==Casa Paucescu sau Peucescu==

Casa Paucescu Casa Paucescu 1971 Adresa: Str. Clementei Nr. 2 Ani in existenta: 1871?-1911 Str. Clementei Palate/Imobile Autor: Cornel D. Google Maps

Cladirea care a devenit Legaţia Austro-Ungară este descrisa de majoritatea articolelor, drept proprietatea lui Grigore G. Păucescu, om politic, avocat, mare orator, traducător și publicist de mare valoare. Cladirea din Strada Vamei/Vienei/Wilson/Demetru I. Dobrescu Nr. 5 nu a apartinut niciodata marelui om politic, acesta avand resedinta "putin" dupa colt pe strada Clementei/C.A Rosetti Nr. 2. Placa comemorativa care se afla pe frontispiciul cladirii ne informeaza gresit.

Strada Clementei sau Clementi, se intindea in mare pe traseul actualei strazi C. A. Rosetti. Strada Clemenţei a purtat anterior numele de Uliţa Boteanu, dar si de Karl Lueger. Strada incepea din intersectia Calea Victoriei si Strada Vamei (actuala Dem Dobrescu) si mergea pe traseul strazii C. A. Rosetti. pana in strada Polona, actuala starda Jean Louis Calderon de astazi.

La Nr 3 se afla redacția și tipografia ziarului oficial al Partidului Conservator - ”Epoca”, înființat la 16 noiembrie 1885. Tot aici se afla si legatoria de carti "I. Diamand". Tot aici a functionat pentru un timp si redactia si tipografia ziarului "L'Independence Rounaine".

Vis-a-vis la Nr. 2 se afla casa lui Grigore Păucescu care a fost si primul director al ziarului "Epoca".

Dupa moartea in 1897 a lui Grigore G. Păucescu casa ramane in grija sotiei acestuia, D-na Zoe Gr. Peucescu.

Casa lui Grigore Paucescu impreuna cu vechia casa a lui Ionid, aflata la Nr. 4 au fost demolate pentru a face loc extensiei "Fundației Universitare Regele Carol I".^[1]

"Convingandu-se de nevoia de a marii localul primei Sale Fundatiuni, Regele, eludand oferta de vanzare a localului Societatii Dacia-Romania, ca dovedit a fi impropriu cerintelor bibliotecii, hotaraste cumpararea imobilului Gr. Peucescu, limitrof cu Fundatiunea. Tratativele nu au fost usoare, din cauza repetatelor reveniri ale vanzatorului asupra prefului hotarat intre parti.

Intre D-na Zoe Gr. Peucescu si bibliotecarul Fundatiunii se incheie, la 26 Maiu 1911, actul de vanzare-cumpärare pe pret de 400.000 Lei a celor circa 689 m.p.

Inceputa In Julie 1911, cladirea cea noua fu gata In Mai 1914, gratie interesului deosebit al Regelui, care urmarea deaproape, promovandu-le, lucrarile constructiei Sale."''^[2]

La data de 5 februarie 1842 se năștea la Roșiorii de Vede Grigore G. Păucescu.

Om politic, avocat, mare orator, traducător și publicist de mare valoare, a ocupat mai multe funcții: procuror la Înalta Curte de Casație și Justiție (1868-1871), avocat în Baroul de Ilfov (1871-1897), ministru al Domeniilor Publice (1889-1890), deputat în Parlamentul României (1875-1897), director al ziarelor „Timpul” (1882) și „Epoca” (1885-1887).

Provenind dintr-o familie înstărită de teleormăneni, cu proprietăți în Roșiorii de Vede și moșie cu conac în satul Săceni (Teleorman), tânărul Grigore Păucescu, a studiat la Colegiul „Sfântul Sava” din București și a urmat cursurile Facultății de Drept din Paris, luându-și licența în anul 1865.

Grigore Păucescu a fost o personalitate influentă pentru literatura română, susținându-i financiar pe mulți dintre scriitorii perioadei respective, printre care și pe Alexandru Vlahuță.

Grigore Păucescu a murit la 4 mai 1897, în București. Patru zile mai târziu, bunul său prieten și colaborator, marele scriitor I. L. Caragiale îi făcea în ziarul Epoca (nr. 446 din 8 mai 1897) o frumoasă descriere: „Astfel, omul cu sufletul superior se simțea dator să ne mângâie unde ne doare, să ne facă să uităm, măcar la el acasă, nedreptățirea ce o sufeream pretutindeni aiurea. Când un literat, ori un artist, intra în casa lui Păucescu, era întâmpinat cu acea înaltă considerațiune, cu acele distinse maniere, cu acea dragoste francă și fără afectare cu care este întâmpinat omul de talent în saloanele celui mai cult, mai demn și mai omenos aristocrat, într-un cuvânt cu onorurile datorite unui nobil din partea unui nobil (…) Un așa prieten prețios pentru literatura și arta românească, cu greu vor mai găsi artiștii și literații noștri.”