea din slujbă a epistatului șanțurilor.
			<span style="color: DarkSlateGray;">
	La 25 aprilie 1785, domnitorul fanariot Mihai Suțu a poruncit logofătului Atanasie să facă un zăgaz puternic la heleșteul din Giulești, pentru „ca nu cumva venind apa mare, curgând în heleșteu, să rumpă zăgazurile și să se întâmple vreo înecătură mahalalelor din București și moșiei domnești pagubă”. Aceste revărsări ale Dâmboviței paralizau viața orașului, împotmoleau morile și aduceau foamete și boală. De asemenea, marelui spătar i se cerea să fie interzis scăldatul în apa Dâmboviței, iar cine îndrăznea să nu se supună urma „să se certe cu bătaia”. Efectul nu era cel scontat, întrucât „vardiștii”, păzitori ai ordinii publice, complici, semnalau cu sunete scurte de țignal apariția „șefului”.		La 25 aprilie 1785, domnitorul fanariot Mihai Suțu a poruncit logofătului Atanasie să facă un zăgaz puternic la heleșteul din Giulești, pentru „ca nu cumva venind apa mare, curgând în heleșteu, să rumpă zăgazurile și să se întâmple vreo înecătură mahalalelor din București și moșiei domnești pagubă”. Aceste revărsări ale Dâmboviței paralizau viața orașului, împotmoleau morile și aduceau foamete și boală. De asemenea, marelui spătar i se cerea să fie interzis scăldatul în apa Dâmboviței, iar cine îndrăznea să nu se supună urma „să se certe cu bătaia”. Efectul nu era cel scontat, întrucât „vardiștii”, păzitori ai ordinii publice, complici, semnalau cu sunete scurte de țignal apariția „șefului”.
			<span style="color: DarkSlateGray;">
	Deși aruncarea gunoaielor în râu era „poprită sever”, totuși acest fapt nu era respectat întocmai. Murdalâcurile provenite de prin curțile și de la grajdurile de animale ale riveranilor duceau la înălțarea albiei, care provoca implicit și stricăciuni morilor, așa cum se arată în actul din 7 august 1785, când un anumit Vasile recunoaște în fața egumenului de la Radu Vodă „obrăznicia” sa. Numai după chemarea la domnie, vinovatul se angaja, ca în termen de două zile, să scoată gunoiul aruncat, asumându-și „îndoită pedeapsă” și „mare gloabă”, în cazul repetării faptei. Cei care își aveau proprietățile pe marginea râului Dâmbovița, fie ei particulari sau așezăminte ecleziastice, se preocupau și de întărirea malurilor prin baterea de țăruși, de către meșteri calificați în acest sens, așa cum se poate observa din actele de la 1 iunie 1778 și 10 martie 1792.		Deși aruncarea gunoaielor în râu era „poprită sever”, totuși acest fapt nu era respectat întocmai. Murdalâcurile provenite de prin curțile și de la grajdurile de animale ale riveranilor duceau la înălțarea albiei, care provoca implicit și stricăciuni morilor, așa cum se arată în actul din 7 august 1785, când un anumit Vasile recunoaște în fața egumenului de la Radu Vodă „obrăznicia” sa. Numai după chemarea la domnie, vinovatul se angaja, ca în termen de două zile, să scoată gunoiul aruncat, asumându-și „îndoită pedeapsă” și „mare gloabă”, în cazul repetării faptei. Cei care își aveau proprietățile pe marginea râului Dâmbovița, fie ei particulari sau așezăminte ecleziastice, se preocupau și de întărirea malurilor prin baterea de țăruși, de către meșteri calificați în acest sens, așa cum se poate observa din actele de la 1 iunie 1778 și 10 martie 1792.
			<span style="color: DarkSlateGray;">
	Abia în timpul domniei lui Caragea Vodă, speriați de flagelul ciumei care tocmai bântuise prin oraș, în martie 1813, s-au luat măsuri radicale – curățarea de gunoaie a albiei râului, ce se tot înălțase, „de la morile Mitropoliei, de la Sf. Elefterie și până la morile Radu Vodă de la Foișor”, lărgirea albiei cu până la 6 stânjeni ș.a., operațiuni care au fost încredințate ing. Gustav Freywald. Cu aceeași ocazie s-au dat strașnice porunci pentru a se opri construcția „havelelor”, adică a clădirilor ce împiedicau cursul lin al apei. Pentru a preveni producerea de noi viituri, domnul a propus crearea a două mătci, la săparea cărora să se folosească, drept unealtă de lucru, un „mihani” sau „dragă”, cu care să se curețe și albia râului, la nevoie. Prin pitacul din 30 iunie 1815, toți meșterii lăcătuși din București au fost convocați să contribuie la confecționarea acestei mașinării, pe care domnul o văzuse la Țarigrad. Pentru că nu se știa cum arată, aceasta nu s-a putut realiza. Doctorul bucureștean Ioan Serafin, cu studii de medicină făcute la Paris, ulterior ajuns medic al vizirului Mehmed pașa la Constantinopol, a cerut la 1815 construirea de cheiuri în lungul Dâmboviței.		Abia în timpul domniei lui Caragea Vodă, speriați de flagelul ciumei care tocmai bântuise prin oraș, în martie 1813, s-au luat măsuri radicale – curățarea de gunoaie a albiei râului, ce se tot înălțase, „de la morile Mitropoliei, de la Sf. Elefterie și până la morile Radu Vodă de la Foișor”, lărgirea albiei cu până la 6 stânjeni ș.a., operațiuni care au fost încredințate ing. Gustav Freywald. Cu aceeași ocazie s-au dat strașnice porunci pentru a se opri construcția „havelelor”, adică a clădirilor ce împiedicau cursul lin al apei. Pentru a preveni producerea de noi viituri, domnul a propus crearea a două mătci, la săparea cărora să se folosească, drept unealtă de lucru, un „mihani” sau „dragă”, cu care să se curețe și albia râului, la nevoie. Prin pitacul din 30 iunie 1815, toți meșterii lăcătuși din București au fost convocați să contribuie la confecționarea acestei mașinării, pe care domnul o văzuse la Țarigrad. Pentru că nu se știa cum arată, aceasta nu s-a putut realiza. Doctorul bucureștean Ioan Serafin, cu studii de medicină făcute la Paris, ulterior ajuns medic al vizirului Mehmed pașa la Constantinopol, a cerut la 1815 construirea de cheiuri în lungul Dâmboviței.
			<span style="color: DarkSlateGray;">
	Regulamentul Organic s-a preocupat și de acest râu, iar printre prevederile sale amintim: săparea a cinci canale, adânci de 1,50 m. și late de 1,25 m., a căror albie să fie pavată cu piatră, pereții să fie căptușiți cu lemn, și acoperite cu podini doar în cuprinsul orașului, pentru scurgerea în Dâmbovița a tuturor lacurilor și mocirlelor urbei. De asemenea, la 2 martie 1830, Grigore Băleanu a înaintat un proiect în care era propusă transformarea Dâmboviței în râu navigabil, însă fără a se și demara ceva în acest sens.		Regulamentul Organic s-a preocupat și de acest râu, iar printre prevederile sale amintim: săparea a cinci canale, adânci de 1,50 m. și late de 1,25 m., a căror albie să fie pavată cu piatră, pereții să fie căptușiți cu lemn, și acoperite cu podini doar în cuprinsul orașului, pentru scurgerea în Dâmbovița a tuturor lacurilor și mocirlelor urbei. De asemenea, la 2 martie 1830, Grigore Băleanu a înaintat un proiect în care era propusă transformarea Dâmboviței în râu navigabil, însă fără a se și demara ceva în acest sens.
			<span style="color: DarkSlateGray;">
	După o inundație din cursul anului 1839, care a afectat circa o treime din oraș, s-au căutat mai multe soluții în vederea asigurării unei curgeri normale și fără primejdii a râului prin oraș. De pildă, Petrache Poenaru a propus întărirea malurilor râului, introducerea de stăvilare pentru regularea cursului apei și construirea unui canal prin București, dar se opunea desființării morilor. Dacă nu erau înlăturate definitiv, morile trebuiau să aibă doar o roată. S-a încercat îndepărtarea clădirilor aflate prea aproape de maluri, vadul sacagiilor era supravegheat dinspre capul de sus al Podului Mogoșoaiei și s-au luat măsuri de întărire a malurilor în dreptul Mănăstirii Radu-Vodă și în Mahalaua Cărămidari. Pentru degajarea râului de mizerie, s-a cerut tuturor să nu mai arunce gunoaie și chiar s-a achiziționat o mașină-dragă în valoare de 38.000 franci, care în august 1858 a curățat doar lacul Cișmigiu.		După o inundație din cursul anului 1839, care a afectat circa o treime din oraș, s-au căutat mai multe soluții în vederea asigurării unei curgeri normale și fără primejdii a râului prin oraș. De pildă, Petrache Poenaru a propus întărirea malurilor râului, introducerea de stăvilare pentru regularea cursului apei și construirea unui canal prin București, dar se opunea desființării morilor. Dacă nu erau înlăturate definitiv, morile trebuiau să aibă doar o roată. S-a încercat îndepărtarea clădirilor aflate prea aproape de maluri, vadul sacagiilor era supravegheat dinspre capul de sus al Podului Mogoșoaiei și s-au luat măsuri de întărire a malurilor în dreptul Mănăstirii Radu-Vodă și în Mahalaua Cărămidari. Pentru degajarea râului de mizerie, s-a cerut tuturor să nu mai arunce gunoaie și chiar s-a achiziționat o mașină-dragă în valoare de 38.000 franci, care în august 1858 a curățat doar lacul Cișmigiu.
			<span style="color: DarkSlateGray;">
	Revărsări ale Dâmboviței au avut loc în anii 1779, 1834 și 1851, dar nu au provocat prea multe pagube, însă cele din anii 1840 și 1864 au îngrozit Capitala și au prefigurat, fără a se ști la acel moment, marea revărsare din anul 1865, considerată cel mai mare potop, care din fericire a fost și ultima inundație cunoscută a orașului. Vreme de două săptămâni, Mahalalele Izvor, Belvedere, Sf. Apostoli și Radu-Vodă au fost acoperite de ape, în timp ce parcul și lacul Cișmigiu au devenit un mare ochi de apă, din care abia mai ieșeau trunchiurile de copaci. O primă încercare, eșuată, de canalizare s-a întreprins după acest eveniment nefericit.		Revărsări ale Dâmboviței au avut loc în anii 1779, 1834 și 1851, dar nu au provocat prea multe pagube, însă cele din anii 1840 și 1864 au îngrozit Capitala și au prefigurat, fără a se ști la acel moment, marea revărsare din anul 1865, considerată cel mai mare potop, care din fericire a fost și ultima inundație cunoscută a orașului. Vreme de două săptămâni, Mahalalele Izvor, Belvedere, Sf. Apostoli și Radu-Vodă au fost acoperite de ape, în timp ce parcul și lacul Cișmigiu au devenit un mare ochi de apă, din care abia mai ieșeau trunchiurile de copaci. O primă încercare, eșuată, de canalizare s-a întreprins după acest eveniment nefericit.,Ref>dr. Grina-Mihaela Rafailă, muzeograf, Secția Istorie, MMB - Muzeul Municipiului Bucuresti</ref>
	</span>		</span>
	{\| class="wikitable" style="width: 50%;" style="margin: auto;"		{\| class="wikitable" style="width: 50%;" style="margin: auto;"

Cornel at 16:24, 3 April 2025

2025-04-03T16:24:48Z

@@ Line 35: / Line 35: @@
 </gallery>
 {| class="wikitable" style="width: 50%;" style="margin: auto;"
 | style="width: 20%; style="font-style: italic; color: DarkSlateGray;" |
@@ Line 55: / Line 70: @@
 | style="width: 50%; style="font-style: italic; color: DarkSlateGray;" |
 <pre  "color: DarkSlateGray">Links:</pre>
 |}

← Older revision		Revision as of 16:30, 3 April 2025
Line 35:		Line 35:

	</gallery>		</gallery>

			<pre style="text-align: center;>===Primele încercări de sistematizare a Dâmboviței - Muzeul Municipiului Bucuresti ===</pre>
	<span style="color: DarkSlateGray;">		<span style="color: DarkSlateGray;">
	Șerban Cantacuzino este primul domn care s-a îngrijit de revărsările râului Dâmbovița, prin construirea unui iaz de pământ și stăvilare mai sus de morile Mitropoliei. Impresionat de distrugerile provocate de râul care traversa Capitala în chiar anul urcării sale pe tron (1774), Alexandru Ipsilanti a construit la 1775 un canal de deviație a apelor Dâmboviței, la satul Lunguleț, pentru a abate apele în Argeș. Era o primă lucrare de o asemenea anvergură, ce se desfășura pe o lungime de 6 km., spre Joița și Arcuda, mergând până la Ciorogârla. Sulzer nota că însuși domnul s-a preocupat de măsurătorile nivelului apei și al terenului, deși nu era specialist în acest sens. La capul canalului a fost amenajată o podișcă de lemn, ușor înclinată pentru a ușura dirijarea apei spre canal, și un zăgaz prevăzut cu „ochiuri” care să tempereze curgerea apei. Pentru ca lucrarea să fie atent monitorizată, a fost prevăzut un corp de „șănțari”, format din localnici, conduși de doi vătafi și un „epistat al șanțului”, care nu întotdeauna își îndeplineau atribuțiile stabilite, așa cum se poate observa din mai multe anaforale și rapoarte emise de către divan, care au mers chiar până la îndepărtarea din slujbă a epistatului șanțurilor.		Șerban Cantacuzino este primul domn care s-a îngrijit de revărsările râului Dâmbovița, prin construirea unui iaz de pământ și stăvilare mai sus de morile Mitropoliei. Impresionat de distrugerile provocate de râul care traversa Capitala în chiar anul urcării sale pe tron (1774), Alexandru Ipsilanti a construit la 1775 un canal de deviație a apelor Dâmboviței, la satul Lunguleț, pentru a abate apele în Argeș. Era o primă lucrare de o asemenea anvergură, ce se desfășura pe o lungime de 6 km., spre Joița și Arcuda, mergând până la Ciorogârla. Sulzer nota că însuși domnul s-a preocupat de măsurătorile nivelului apei și al terenului, deși nu era specialist în acest sens. La capul canalului a fost amenajată o podișcă de lemn, ușor înclinată pentru a ușura dirijarea apei spre canal, și un zăgaz prevăzut cu „ochiuri” care să tempereze curgerea apei. Pentru ca lucrarea să fie atent monitorizată, a fost prevăzut un corp de „șănțari”, format din localnici, conduși de doi vătafi și un „epistat al șanțului”, care nu întotdeauna își îndeplineau atribuțiile stabilite, așa cum se poate observa din mai multe anaforale și rapoarte emise de către divan, care au mers chiar până la îndepărtarea din slujbă a epistatului șanțurilor.

	<span style="color: DarkSlateGray;">		<span style="color: DarkSlateGray;">
	La 25 aprilie 1785, domnitorul fanariot Mihai Suțu a poruncit logofătului Atanasie să facă un zăgaz puternic la heleșteul din Giulești, pentru „ca nu cumva venind apa mare, curgând în heleșteu, să rumpă zăgazurile și să se întâmple vreo înecătură mahalalelor din București și moșiei domnești pagubă”. Aceste revărsări ale Dâmboviței paralizau viața orașului, împotmoleau morile și aduceau foamete și boală. De asemenea, marelui spătar i se cerea să fie interzis scăldatul în apa Dâmboviței, iar cine îndrăznea să nu se supună urma „să se certe cu bătaia”. Efectul nu era cel scontat, întrucât „vardiștii”, păzitori ai ordinii publice, complici, semnalau cu sunete scurte de țignal apariția „șefului”.		La 25 aprilie 1785, domnitorul fanariot Mihai Suțu a poruncit logofătului Atanasie să facă un zăgaz puternic la heleșteul din Giulești, pentru „ca nu cumva venind apa mare, curgând în heleșteu, să rumpă zăgazurile și să se întâmple vreo înecătură mahalalelor din București și moșiei domnești pagubă”. Aceste revărsări ale Dâmboviței paralizau viața orașului, împotmoleau morile și aduceau foamete și boală. De asemenea, marelui spătar i se cerea să fie interzis scăldatul în apa Dâmboviței, iar cine îndrăznea să nu se supună urma „să se certe cu bătaia”. Efectul nu era cel scontat, întrucât „vardiștii”, păzitori ai ordinii publice, complici, semnalau cu sunete scurte de țignal apariția „șefului”.

	<span style="color: DarkSlateGray;">		<span style="color: DarkSlateGray;">
	Deși aruncarea gunoaielor în râu era „poprită sever”, totuși acest fapt nu era respectat întocmai. Murdalâcurile provenite de prin curțile și de la grajdurile de animale ale riveranilor duceau la înălțarea albiei, care provoca implicit și stricăciuni morilor, așa cum se arată în actul din 7 august 1785, când un anumit Vasile recunoaște în fața egumenului de la Radu Vodă „obrăznicia” sa. Numai după chemarea la domnie, vinovatul se angaja, ca în termen de două zile, să scoată gunoiul aruncat, asumându-și „îndoită pedeapsă” și „mare gloabă”, în cazul repetării faptei. Cei care își aveau proprietățile pe marginea râului Dâmbovița, fie ei particulari sau așezăminte ecleziastice, se preocupau și de întărirea malurilor prin baterea de țăruși, de către meșteri calificați în acest sens, așa cum se poate observa din actele de la 1 iunie 1778 și 10 martie 1792.		Deși aruncarea gunoaielor în râu era „poprită sever”, totuși acest fapt nu era respectat întocmai. Murdalâcurile provenite de prin curțile și de la grajdurile de animale ale riveranilor duceau la înălțarea albiei, care provoca implicit și stricăciuni morilor, așa cum se arată în actul din 7 august 1785, când un anumit Vasile recunoaște în fața egumenului de la Radu Vodă „obrăznicia” sa. Numai după chemarea la domnie, vinovatul se angaja, ca în termen de două zile, să scoată gunoiul aruncat, asumându-și „îndoită pedeapsă” și „mare gloabă”, în cazul repetării faptei. Cei care își aveau proprietățile pe marginea râului Dâmbovița, fie ei particulari sau așezăminte ecleziastice, se preocupau și de întărirea malurilor prin baterea de țăruși, de către meșteri calificați în acest sens, așa cum se poate observa din actele de la 1 iunie 1778 și 10 martie 1792.

	<span style="color: DarkSlateGray;">		<span style="color: DarkSlateGray;">
	Abia în timpul domniei lui Caragea Vodă, speriați de flagelul ciumei care tocmai bântuise prin oraș, în martie 1813, s-au luat măsuri radicale – curățarea de gunoaie a albiei râului, ce se tot înălțase, „de la morile Mitropoliei, de la Sf. Elefterie și până la morile Radu Vodă de la Foișor”, lărgirea albiei cu până la 6 stânjeni ș.a., operațiuni care au fost încredințate ing. Gustav Freywald. Cu aceeași ocazie s-au dat strașnice porunci pentru a se opri construcția „havelelor”, adică a clădirilor ce împiedicau cursul lin al apei. Pentru a preveni producerea de noi viituri, domnul a propus crearea a două mătci, la săparea cărora să se folosească, drept unealtă de lucru, un „mihani” sau „dragă”, cu care să se curețe și albia râului, la nevoie. Prin pitacul din 30 iunie 1815, toți meșterii lăcătuși din București au fost convocați să contribuie la confecționarea acestei mașinării, pe care domnul o văzuse la Țarigrad. Pentru că nu se știa cum arată, aceasta nu s-a putut realiza. Doctorul bucureștean Ioan Serafin, cu studii de medicină făcute la Paris, ulterior ajuns medic al vizirului Mehmed pașa la Constantinopol, a cerut la 1815 construirea de cheiuri în lungul Dâmboviței.		Abia în timpul domniei lui Caragea Vodă, speriați de flagelul ciumei care tocmai bântuise prin oraș, în martie 1813, s-au luat măsuri radicale – curățarea de gunoaie a albiei râului, ce se tot înălțase, „de la morile Mitropoliei, de la Sf. Elefterie și până la morile Radu Vodă de la Foișor”, lărgirea albiei cu până la 6 stânjeni ș.a., operațiuni care au fost încredințate ing. Gustav Freywald. Cu aceeași ocazie s-au dat strașnice porunci pentru a se opri construcția „havelelor”, adică a clădirilor ce împiedicau cursul lin al apei. Pentru a preveni producerea de noi viituri, domnul a propus crearea a două mătci, la săparea cărora să se folosească, drept unealtă de lucru, un „mihani” sau „dragă”, cu care să se curețe și albia râului, la nevoie. Prin pitacul din 30 iunie 1815, toți meșterii lăcătuși din București au fost convocați să contribuie la confecționarea acestei mașinării, pe care domnul o văzuse la Țarigrad. Pentru că nu se știa cum arată, aceasta nu s-a putut realiza. Doctorul bucureștean Ioan Serafin, cu studii de medicină făcute la Paris, ulterior ajuns medic al vizirului Mehmed pașa la Constantinopol, a cerut la 1815 construirea de cheiuri în lungul Dâmboviței.

	<span style="color: DarkSlateGray;">		<span style="color: DarkSlateGray;">
	Regulamentul Organic s-a preocupat și de acest râu, iar printre prevederile sale amintim: săparea a cinci canale, adânci de 1,50 m. și late de 1,25 m., a căror albie să fie pavată cu piatră, pereții să fie căptușiți cu lemn, și acoperite cu podini doar în cuprinsul orașului, pentru scurgerea în Dâmbovița a tuturor lacurilor și mocirlelor urbei. De asemenea, la 2 martie 1830, Grigore Băleanu a înaintat un proiect în care era propusă transformarea Dâmboviței în râu navigabil, însă fără a se și demara ceva în acest sens.		Regulamentul Organic s-a preocupat și de acest râu, iar printre prevederile sale amintim: săparea a cinci canale, adânci de 1,50 m. și late de 1,25 m., a căror albie să fie pavată cu piatră, pereții să fie căptușiți cu lemn, și acoperite cu podini doar în cuprinsul orașului, pentru scurgerea în Dâmbovița a tuturor lacurilor și mocirlelor urbei. De asemenea, la 2 martie 1830, Grigore Băleanu a înaintat un proiect în care era propusă transformarea Dâmboviței în râu navigabil, însă fără a se și demara ceva în acest sens.

	<span style="color: DarkSlateGray;">		<span style="color: DarkSlateGray;">
	După o inundație din cursul anului 1839, care a afectat circa o treime din oraș, s-au căutat mai multe soluții în vederea asigurării unei curgeri normale și fără primejdii a râului prin oraș. De pildă, Petrache Poenaru a propus întărirea malurilor râului, introducerea de stăvilare pentru regularea cursului apei și construirea unui canal prin București, dar se opunea desființării morilor. Dacă nu erau înlăturate definitiv, morile trebuiau să aibă doar o roată. S-a încercat îndepărtarea clădirilor aflate prea aproape de maluri, vadul sacagiilor era supravegheat dinspre capul de sus al Podului Mogoșoaiei și s-au luat măsuri de întărire a malurilor în dreptul Mănăstirii Radu-Vodă și în Mahalaua Cărămidari. Pentru degajarea râului de mizerie, s-a cerut tuturor să nu mai arunce gunoaie și chiar s-a achiziționat o mașină-dragă în valoare de 38.000 franci, care în august 1858 a curățat doar lacul Cișmigiu.		După o inundație din cursul anului 1839, care a afectat circa o treime din oraș, s-au căutat mai multe soluții în vederea asigurării unei curgeri normale și fără primejdii a râului prin oraș. De pildă, Petrache Poenaru a propus întărirea malurilor râului, introducerea de stăvilare pentru regularea cursului apei și construirea unui canal prin București, dar se opunea desființării morilor. Dacă nu erau înlăturate definitiv, morile trebuiau să aibă doar o roată. S-a încercat îndepărtarea clădirilor aflate prea aproape de maluri, vadul sacagiilor era supravegheat dinspre capul de sus al Podului Mogoșoaiei și s-au luat măsuri de întărire a malurilor în dreptul Mănăstirii Radu-Vodă și în Mahalaua Cărămidari. Pentru degajarea râului de mizerie, s-a cerut tuturor să nu mai arunce gunoaie și chiar s-a achiziționat o mașină-dragă în valoare de 38.000 franci, care în august 1858 a curățat doar lacul Cișmigiu.

	<span style="color: DarkSlateGray;">		<span style="color: DarkSlateGray;">
	Revărsări ale Dâmboviței au avut loc în anii 1779, 1834 și 1851, dar nu au provocat prea multe pagube, însă cele din anii 1840 și 1864 au îngrozit Capitala și au prefigurat, fără a se ști la acel moment, marea revărsare din anul 1865, considerată cel mai mare potop, care din fericire a fost și ultima inundație cunoscută a orașului. Vreme de două săptămâni, Mahalalele Izvor, Belvedere, Sf. Apostoli și Radu-Vodă au fost acoperite de ape, în timp ce parcul și lacul Cișmigiu au devenit un mare ochi de apă, din care abia mai ieșeau trunchiurile de copaci. O primă încercare, eșuată, de canalizare s-a întreprins după acest eveniment nefericit.,Ref>dr. Grina-Mihaela Rafailă, muzeograf, Secția Istorie, MMB - Muzeul Municipiului Bucuresti</ref>		Revărsări ale Dâmboviței au avut loc în anii 1779, 1834 și 1851, dar nu au provocat prea multe pagube, însă cele din anii 1840 și 1864 au îngrozit Capitala și au prefigurat, fără a se ști la acel moment, marea revărsare din anul 1865, considerată cel mai mare potop, care din fericire a fost și ultima inundație cunoscută a orașului. Vreme de două săptămâni, Mahalalele Izvor, Belvedere, Sf. Apostoli și Radu-Vodă au fost acoperite de ape, în timp ce parcul și lacul Cișmigiu au devenit un mare ochi de apă, din care abia mai ieșeau trunchiurile de copaci. O primă încercare, eșuată, de canalizare s-a întreprins după acest eveniment nefericit.<Ref>dr. Grina-Mihaela Rafailă, muzeograf, Secția Istorie, MMB - Muzeul Municipiului Bucuresti</ref>
	</span>		</span>
	{\| class="wikitable" style="width: 50%;" style="margin: auto;"		{\| class="wikitable" style="width: 50%;" style="margin: auto;"